Aloe vera
Pagina: 2/2
Paradoxul contemporaneiãþii – recunoaºtere ºi ignorare
Studiile ºi experimentele din anii ’60 au contribuit decisiv atât la succesul Aloe vera în domeniul stomatologic ºi al cosmeticii (despre care vom vorbi mai târziu) cât ºi la o anumitã desconsiderare a acesteia de mainstream-ul medicinei contemporane. Este interesant faptul cã deºi ignoratã „oficial”, studiile ºi cercetãrile au continuat uneori cu rezultate surprinzãtoare.
Dr. Eugene Zimmerman (Baylor College of Dentistry) publicã în 1973 concluziile unor studii ample despre utilizarea Aloe vera în tratarea unor afecþiuni dentare ºi capacitatea acesteia de a disrtuge sau controla cele mai diverse microorganisme cum ar fi Staphylococcus aureus, Streptococcus viridaus, Candida albicans, Corynebacterium xerosis ºi cele 5 tulpini ale Streptococcus mutant. Crecetãrile au subliniat faptul ca Aloe vera are proprietãþi antiinflamatoare puternice ºi poate combate un spectru larg de microorganisme. În 1975 cercetãtori egipteni descoperã noi tratamente pentru combaterea seboreei, acneei, alopecia areata (o boala care se manifesta prin cãderea totalã a pãrului pe anumite porþiuni ale scalpului), ulceraþiilor cronice ale picioarelor, acneei ºi cãderea pãrului, utilizând o combinaþie de suc ºi gel. Noutãþile continuã sã aparã – în 1980 Dr. G. Waller identificând un spectru larg de aminoacizi, monozaharide ºi steroizi cu acþiune antiinflamatoare, antisepticã ºi analgezicã, în mod special lupeol – un puternic principiu activ localizat în coaja ºi sucul plantei.
În aceastã perioadã se face simtiþã o puternicã tendinþã de negare a virtuþilor terapeutice ale plantei, de contestare a modului în care au fost efectuate unele teste; ca rãspuns la aceasta Dr. Bill Wolfe repetã in 1980 unele experimente efectuate iniþial în 1969 confirmând rezultatele. Surprizele continuã sã aparã, chiar dacã se urmeazã cãi aparent bãtãtorite ºi tratamente cunoscute de decenii – Dr. John Heggars (University of Chicago Burn Center) pune la punct în 1982 un tratament al arsurilor de gradul 3 ºi al degerãturilor de pânã la 6 ori mai rapid decât orice alt tratament modern consacrat. Eficienþa este pusã pe seama unor componente asemãnãtoare steroizilor (cu acþiune asemãnãtoare cu cortizonul) ºi acidului salicilic. Tratamentul sãu elimina de asemenea cicatricile, asigura culoarea normalã a pielii ºi creºterea pãrului în locurile afectate de arsuri. Tot el constatã de asemenea ºi eficienþa în prevenirea infecþiilor. John Heggars continuã cercetãrile ºi în 1983, concentrându-se de data aceasta asupra prezenþei acidului salicilic si tratamentului impotriva durerilor.
La sfârºitul anilor ’80 multe laboratoare ºi-au concentrat cercetãrile asupra gãsiri unui tratament împotriva unei boli terifiante – SIDA; primele rezultate încurajatoare nu întârzie – Dr. H. McDaniel (1988 – „extractul de Aloe vera poate suplini AZT fara efectele toxice ale acestuia”), Dr. Terry Pulse (atenuarea simptomelor – consumând zilnic 600 gr sau mai mult de Aloe vera), Jasbir B. Colon & al. (1990 – confirmã întârirea sistemului imunitar ºi o anumitã eficienþã împotriva virusului HIV-1, dar mai ales extraordinara capacitate de a crea rezistentã atat la acesta cât ºi la tulpini derivate din acesta – doar consumând zilnic 600 ml de suc pur de Aloe vera) având contribuþi importante. Ca urmare începând cu 1997 Aloe vera este permisã a fi utilizatã pe oameni în SUA ºi în faza de testare pentru preparate care combat HIV-1.
Deºi nu este remediul mult aºteptat Aloe vera ar putea juca un rol important în combaterea SIDA; nu vindecã dar are în schimb acþiuni benefice prin faptul cã impiedicã celulele T-4 infectate de a mai reproduce virusul, omoarã direct viruºii liberi din sânge (sau stimuleazã sistemul imunitar sã combatã viruºii, sau amândouã), permite stoparea agravãrii simptomelor (în unele cazuri chiar ºi eliminarea lor completã) ºi nu în ultimul rând – deºi nu vindecã complet - unii bolnavi devin sero-negativi (adicã virusul dispare complet din sânge).
Rezultate încurajatoare au apãrut însã ºi în alte domenii – efectul benefic în digerarea proteinelor (Jeff Bland, 1987), tratarea unor afecþiuni provocate de viruºi (gripa, herpes, vãrsat de vânt, herpesul Zoster – Rosalie Burns, 1987), controlul unor viruãi ºi retroviruºi care provoacã cele mai diverse boli infecþioase (din nou McDaniel, 1988), eliminarea virtualã a bolilor de inimã, a bolilor cauzate de stress ºi a diabetului la 4700 din 5000 de pacienþi testati – doar prin consumul zilnic a 120 gr Aloe vera proaspãtã (indianul O.P. Agarwal, 1986) (11), tratamentul diabetului (un grup de cercetãtori saudiþi, 1989), tratamentul leucemiei ºi stoparea dezvoltãrii tumorilor datoritã prezenþei a cel puþin 3 substanþe anticancerigene - emodina, mannoza ºi lectina (cercetãtori japonezi, 1989). Rezultate mai mult decât încurajatoare au fost publicate în tratamentul leucemiei ºi cancerului þesuturilor moi la animale (Ian R. Tizard, 1992 si James Duke, 1994). Am încercat o prezentare cât mai succintã, omiþânt cateva domenii de utilizare - artrita, astm, ameliorarea aciditaþii stomacale, tonifiant hepatic, combaterea obezitãþii, etc. Specialiºtii intrevãd un potenþial deosebit al Aloe vera în mod special în ceea ce priveºte tratamente reactive ale SIDA, cancer sistemic ºi leucemie, accidentãri sportive ºi chirurgie cosmetica majorã, adicã (poate cu excepþia ultimei) exact domeniile în care utilizãrile sunt minore sau sporadice. Domeniile de interes sunt determinate în fapt de cele douã actiuni majore ale Aloe vera – stimularea regenerãrii þesuturilor epiteliale (în mod special epiderma ºi tractele gastro-intestinale) ºi fortificarea sistemului imunitar. În ciuda numeroaselor utilizãri potenþiale contestãrile nu lipsesc iar adevarata recunoastere întârzie.
Compuºii continuþi de Aloe vera
Deºi ignoratã sau marginalizatã în prezent de medicina moderna Aloe vera este o adevaratã „colecþie” de substanþe benefice, cum rar se întâlneºte la altã plantã medicinalã. Iatã o prezentare succintã a principalelor categorii de substanþe:
Este extrem de bogatã în vitamine (singura absenþã fiind vitamina D), în mod special antioxidantul vitamina A (beta-caroten) dar ºi C ºi E; conþine de asemenea ºi B12 fiind una din extrem de puþinele surse vegetale ale acesteia, aspect foarte important pentru vegetarieni.
Conþine diverse tipuri de enzime care acþioneazã ca niºte catalizatori biochimici ºi ajutã digestia prin descompunerea zaharurilor ºi a grãsimilor. O altã enzimã – bradychinaza – ajutã la reducerea inflamaþiilor pielii ºi calmeazã durerile, este unul din compuºii care au asigurat celebritatea plantei.
Conþine compuºi de calciu, sodiu, potasiu, mangan, magneziu, cupru, zinc ºi antioxidantul seleniu. Deºi aceste minerale precum ºi alte elemente rare sunt necesare în cantitãþi foarte mici prezenþa lor este esenþialã pentru îndeplinirea funcþiilor celor mai diverse enzime ºi pentru derularea proceselor metabolice.
Acestea provin din stratul mucilaginos care înconjoarã gelul. Conþine atât mono cât ºi polizaharide care tonifiazã sistemul imunitar ºi contribuie la detoxificarea organismului. Cele mai importante sunt zaharurile care nu sunt descompuse în momentul asimilãrii ci apar în sânge exact în aceeaºi formã.
Sunt nu mai puþin de 12 astfel de compuºi fenolici în sucul plantei. Îngerate în cantitãþi moderate ele ajutã purgaþia ºi absorbþia gastro-intestinalã ºi au ºi un efect antibacterial, antiviral ºi antiinflamator. Cele mai importante sunt aloina ºi amodina.
Aceasta este în principiu o substanþã inertã dar este foarte importantã prin faptul ca are un efect unic în accelerarea absorbþiei altor substanþe active în piele.
Acest grup de substanþe reprezintã ca. 3% din volumul de gel al Aloe vera ºi asigurã proprietãþile antiseptice ale acesteia.
Conþine 4 steroizi vegetali – colesterol, campesterol, sisosterol b ºi lupeol, care sunt agenþi antiinflamatori importanþi.
Este principiul activ al faimoasei aspirine, excelent antiinflamator ºi antibacterial.
Organismul uman are nevoie de 22 de aminoacizi; 20 din aceºtia se gãsesc în gelul Aloe vera. Mai important, acesta furnizeazã ºi 7 din cei 8 aminoacizi esenþiali pe care organismul uman nu poate sã-i sintetizeze.
Aloe vera are calitãþi incontestabile care-i conferã unicitatea:
- nu prezintã toxicitate ºi poate fi administratã ºi în cantitaþi masive;
- dozajul nu este o problemã – singura regulã fiind cu cât mai mult cu atât mai bine;
- atât planta în stare naturalã, sucul sau gelul, cât ºi preparatele formulate corect nu interfereazã cu acþiunea nici unui alt medicament cunoscut;
- remarcabilul caracter interspecific – efectul obþinut la orice animal este reprodus identic ºi la oameni (avantaj imens în faza de testare a produselor);
- spectru larg de acþiune – de la supliment alimentar la cosmeticã ºi la tratamente medicale, cu formulãri ºi concentraþii diferite în funcþie de efectul dorit – ceea ce are un efect pozitiv asupra costurilor;
- excelent prin consumul zilnic în medicina preventivã – energizant, supliment alimentar ºi stimulatior imunitar
O lucrare editatã de University of Texas Health Science Center catalogheazã nu mai puþin de 140 de substanþe active în Aloe vera care controleazã creºterea ºi diviziunea celularã, au efect antiinflamator, stimuleazã creºterea celulelor albe sau a altor celule cu funcþii imunitare, combat infecþiile sau vindecã leziunile pielii. Winters numeste Aloe vera „o farmacie într-o planta”. Planta conþine de asemenea 23 de stimulatori ai sistemului imunitar care o fac extrem de utilã în controlul infecþiilor HIV. Se naºte o intrebare legitimã – de ce prezenþa plantei în farmacologia modernã este atât de modestã încat se poate spune cã este aproape ignoratã?
De ce este Aloe vera o plantã minune din care nu se pot obþine medicamente minune?
Una din celebrele legi ale lui Murphy spune cam aºa – „dacã un instrument este atãt de simplu încât poate fi folosit ºi de idioþi, atunci va fi folosit numai de aceºtia”. Noi desigur nu suntem idioþi, ci oameni ai epocii noastre (spaþiale, nucleare, super-tehnologizate, computerizate, microchipuri atotputernice, etc.) ºi suntem ca atare incapabili sã acceptãm faptul ca 600 ml de suc proaspãt de Aloe vera ne poate scuti de o gamã atât de largã de probleme – de la simple inconveniente pânã la adevarate drame. Oricât de neserioasã ºi de superficialã poate pãrea aceastã afirmaþie, eu cred ca oferã 50% din rãspuns – dacã noi nu suntem pregãtiþi sã acceptãm un adevãr milenar nu vom putea deveni nicioadatã o piaþã de desfacere pentru industria farmaceuticã, care a devenit în zilele noastre nu atât o industrie ca oricare alta, cât o industrie în care invesþiile sunt imense iar profiturile (dacã apar) se pot materializa doar în 10 – 15 ani. În absenþa unei pieþe sigure ºi stabile, aceastã industrie cu bãtaie lungã nu va reacþiona. Reacþia va exista doar în sferele minore ºi vandabile – (sub)produsele cosmetice.
„Nucleul dur” al promotorilor Aloe vera nu ajutã nici el prea mult din pãcate – este suficient sã parcurgeþi numeroasele website-uri dedicate Aloe vera ºi produselor obþinute din aceasta. Impresia de fanatism sectar care rãzbate de multe ori, înºiruirea de mãrturii mai mult sau mai puþin miraculoase nu poate produce decât neincredere prin analogii uºor de fãcut.
Pe de altã parte Aloe vera este, dupã cum spune Bill C. Coats (2003), o victimã a propriului ei renume – pentru cã a obþinut într-adevar în ultimii 20 – 30 de ani un succes remarcabil în industria cosmeticã (dar din pãcate ºi în cea a bãuturilor rãcoritoare – ce poate fi mai compromiþãtor decât sâ ai ca vecinã de raft o sticlã de Cola?). Implicaþia este majorã – cum poate fi luat în serios un nume prezent pe toate rafturile supermagazinelor? Cum poate fi luat în serios un produs natural care trebuie consumat în cantitati cât mai mari, când noi suntem extaziaþi de substanþele de sintezã cu nume complicate, de pilulele minuscule dar puternice înmânate cu solemnitate de farmacist numai dacã ai reþetã? Mai mult, numele a fost discreditat de o adevãratã invazie de subproduse conþinând „Aloe vera”. Cele mai multe produse cosmetice sau de igienã personalã comercializate în mod curent conþin cantitãþi nesemnificative de Aloe vera ºi prin urmare sunt total ineficiente; nu cã ar face rãu, dar nici nu produc efectul scontat. Aceste produse (nu mai vorbind de cele contrafãcute) care nu aduc nimic în plus faþã de produsele care nu conþin Aloe vera nu pot face altceva decât sã compromitã numele acesteia.
Un mare dezavantaj este faptul cã pentru a avea efect maxim Aloe vera trebuie utilizatã în stare naturalã ºi cât mai proaspãt cu putinþã, mai inainte ca sucul /gelul sã înceapã sã fie oxidat prin contact cu aerul. Farmacologia modernã oferã însã o alternativã realã – mai întâi stabilizarea produselor (reuºitã de datã relativ recentã) ºi apoi o formulare atentã care sã serveascã cât mai bine cu putinþã scopului urmãrit. Formularea corectã este importantã dar Aloe vera rãmâne însã un preparat de volum – cantitãþile care trebuiesc folosite sunt mari iar concentraþia este esenþialã; în absenþa unei concentraþii minime produsul e ineficient. Pentru produsele de clasã farmaceuticã concentraþia trebuie sã fie de cel puþin 70% pentru a fi eficiente (ideal – în jur de 90%), existã doar câteva excepþii – herpes de exemplu – în care o concentraþie de 50% este acceptabilã. Chiar ºi pentru produsele cosmetice sau de igienã personalã o concentraþie minimã de 25 – 35% (în funcþie de utilizare) este absolut necesarã pentru a fi eficiente. Foarte puþine din produsele cosmetice, de igienã personalã, suplimente alimentare sau chiar produse farmaceutice comercializate în mod curent ating aceste concentraþii. Partea cea mai proastã este faptul cã nu existã încã o metodã sigurã care sã determine cu precizie concentraþia de suc Aloe vera, astfel încât mulþi producãtori iºi pot permite încã sã declare concentraþii mult peste cele reale. Astfel de subproduse nu fac decât sã compromitã potenþialul imens al plantei, dezorienteazã potenþialii clienþi ºi discrediteazã produsele de calitate. Impactul este major – în domeniile în care rezultatele pot fi imediate (industria cosmeticã, chirurgia plasticã, produse de igienã personalã) produsele de calitate se pot impune mai uºor ºi pot influenþa dinamica pieþei. Probabil cã singura soluþie realã (dar greu de pus în practicã în acelaºi timp) ar fi atestarea tuturor produselor din Aloe vera ºi interzicerea subproduselor. Încrederea poate fi recâstigatã, dar in timp…
Principalele utilizãri ale Aloe vera.
Deºi potenþialul imens al plantei este departe de a fi valorificat existã totuºi câteva domenii în care utilizarea Aloe vera este consistentã ºi ºi-a câºtigat în ultimii ani un statut anume. Iatã succint câteva din aceste domenii:
Preparate din Aloe vera sunt foarte frecvent utilizate pentru vindecarea celor mai diferite afecþiuni ale gingiilor (în mod special a gingivitelor ºi paradontozei), dar mai ales pentru stoparea rapidã a sangerãrilor cauzate de mici intervenþii chirurgicale ºi pentru proprietãþile sale antiseptice sau de regenerare rapidã a þesuturilor. Este tot mai des utilizatã ºi ca sedativ în mod special în curãþarea canalului rãdãcinilor dar ºi ca lubrifiant al ustensilelor stomatologice, dar ºi în preparate destinate tratãrii paradontozei. Pentru propietãþile antifungale este utilizatã cu succes ºi în tratarea stomatitelor. Utilizarea unui amestec Aloe vera / propolis, care intrã în componenþa unei creme speciale, permite medicilor stomatologi sã nu mai poarte în permanenþã manuºile de protecþie ºi mãreºte intervalul de timp la care spãlarea mâinilor devine necesarã. A fost produs ºi un spray care preintâmpina infecþiile bucale ºi calmeazã inflamaþii ale amigdalelor, dar ºi inflamaþii cauzate de apariþia unor dinþi. Utilizarea stomatologicã a cunoscut o creºtere rapidã în ultimii 10 – 15 ani datoritã în mod special reuºitelor în stabilizarea sucului / gelului ºi faptului cã nu existã practic efecte secundare. Deºi Aloe vera este utilizatã mai ales în produse destinate a fi folosite în cabinetele stomatologice, a pãtruns încet dar sigur ºi în componenþa unor produse de larg consum, cum ar fi pasta de dinþi sau preparate pentru gurã.
- Cosmeticã ºi produse de igienã personalã
În prezent existã o gamã extrem de largã de produse cosmetice conþinând Aloe vera, de la produse în care prezenþa ei este mai mult sau mai puþin irelevantã (mascara, pudre diverse sau ruj de buze) pânã la produse destinate pielii, în mod special creme hidratante ºi gel. Aloe vera contribuie la hidratarea pielii, la restaurarea elasticitaãþii naturale, are un rol important în hrãnirea celulelor ºi combaterea exfolierii, reducerea aparenþei liniilor fine ºi a ridurilor. Foarte rãspânditã în ultimul deceniu ºi utilizarea în componenþa sãpunurilor, ºampoanelor sau a loþiunilor pentru corp. Este probabil cea mai rãspanditã sferã de utilizare, importanþa este însã ºi în acest caz calitatea produlelor ºi consecvenþa cu care acestea sunt utilizate.
Acesta este poate domeniul cel mai revoluþionar ºi care promoveazã produse de foarte bunã calitate. Produsele sunt destinate în principal vindecãrii rapide a pielii ºi a leziunilor superficiale ºi eliminãrii oricãror cicatrici – este probabil domeniul care utilizeazã cel mai deplin efectele curative cunoscute de milenii ale plantei. Fiind un domeniu în care riscurile trebuiesc manageriate cu multã abilitate ºi în care orice eºec poate aduce pierderi immense (financiare sau de imagine), are meritul de a promova numai preparate de maximã calitate; acesta împreunã cu produsele de uz stomatologic sunt domenii de pionierat, inovatoare ºi tocmai datoritã faptului cã eficienþa tratamentului este primordialã (ºi mai puþin impunerea unei producþii de masã) se poate spune cã au creat prima breºã serioasa în scepticismul mainstream-ului medical contemporan.
- Bãuturi ºi suplimente alimentare
Nu lipsitã de importanþã este utilizarea Aloe vera de dieteticieni în diverse preparate utilizate în tratamentul obezitãþii – o problemã majorã în multe þãri; la un anumit moment a cunoscut o certã popularitate dar, ca ºi în cazul Hoodia de acum câþiva ani, potenþialul a fost repede compromis de o avalanºã de subproduse destinate „curelor de slabire”, o diversiune în fond de la o utilizare medicalã la aplicaþii mai degrabã minore. Principalele probleme sunt concentraþia redusã de Aloe vera, gustul nu tocmai plãcut care este atenuat de mulþi producãtori prin îndulcire exageratã (fie cu zahãr, fie cu îndulcitori artificiali – ambele neindicate în cure de lungã duratã) ºi absenºa stabilizãrii sucului. Ca ºi în cazul Hoodia succesul a fost imediat, a acþionat ca o sabie cu douã tãiºuri iar avalanºa de produse îndoielnice – însumând de regulã toate dificienþele menþionate mai sus - au afectat credibilitatea. Insist însã asupra potenþialului în acest domeniu deoarece implicaþiile sunt imense - succesul în combaterea obezitãþii se poate reflecta direct ºi în incidenþa altor afecþiuni ale omului modern: diabet, probleme circulatorii, hipertensiune, colesterol ridicat, probleme cardiace, probleme digestive, afecþiuni ale pancreasului, osteoartrita, insomnie, depresie ºi nu în ultimul rând cancer. ªi în acest caz tratamentele sunt dezarmant de simple – într-unul din cazurile prezentate de Karen Masterson Koch era, bineinþeles dublat ºi de o dietã adecvatã, consumul zilnic a 30 – 60 gr. de concentrat obþinut din frunze integrale de Aloe vera.
Nu lipsit de importanþã este ºi efectul tonic asupra sistemului imunitar creat de un consum permanent, precum ºi suportul avut de produse Aloe vera în cele mai diverse tratamente de dezintoxicare. Din nou însã – importante sunt calitatea ºi concentraþia produselor ºi preparatelor utilizate.
Final
Aloe vera este departe de a fi un panaceu universal - aºa ceva nu existã - chiar dacã gama de utilizãri este extrem de diversã, dar în acelaºi timp suntem departe de a utiliza la maxim imensul ei potenþial. Ca orice remediu natural ºi Aloe vera acþioneazã în timp ºi prin urmare efectele benefice nu sunt de regulã constatate imediat (sau nu sunt puse – tocmai din acest motiv - în legaturã cu consumul de Aloe vera), în mod special în cazul unor afecþiuni cronice. Spre deosebire de aceasta medicamentele de sintezã au de cele mai multe ori un efect mult mai rapid, chiar dacã pe termen lung au o eficacitate mai scãzutã. Prin urmare rãbdarea ºi consecvenþã (care nu sunt chiar primele calitãþi ale omului din sec. XXI) sunt necesare pentru a vorbi – în cele mai multe cazuri – de un succes. Am însã convingerea ca anii care vor urma vor impune utilizarea Aloe vera cât mai aproape de adevaratul ei potenþial ºi sper cã aceastã scurtã incursiune în istoria unei plante medicinale milenare sã vã fi stârnit interesul.
Eduart Zimer,
Auckland, Noua Zeelanda
Octombrie – Noiembrie 2007
Bibliografie selectivã:
Dr. Peter Atherton – Aloe vera Myth or Medicine? ( HYPERLINK "http://www.positivehealth.com" www.positivehealth.com – Positive Health, June / July 1997)
Dr. Peter Atherton – The Components of the Aloe Leaf ( HYPERLINK "http://www.positivehealth.com" www.positivehealth.com – Positive Health, June / July 1997)
Bill C. Coats - Aloe Vera the New Millennium: The Future of Wellness in the 21st Century (2003)
Karen Masterson Koch - Weight Loss for Losers – using Aloe vera & Affirmations! (ex - HYPERLINK "http://www.aloelife.com" www.aloelife.com)
P.L. Simmonds - Vegetable Kingdom – 1854
Richard Sudworth - The Use of Aloe Vera in Dentistry ( HYPERLINK "http://www.positivehealth.com" www.positivehealth.com – Positive Health, June / July 1997)
John Uri Lloyd - Aloe succotrina (The Western Druggist, Chicago, August 1898)
E. C. Zimer – Ale vera – mit ºi realitate (Cactus Romania HYPERLINK "http://www.cactusi.com" www.cactusi.com Mai 2005)
 Imprimã
 Pagina anterioarã (1/2)
Copyright Asociaþia Aztekium Asociatia Aztekium. Cactus Satu Mare Toate drepturile rezervate. Publicat la data de: 2007-11-28 [ Înapoi ] |
