Subiectul acestui scurt articol – sper sa devina un articol pana in final - poate sa surprinda venind din partea unui adept al solurilor sarace in materie organica utilizabile in cultura majoritatii cactusilor si a altor plante suculente. De asemenea trebuie precizat faptul ca nu se doreste a fi o contra pondere la Hexalogul pamantului scris de dl. Dag Panco de Grid, un excelent indrumar multimedia pentru oricine doreste sa desluseasca complexitatea unui substrat mineral (dar nu numai…) de buna calitate si mai ales adecvat unui scop anume. Nu doresc decat sa reamintesc importanta unei singure componente care poate fi prezenta (sau nu!) intr-o proportie mai mica sau mai mare in substratul pentru cactusi si alte plante suculente si mai ales importanta faptului ca aceasta componenta - compostul organic (sau pamantul negru pentru flori) - sa fie de o cat mai buna calitate si mai ales sa prezinte caracteristici adecvate plantelor dumneavoastre. Evident, acest subiect este privit prin prisma iubitorului de cactusi si alte plante suculente; in esenta insa un compost organic bun este necesar in cultivarea oricarui tip de plante.

Trebuie spus si faptul ca pentru unele specii de cactrusi si suculente singurul substrat acceptabil in cultura este cel strict mineral; pentru altele - cele mai multe as indrazni sa spun - o cantitate redusa de materie organica este necesara, mult mai rar ele necesita si amestecuri grase, cu un continut ridicat de pamant negru. Intrebarile pe care le ridica incepatorii sunt eventual legate in primul rand de ponderea acestuia in amestec si mult mai putin (sau deloc) referitoare la calitatea necesara.

In mod special incepatorii sunt cei mai expusi unor greseli atat prin cantitatea utilizata in amestecuri (atunci cand si le prepara singuri) cat mai ales prin faptul ca utilizeaza in mod tipic amestecuri cumparate din comert. Este in mod evident foarte comod, este si singura solutie de altfel daca nu ai prea multe tangente cu colectionarea de cactusi si suculente sau daca nu stii unde sa te documentezi sau pe cine sa intrebi, nu este insa nici pe departe o solutie buna (mai ales daca vrei sa progresezi) pentru simplul motiv ca nicioadata nu stii cu adevarat ce utilizezi. Mai mult, poti avea rezultate bune cu un anumit amestec comercial, dar schimband marca poti ajunge in posesia unui produs cu caracteristici diferite care sa nu mai raspunda la fel de bine necesitatilor plantelor tale sau sa nu se mai plieze la fel de bine pe obiceiurile si automatismele formate cand folosesti de mult timp acelasi produs ca ingredient major la prepararea amestecurilor. In mod tipic incepatorii cumpara amestecuri pentru cactusi (sau pamant de flori pentru uz general) pe care-l amelioreaza (mai ales in ceea ce priveste drenajul) cu nisip si pietris sau diverse sparturi de roci (1). Pe de alta parte amestecurile comerciale cuprind pe langa fungicide, insecticide si adaosuri de micro-elemente (in principiu toate binevenite) si fertilizanti; acest ultim lucru nu este de dorit (2)!

Un pas in plus este - la recomandarea unor cactusisti mai experimentati - utilizarea in amestecuri preparate a unor pamanturi naturale cu un inalt continut de materie organica. Pamantul de telina si pamantul de taxodium sunt doar doua din tipurile in general recomandate in Romania, sau mai vag pamantul de frunze (3). In mod uzual recomandarile includ si precizarea necontaminate si neinfestate dar poluarea nu este mereu evidenta, dupa cum nici prezenta unor daunatori nu poate fi depistata mereu, mai ales de catre persoane mai putin experimentate. Mai mult, sursele nu sunt la indemana oricui, calitatea poate diferi din loc in loc, cantitatile limitate ce pot fi colectate si mai ales transportul pot deveni in timp o adevarata corvoada…

Ce este de facut?

Exista o solutie care va poate ajuta in obtinerea unor cantitati rezonabile de pamant negru de foarte buna calitate compost organic preparat (fara prea mari eforturi) chiar de voi!

La sosirea mea in Noua Zeelanda am fost obligat sa apelez la obisnuitele produse comerciale pe care le foloseam ca principal ingredient in prepararea amestecurilor. Am pornit initial (desi stiam ca nu este bine) de la capatul celalalt - cumparam amestecuri organice pe care incercam sa le ameliorez din punct de vedere al mineralizarii si drenajului cu ce aveam la indemana - si la inceput nu aveam multe din ingredientele minerale pe care le utilizez acum. Am incercat pamant obisnuit pentru flori de ghiveci (la care am renuntat rapid), pamant pentru cactusi (nici acesta nu m-a multumit), pamant pentru lalele (foarte organic dar cu un drenaj superb, cu acesta am avut in parte rezultate multumitoare), pamant special pentru insamantari (acesta a fost in ultima instanta satisfacator, dar este relativ scump) iar in ultima vreme un semi-compost obtinut in principal din resturi de pin (mai ales coaja si crengute subtiri) de la exploatarile forestiere (pe care inca il mai folosesc ca ingredient minor in unele amestecuri pentru plante suculente). Fiind pin este foarte bun pentru majoritatea plantelor suculente, nefiind compostat complet nu este tocmai indicat pentru cactusi in mod special dar si pentru alte plante cu suculenta extrema cum ar fi Lithops sau Euphorbia. Principalul inconvenient a fost faptul ca in nici un caz nu puteam obtine cu acesta decat amestecuri sarace in materie organica (4), ceea ce uneori devine un inconvenient major. Intre timp am gasit sursele de materiale necesare producerii unui amestec mineral de o calitate rezonabila si - desi acum porneam de la capatul corect, adica veneam cu un adaos organic la o baza minerala - nu era totusi ceea ce ar fi trebuit sa fie. Vrand-nevrand am folosit ce aveam la indemana dar am cautat si alte solutii… pana cand am gasit o sursa de foarte buna calitate - un horticultor foarte experimentat care-mi furniza periodic compost organic preparat de el… trebuie sa recunosc ca s-a dovedit a fi o adevarata revelatie. Hotararea a fost luata imediat ce am putut sa observ semne incurajatoare la marea majoritate a plantelor la care am folosit compostul organic preparat artizanal (5). Am aflat - cu destula surpriza - ca prepararea compostului organic nu este chiar atat de simpla pe cat pare la prima vedere si asta nu pentru ca ar fi un procedeu excesiv de tehnic sau de complicat cat mai ales pentru ca - dincolo de intelegerea procesului - iti trebuie si „mana buna” asa cum si gradinarilor le trebuie acea „mana verde”. Dar - ca oricare lucru - in ultima instanta poate fi invat si mai ales merita a fi incercat.

Principalul dezavantaj in producerea compostului organic este faptul ca nu se poate produce in cantitati mici ci necesita (preferabil) un spatiu dedicat destul de mare in aer liber, ceea ce dezavantajeaza practic pe cei care au la dispozitie doar un balcon la bloc. Desi in mod normal mirosul nu ar trebui sa fie o problema, acestia nu pot utiliza decat cutiile de compost compartimentate (despre care voi vorbi mai tarziu) sau containere adaptate de tip furnal de dimensiuni ceva mai mici (care nu au insa nici pe departe acelasi randament ca cele de mari dimensiuni). In plus, colectionarii de cactusi si suculente care-si tin plantele pe balcon au in mod tipic mari probleme cu gestionarea spatiului limitat; amplasarea unei cutii de compost pe balcon nu face decat sa agraveze criza de spatiu. Un balcon inchis sau semi-inchis este insa - in anumite conditii - un spatiu ideal datorita faptului ca fiind adapostit de curenti de aer rece sau de vant permanent este un loc mai cald, unde lumina (si prin urmare si caldura) este reflectata de pereti; daca locul respectiv nu este amplasat in plin soare nici nu se va incinge excesiv, ceea ce este un nou avantaj (6).

In aer liber amplasamantul cutiei de compost trebuie sa fie asemanator - ideal intr-un colt format din doua ziduri sau garduri, adapostit de vanturi puternice si in care soarele sa nu bata (daca se poate) in orele cele mai fierbinti ale zilei. Trebuie retinut acest aspect - in procesul de compostare se elibereaza in mod natural o anumita cantitate de caldura care permite ca acesta sa continue (desi mult mai incet) si pe timpul iernii; un aport de caldura excesiv (prin insolatie directa) in timpul verii nu este insa de dorit.

Exista mai multe metode prin care un amator poate produce artizanal compost organic:

a) movila de compost.

Consta practic dintr-o movila formata din materialele care vor fi compostate (voi detalia ulterior) direct pe pamant (se va indeparta vegetatia existenta, se va decoperta complet daca este iarba, nu se va aseza pe beton, ciment, pavaj, scanduri, etc. – este o regula generala valabila pentru toate metodele), movila care se tine acoperita cu o folie de plastic de preferinta cat mai inchisa la culoare, bine fixata cu pietre, caramizi sau alte obiecte grele pentru a nu fi luata de vant si care pe de o parte retine in interior caldura generata de procesele de descompunere iar pe de alta parte nu permite uscarea amestecului sau dimpotriva udarea excesiva a acestuia datorita ploilor. Este o sarja unica - tot materialul pentru compostat se proceseaza dintr-o data, ceea ce este un dezavantaj suplimentar (nu este o sursa continua de compost organic). Pentru a avea o sursa constanta de compost organic este necesar sa se formeze mai multe movile de compost la anumite intervale de timp. Dimensiunile ideale sunt 100 cm x 100 cm x 100 cm, daca sunt mai mici compostul nu se incalzeste atat de bine si implicit compostarea dureaza mai mult iar daca sunt mai mari movila devine greu de amestecat.

b) cutii de compost de tip furnal.

Acestea sunt practic containere mai mult inalte decat late, de dimensiuni mai mari sau mai mici (capacitatea poate varia de la 100 de litri la peste 1,000 de litri) confectionate de regula din material plastic inchis la culoare (in trecut erau confectionate si din lemn), fara fund, cu interior necompartimentat, cu fante laterale inguste pentru aerisire si cu un capac care se inchide etans (important pentru a mentine o temperatura ridicata in interior). Materialele pentru compostat se introduc pe sus iar compostul procesat se scoate prin usite laterale amplasate in partea de jos. Este poate cel mai comod de utilizat si are marele avantaj ca odata pornit procesul compostul organic se poate recolta oricand dupa prima „sarja”, singurul lucru care trebuie facut fiind adaugarea periodica a materialelor pentru compostat.

c) cutii cu tavite de sortare.

este similar cu cutiile de compost de tip furnal, cu deosebirea esentiala ca interiorul este compartimentat. In interior exista mai multe sertare care joaca rolul de sita si care permit trecerea materialelor pentru compostat in sertarul inferior numai dupa ce a atins un anumit stadiu de descompunere. Este un sistem ceva mai elaborat si necesita mai multe interventii directe decat celelalte metode iar raportat la volumul total al instalatiei cantitatea de compost organic produs poate fi sensibil mai mica. Are insa marele avantaj ca aerarea - factor foarte important - este mult mai buna si se produce un compost foarte fin si de buna calitate.

Desigur, vor fi existand si alte metode sau variante (7), principiile raman insa aceleasi. Eu folosesc de cativa ani o cutie de compost de tip furnal cu o capacitate de aproximativ 275 de litri. Materialele ce urmeaza a fi compostate (voi detalia ulterior ce poate si ce nu poate fi compostat) se aseaza in straturi de maxim 5 cm grosime pentru acelasi tip de material, se va incerca pe cat posibil alternarea componentelor moi (de exemplu resturile de legume din gospodarie) cu materiale semi-fibroase (de exemplu iarba rezultata din taierea gazonului sau plante / buruieni din gradina) cu materiale foarte fibroase (unele plante de gradina cu foi rigide cum ar fi Yucca sau Furcraea) si fragmente semi-lemnoase (crengute de pana la 5 – 6 mm grosime, inca verzi si incomplete lemnificate). De asemenea pe cat posibil trebuie sa existe un anumit echilibru intre aceste tipuri de materiale (pentru o textura buna eu recomand 20% componente moi, 50% componente semi-fibroase, 20% componente foarte fibroase si 10% crengute subtiri) de acesta depinzand in mare masura atat calitatea compostului cat si rapiditatea cu care se produce. Nu disperati daca cutia de compost se va umple repede, materialele compostabile isi pierd relativ rapid 70 - 90% din volum si va exista din nou spatiu disponibil pentru materiale proaspete. Un alt sfat - mai bine adaugati la intervale mai mari de timp (1 - 2 saptamani) cantitati substantiale de materiale cat de cat omogenizate decat sa adaugati zilnic cate putin (puteti pastra temporar resturile vegetale intr-o punga pe care sa o goliti periodic in cutia de compost). Mai mult, trebuie avut in vedere faptul ca un compost bun trebuie sa devina pentru plante atat o sursa de azot cat si de carbon; componente diferite vor avea un aport diferit in aceasta privinta - voi reveni cu acest aspect deosebit de important (8). Este insa o activitate creativa pentru ca acest ultim deziderat (raportul carbon / azot) poate intra in contradictie cu cerintele legate de textura compostului. Desigur, fiecare isi poate dezvolta o reteta proprie pornind si de la materialele compostabile pe care le are la dispozitie, dar nu se poate composta orice si in cantitati nelimitate. Utilizand de exemplu prea multe componente moi (verzi, bogate in azot) va rezulta o pasta organica foarte compacta, greu de desfacut care are principalul dezavantaj ca nu va putea permite aerarea radacinilor. Pe de alta parte daca se utilizeaza in exces materiale foarte fibroase sau semi-lemnoase durata de compostare va creste corespunzator existand si riscul de a avea in ultima instanta un compost insuficient maturat ceea ce reprezinta un risc pentru aproape toate tipurile de plante suculente; in plus acesta va fi mai mult ca sigur relativ sarac in azot ceea ce poate fi bine daca utilizam compostul pentru cactusi si alte plante suculente dar nesatisfacator daca vrem sa amelioram pamant de gradina foarte sarac. Pentru a asigura o compostare rapida si uniforma este bine ca toate aceste componente organice sa fie taiate / tocate la 2 - 5 cm lungime si (in cazul crengutelor) sa nu fie mai groase de 5 - 6 mm. Astfel se va asigura o textura optima a compostului matur. Acesta - cand devine relativ uscat – trebuie sa se faramite cu usurinta in fragmente foarte mici, care sa nu contina componente inca incomplet putrezite; abia acum poate fi folosit pentru prepararea amestecurilor de pamant pentru cactusi si alte plante suculente.

De la bun inceput materialele compostabile trebuiesc udate, cu regularitate pentru ca acestea sa nu se usuce complet niciodata, dar evitand si excesele pentru ca daca se imbiba cu apa procesele aproape inceteaza. In ambele cazuri este curata pierdere de vreme. Daca amestecul este udat in exces sau daca apa balteste atunci incepe sa miroasa neplacut. Ca regula de baza - daca materialele in curs de compostare au un miros neplacut, atunci fie s-a udat in exces, fie au fost folosite componente care nu trebuiesc utilizate la producerea compostului organic pentru plante (voi reveni asupra acestui aspect). Acesta este de fapt si motivul principal pentru care cutiile de compost nu au fund - pentru a se permite scurgerea libera a excesului de apa. Cantitatea de apa care se va adauga cu regularitate depinde de multi factori si in ultima instanta experienta personala adaptata la conditiile concrete ale fiecaruia isi va spune cuvantul. Sa spun ca eu adaug 5 - 10 litri de apa la fiecare 2 - 3 saptamani vara si la 5 - 6 saptamani iarna sau ca stropesc superficial de cate ori adaug cantitati semnificative de material compostabil (9), este o informatie care cred ca poate avea doar valoare orientativa dar nu este neaparat valabila si pentru dvs. Este de retinut si faptul ca cu cat ponderea materialelor „verzi” este mai ridicata in detrimentul celor fibroase, cu atat necesarul de apa este mai mic si invers.

La fiecare 10 - 15 cm se adauga un strat subtire de pamant din gradina, argila (ambele bine faramitate) sau nisip (eu utilizez un amestec de argila si nisip grosier), este suficient daca are 5 - 10 mm grosime. Acesta va imbunatati textura finala a compostului organic matur. Un alt aditiv util este faina de oase, necesar atat pentru textura cat mai ales pentru ca corecteaza pH-ul ce are tendinta (desigur depinzand si de componentele utilizate) de a deveni excesiv de acid. In mod similar se procedeaza cu toate materialele auxiliare care sunt utilizate pentru ameliorarea texturii si / sau aciditatii compostului (voi detalia mai tarziu care sunt acestea).

Dupa ce se pun toate componenetele in cutie, dupa ce se adauga si apa si mai ales daca este cald, procesul de descompunere demareaza de la sine. Acesta poate fi insa accelerat. Exista in comert acceleratori pentru producerea compostului, de regula sub forma unui praf care se adauga (in principiu) la fiecare 5 - 10 - 15 cm (instructiunile variaza in functie de produs) in strat foarte subtire; acesta contine atat materiale de textura cat si pentru controlul aciditatii, precum si enzime, fungi si bacterii care vor accelera descompunerea. Alternativ se pot adauga cantitati reduse de material semi-compostat din alte surse sau putin balegar de vaca sau de cal. Cand am demarat producerea de compost am folosit un astfel de produs comercial si chiar daca efectul a fost vizibil in ultima instanta nu pot spune ca a contribuit decisiv la rapiditatea cu care am obtinut prima „sarja”, oricum nu in masura in care sustinea producatorul. Rezultatele nu au fost intru totul multumitoare din punctul meu de vedere (in mod cert am facut si greseli care au contribuit la acest lucru), astfel incat pana la urma am renuntat. Am mai adaugat insa rame (colectam din gradina de cate ori vedeam) si - dupa mai bine de 4 ani - pot spune ca acestea s-au inmultit foarte mult si sunt - dupa descompunerea bacteriala - al 2-lea motor al „furnalului”.

Pentru ca toate aceste procese sa se desfasoare nestanjenit amestecul trebuie bine aerat din cand in cand - este deosebit de important! Movilele de compost trebuiesc bine amestecate pentru a se aera toate straturile, dupa care - daca este necesar - se va uda din nou. In cazul cutiilor de compost de tip furnal exista niste fante laterale pentru aerisire, care sunt insa insuficiente in opinia mea pentru ca de cele mai multe ori compostul se compacteaza iar aerul nu mai poate patrunde in interiorul cutiei de compost. Obisnuiesc ca periodic (la 1 - 2 luni) sa amestec bine aproximativ 60% din compost, incepand de la suprafata, incercand sa desfac pe cat posibil si portiunile care mi se par excesiv de compacte sau prea imbibate cu apa. Incerc de asemenea ca toate componentele de mai mari dimensiuni sau mai putin descompuse intalnite sa le aglomerez pe cat posibil spre mijlocul cutiei unde procesele de descompunere se desfasoara mai rapid datorita temperaturii mai ridicate. Este vizibila diferenta daca nu se umbla cateva saptamani la cutia de compost - spre margini (in mod special in zona fantelor de aerisire) stadiul de descompunere este in mod clar mai redus prin comparatie cu centrul ei. La dimensiunile cutiei de compost (de dimensiuni medii, aproximativ 275 litri) si la cat de plina este nu ar fi prea dificil sa ajung pana la straturile cele mai de jos, dar motivul real pentru care nu incerc sa amestec si cei 40% de jos este ca acel strat fiind intr-un stadiu avansat de maturare n-as vrea sa-l amestec cu fragmente mai putin compostate din straturile superioare. Cred ca si populatia de rame - foarte numeroase in acea zona - contribuie suficient la o aerare satisfacatoare.

Dupa cum am mai spus, la inceput am utilizat acceleratori sedus de ideea producerii rapide a compostului organic. Produsul utilizat de mine garanta un compost perfect in 3 - 6 luni, dar adevarul a fost ca dupa 1 an nu am fost impresionat de calitatea compostului (insuficient si inegal maturat) si am folosit doar cantitati mici in gradina; dupa 2 ani am inceput sa utilizez cantitati mai mult simbolice pentru unele plante suculente (in nici un amestec nu am utilizat mai mult de 2 - 3% din compostul meu, cand a fost necesar am completat cu compost din alte surse) si abia dupa 3 ani pot spune ca am fost multumit de calitate si am indraznit sa-l utilizez si pentru cactusi sau pentru plante mai pretentioase. Bunicul meu - care a fost un gradinar de moda veche, dar care a avut o adevarata cultura a gradinaritului - imi spunea ca un compost bun se matureaza 5 ani (desigur, el nu utiliza nici un fel de acceleratori), ceea ce mi se parea atunci un interval de timp imens. Trebuie sa spun ca nefiind atras pe atunci de plante ci de animale in general nu am acordat prea multa atentie tehnicilor de gradinarit pe care mi le tot povestea dar cred ca mi-a transmis o dragoste pentru plante care a inceput insa sa se manifeste mult mai tarziu in viata.

Procesul nu se termina insa odata cu scoaterea compostului prin usitele inferioare ale cutiei de compost. Acum - chiar daca in aparenta este complet procesat - compostul organic este inca „crud”. In experienta mea (nu este indicat in mod expres in cele mai multe surse care prezinta astfel de procedee) este bine ca dupa extragerea din cutie compostul sa mai fie lasat sa se „odihneasca” (in fapt sa-si continue maturarea) cel putin inca 3 luni. In primul rand trebuie sa fie desfacut bine, adica sa nu fie lasate bucati mari compacte (daca se intampla sa fie), se vor indeparta de asemenea toate ramele sau miriapozii intalniti (de fapt orice misca!) precum si - daca este cazul - fragmente incomplet descompuse (chiar si dupa 3 ani se mai pot intani in mod special tesuturi lemnificate) (10), eventual totul va fi cernut cu o sita nu foarte fina (10 mm - pentru compost obisnuit, 5 mm pentru compost fin utilizat la insamantari). Acest lucru ajuta in ultima etapa pentru ca se produce o aerare foarte buna a compostului. Dupa ce am desfacut, controlat si curatat de eventualele impuritati, dupa ce l-am amestecat bine, prefer sa-l tin in continuare in cantitati de aproximativ 6 - 8 kg in pungi de plastic. Nu inchid ermetic pungile (pentru a lasa totusi sa intre aer proaspat) dar nu las nici gurile complet deschise (pentru a nu se usca prea rapid compostul, o anumita umiditate remananta este necesara pentru ca procesul de maturare sa continue). Periodic (la 1 - 2 saptamani este suficient) amestec continutul acestor pungi. In aceasta etapa compostul se va raci la propriu (vor inceta definitiv toate procesele exotermice) - aceasta fiind una din conditiile esentiale pentru a putea fi utilizat in prepararea substratului pentru cactusi si suculente. Dupa 3 luni fac o ultima inspectie si compostul - devenit relativ uscat intre timp - poate fi utilizat imediat. Un alt avantaj al acestei metode de (hai sa-i spun) post-maturare este faptul ca cele mai multe din semintele inca viabile vor incolti iar plantulele pot fi indepartate cu usurinta de cate ori se amesteca si se aereaza compostul. Un compost bun trebuie sa aiba o textura fina si cat mai uniforma, sa nu contina cocoloase de material foarte dens si posibil incomplet putrezit, sa aiba culoarea brun inchis pana la negru, sa nu miroasa urat ci sa aiba un miros placut de pamant, doar usor dulceag. Daca mirosul este astringent inseamna ca maturarea nu s-a terminat! Daca este prea dulce - atentie la pH, probabil este usor alcalin!

Pagina următoare (2/2)