Cactusii si Premiul Nobel in medicina



Cactusii si premiul Nobel in medicina

Ildiko Horvath

Valea Izvoarelor, Mures

24 octombrie 2010


Premiul Nobel în medicina pentru anul 2009 a fost acordat unui grup format din cercetatori americani si englezi, pentru descoperirea functiei telomerelor. Acestea sunt n secvente situate la capatul lantului ADN, care nu contin însa informatii genetice si sunt prezente în fiecare celula, de la bacterii pâna la om.
S-a observat caîn timpul transcrierii ADN-urilor, cu ocazia replicaaiei celulare capatul acestora sufera o degradare considerabila, mai explicit, se uzeaza. Celulele contin o enzima, care reface aceste capete, însa într-o cantitate atât de mica încît refacerea, dupa stadiul embrio-fetal, niciodata nu mai este completa. Dupa un anumit numrr de replicatii celulare telomerele dispar de pe capatul ADN-urilor si începe degradarea ireversibila a secventelor terminale care deja contin informatii genetice cu privire la felul si functionarea celulei. Ca urmare, celulele tinere obtinute prin replicare nu au deja informatia genetica completa, si cu cât mai des se replica aceasta devine si mai incompleta, mai deteriorata, ducând la malfunctia celulei, si pâna la urma la moartea ei. Aceasta este un proces natural, firesc... îmbatrânirea.
Fiecare colectionar de cactus cu experienta pretuieste mai mult exemplarele care provin din însamântare, decât pe cele provenite din butasi. Cactusii obtinuti din seminte sunt mai frumosi, mai rezistenti cu caracterele specifice speciei mai accentuate. Florile sunt mari, se produc seminte multe cu grad mare de germinatie. Plantele provenite din aceste seminte se dezvolta bine, uniform, sunt mai rezistente. Cactusii proveniti din butari înradacinati dupa câteva generatii devin sensibili la infecti bacteriene si micotice, caracterele speciei se pronunta mai sters, areolele devin mai mici, mai putin pâsloase, spinii (mai ales cei centrali) devin mai scurti, culoarea caracteristica pierde din intensitate, spinii marginali se reduc la numar, florile devin mai mici, produc seminte mai putine si au o rata mai mica de germinare. Totusi, multi colectionari aleg înmultirea prin butasire la speciile la care se obtin seminte cu dificultate, unde plantulele sunt mai sensibile sau cresc foarte încet, mai ales daca speciile respective produc un numar mare de lastari, aceasta putându-i fi si o caracteristica sau este rezultatul unor interventii (vatamarea sau taierea vârfului de crestere). Prin înradacirea lastarilor se obtin repede si usor plante noi, asa zis „tinere”
Întrebarea este însa cât de „tinere” sunt aceste plante.
Fara discutii, lastarul si prin urmare butasul înradacinat fac parte din trupul plantei de pe care provin având aceleasi baza genetica. Este însa adevarat, fiint un tesut nou, înmultirea celulelor este mai activa. Celulele cu replicare mai intensa contin o cantitate mai mare de telomeraze, enzime care refac telomerele de pe capatul ADN-urilor. Butasii însa dupa un timp relativ scurt îsi încetinesc cresterea, deci scade replicarea celulara, scade si nivelul de telomeraze... Începe deteriorarea ireversibila a ADN - lui. Daca presupunem ca planta „mama” este deja la o vârsta când telomerele sunt deja disparute, telomeraza produsa de celulele cu replicare intensa vor „împacheta” capetele deja uzate de ADN. Când scade nivelul de telomeraze, deteriorarea informatiei genetice devine vizibila în foarte scurt timp.
Sa presupunem, ca de pe un cactus de 5 ani se preleva un lastar de câteva luni si se obtine un nou exemplar. Când aceasta ajunge la 6 ani, se preleva un nou lastar si prin îmbutasire se obtine înca o planta noua. De pe aceasta când ajunge la 10 ani, se preleva iarasi un lastar care se înradacineaza obtinând iarasi o planta noua, care la vâsta de 4 ani ajunge la un colectionar.
Ce vârsta are aceasta planta ?.
Aparent 4 ani, dar genetic..... 25 de ani !.

Se stie ca cactusii ating vârste frumoase, dar la 25 de ani cam toate telomerele deja sunt uzate si începe procesul de îmbatrânire....

Echinopsis calochlora de 10 ani, obtinut din lastar care nu a înflorit înca. Ce vârsta o fi având în realitate ?

Plantele provenite prin butasire din generatii consecutive au si o tendinta destul de mare de a se transforma în cristate sau forme monstruoase, deoarece din cauza vârstei genetice înaintate, celulele noi al butasului se formeaza deja având la baza o serie de informatii genetice deteriorate, care nu mai pot ghida formarea si diferentierea corecta a tesuturilor din zonele de crestere. Rata plantelor malformate este mai mare si în cazul în care seminta s-a obtinut de la cactusi reprodusi în repetate rânduri din butasi.
În cazul reproducerii sexuale (prin seminte), baza de date genetice a plantulei provine din unificarea cromozomilor din doi gameti halploizi. Secventele de ADN care codifica aceleasi caracteristici se suprapun, având sansa ca defectele genetice sa se corecteze sau cel putin sa se amelioreze. Plantula se „naste” cu un suport genetic nou „proaspat”, complet si protejat. Doar în cazul în care ambii „parinti” sunt deja plante îmbatrânite genetic pot aparea la descendenti anomalii genetice.
În cazul speciilor autofertile, unde se produce autofecundarea, teoretic plantulele „mostenesc” o baza genetica identica cu a plantei ca si în cazul butasilor. Practic însa ?i în acest caz seminta se produce din unirea a doi gameti halploizi si prin suprapunerea secventelor de ADN defectele se corecteaza. Acesta în cazul cactusilor tineri din punct de vedere genetic, proveniti tot din seminte.
În consecinta, este bine sa fim atenti la provenienta cactusilor nostri, deoarece astfel putem aprecia aproximativ vârsta lor genetic?. Acesta apreciere poate sa ne ajute sa avem cactusi frumosi si sanatosi.





Asociatia Aztekium. Cactus Satu Mare
http://www.aztekium.ro

Adresa paginii:
http://www.aztekium.ro/modules.php?name=Content&pa=showpage&pid=116