Cactusii si premiul Nobel in medicina
Ildiko Horvath
Valea Izvoarelor, Mures
24 octombrie 2010
Premiul Nobel în medicina pentru anul 2009 a fost acordat unui grup format
din cercetatori americani si englezi, pentru descoperirea functiei telomerelor.
Acestea sunt n secvente situate la capatul lantului ADN, care nu contin însa
informatii genetice si sunt prezente în fiecare celula, de la bacterii
pâna la om.
S-a observat caîn timpul transcrierii ADN-urilor, cu ocazia replicaaiei
celulare capatul acestora sufera o degradare considerabila, mai explicit, se
uzeaza. Celulele contin o enzima, care reface aceste capete, însa într-o
cantitate atât de mica încît refacerea, dupa stadiul embrio-fetal,
niciodata nu mai este completa. Dupa un anumit numrr de replicatii celulare
telomerele dispar de pe capatul ADN-urilor si începe degradarea ireversibila
a secventelor terminale care deja contin informatii genetice cu privire la felul
si functionarea celulei. Ca urmare, celulele tinere obtinute prin replicare
nu au deja informatia genetica completa, si cu cât mai des se replica
aceasta devine si mai incompleta, mai deteriorata, ducând la malfunctia
celulei, si pâna la urma la moartea ei. Aceasta este un proces natural,
firesc... îmbatrânirea.
Fiecare colectionar de cactus cu experienta pretuieste mai mult exemplarele
care provin din însamântare, decât pe cele provenite din butasi.
Cactusii obtinuti din seminte sunt mai frumosi, mai rezistenti cu caracterele
specifice speciei mai accentuate. Florile sunt mari, se produc seminte multe
cu grad mare de germinatie. Plantele provenite din aceste seminte se dezvolta
bine, uniform, sunt mai rezistente. Cactusii proveniti din butari înradacinati
dupa câteva generatii devin sensibili la infecti bacteriene si micotice,
caracterele speciei se pronunta mai sters, areolele devin mai mici, mai putin
pâsloase, spinii (mai ales cei centrali) devin mai scurti, culoarea caracteristica
pierde din intensitate, spinii marginali se reduc la numar, florile devin mai
mici, produc seminte mai putine si au o rata mai mica de germinare. Totusi,
multi colectionari aleg înmultirea prin butasire la speciile la care se
obtin seminte cu dificultate, unde plantulele sunt mai sensibile sau cresc foarte
încet, mai ales daca speciile respective produc un numar mare de lastari,
aceasta putându-i fi si o caracteristica sau este rezultatul unor interventii
(vatamarea sau taierea vârfului de crestere). Prin înradacirea lastarilor
se obtin repede si usor plante noi, asa zis „tinere”
Întrebarea este însa cât de „tinere” sunt aceste
plante.
Fara discutii, lastarul si prin urmare butasul înradacinat fac parte din
trupul plantei de pe care provin având aceleasi baza genetica. Este însa
adevarat, fiint un tesut nou, înmultirea celulelor este mai activa. Celulele
cu replicare mai intensa contin o cantitate mai mare de telomeraze, enzime care
refac telomerele de pe capatul ADN-urilor. Butasii însa dupa un timp relativ
scurt îsi încetinesc cresterea, deci scade replicarea celulara,
scade si nivelul de telomeraze... Începe deteriorarea ireversibila a ADN
- lui. Daca presupunem ca planta „mama” este deja la o vârsta
când telomerele sunt deja disparute, telomeraza produsa de celulele cu
replicare intensa vor „împacheta” capetele deja uzate de ADN.
Când scade nivelul de telomeraze, deteriorarea informatiei genetice devine
vizibila în foarte scurt timp.
Sa presupunem, ca de pe un cactus de 5 ani se preleva un lastar de câteva
luni si se obtine un nou exemplar. Când aceasta ajunge la 6 ani, se preleva
un nou lastar si prin îmbutasire se obtine înca o planta noua. De
pe aceasta când ajunge la 10 ani, se preleva iarasi un lastar care se
înradacineaza obtinând iarasi o planta noua, care la vâsta
de 4 ani ajunge la un colectionar.
Ce vârsta are aceasta planta ?.
Aparent 4 ani, dar genetic..... 25 de ani !.
Se stie ca cactusii ating vârste frumoase, dar la 25 de ani cam toate
telomerele deja sunt uzate si începe procesul de îmbatrânire....
Echinopsis calochlora de 10 ani, obtinut din lastar care nu
a înflorit înca. Ce vârsta o fi având în realitate
?
Plantele provenite prin butasire din generatii consecutive au si o tendinta
destul de mare de a se transforma în cristate sau forme monstruoase, deoarece
din cauza vârstei genetice înaintate, celulele noi al butasului
se formeaza deja având la baza o serie de informatii genetice deteriorate,
care nu mai pot ghida formarea si diferentierea corecta a tesuturilor din zonele
de crestere. Rata plantelor malformate este mai mare si în cazul în
care seminta s-a obtinut de la cactusi reprodusi în repetate rânduri
din butasi.
În cazul reproducerii sexuale (prin seminte), baza de date genetice a
plantulei provine din unificarea cromozomilor din doi gameti halploizi. Secventele
de ADN care codifica aceleasi caracteristici se suprapun, având sansa
ca defectele genetice sa se corecteze sau cel putin sa se amelioreze. Plantula
se „naste” cu un suport genetic nou „proaspat”, complet
si protejat. Doar în cazul în care ambii „parinti” sunt
deja plante îmbatrânite genetic pot aparea la descendenti anomalii
genetice.
În cazul speciilor autofertile, unde se produce autofecundarea, teoretic
plantulele „mostenesc” o baza genetica identica cu a plantei ca si
în cazul butasilor. Practic însa ?i în acest caz seminta se
produce din unirea a doi gameti halploizi si prin suprapunerea secventelor de
ADN defectele se corecteaza. Acesta în cazul cactusilor tineri din punct
de vedere genetic, proveniti tot din seminte.
În consecinta, este bine sa fim atenti la provenienta cactusilor nostri,
deoarece astfel putem aprecia aproximativ vârsta lor genetic?. Acesta
apreciere poate sa ne ajute sa avem cactusi frumosi si sanatosi.
Imprimã
Copyright Asociaþia Aztekium Asociatia Aztekium. Cactus Satu Mare Toate drepturile rezervate.
