Asociatia Aztekium
. Istoric
. Fondatori
. Statut
. R.O.I.
. Conducerea
. Fonduri
. Colecționari
. In memoriam
. Expoziții
. Bãiºoara
. Premiații asociației
. Linkuri

Ofertele de semințe ale membrilor

Newsletter Aztekium

Revista asociaþiei

Discuþii despre cactuºi ºi viaþa asociaþiei

Foto

Cactuºii
. Genezã
. Clasificare
. Componentele denumirii
. Sistematica cactuºilor
. Convenþia CITES

Pentru cine nu stie
. Ce sunt cactuºii ?
. Primi paºi
. Îngrijirea cactuºilor
. Udarea
. Transplantarea
. Amestecul de pãmânt
. Înmulþirea cactuºilor
. Pregãtirea semintelor
. Iernare, boli, dãunãtori
. Curiozitãþi
. Aclimatizarea cactuºilor
. 10 greșeli frecvente
. Alte 10 greșeli frecvente

Articole despre cactusi si plante suculente
. Orostachys spinosa
. Plante suculente
. Sera noastra
. Varsta cactusilor
. Udare ºi uscare
. Cactusii ºi compostul
. Inteligenþa plantelor(pdf)
. O înflorire neobiºnuitã
. Un colþ cu suculente
. Aeonium 'Rangitoto'
. Temperaturi de iernare
. Suculentele carpatilor I
. Suculentele carpatilor II
. Un suculent halofit
. Colecþie de Tillandsia
. Itinerar brazilian
. Genul Mammillaria
. Aloe variegata
. Colonii de Aeonium
. Alpinarium
. Cactusi deosebiti
. Digitostigma
. Însãmânþarea cactusilor
. Altoirea
. Aloe vera
. Suculente naturalizate I
. Suculente naturalizate II

Vânzãri, cumpãrãri


Suculente naturalizate I

Pagina: 3/4

Principala componenṭ РCrassulaceae

Plantele din familia Crassulaceae se adapteazã probabil cel mai uºor la condiþiile climatice ºi la tipurile de habitat din Noua Zeelanda ºi sunt prin urmare cel mai bine reprezentate în flora naturalizatã. Foarte multe sudafricane (Crassula, Cotyledon) au chiar ºi în zonele de origine tendinþa de a ocupa nu numai habitaturi din interiorul mai arid ºi mai fierbinte, dar ºi din zonele de coastã mai umede ºi mai rãcoroase. În Noua Zeelanda ele se gãsesc mai ales în zonele de coastã ºi (cu excepþiile de rigoare) mai puþin în interior. O serie de plante montane (în mod special unele specii de Sedum) gãsesc datoritã absenþei unui climat torid, dar ºi ca urmare a nivelului relativ ridicat de UV ºi unui nivel acceptabil de umezealã, destule niºe în care sã poatã forma populaþii stabile chiar ºi la nivelul mãrii. Un numãr foarte mare de plante aparþinând acestei familii sunt cultivate în Noua Zeelanda, de multe ori în mari colecþii specializate, existã însã un anumit numãr de specii foarte rãspândite în rândul iubitorilor de plante ºi acestea sunt în principal reprezentate în flora adiþionalã sau naturalizatã a insulei. Ele provin în principal din Eurasia, Africa de Sud ºi Mexic ºi, cu excepþia a trei specii de Sedum foarte rãspândite ºi a Crassula multicava, aria lor de rãspândire se rezumã în general la zonele de coastã, lipsite de regulã de geruri iarna ºi relativ secetoase pe timpul verii; preferã promontoriile stâncoase, versanþi pietroºi, bancuri de nisip ºi în mod deosebit terenuri de origine vulcanicã mai mult sau mai puþin recentã. Ocazional avanseazã spre interior de a lungul drumurilor sau în balastul cãilor ferate sau formezã populaþii în apropierea gropilor de gunoi. Cu excepþiile de rigoare acestea nu sunt în competiþie directã cu plante indigene ci au ocupat o niºã relativ liberã (cu excepþia dunelor de nisip). Generalizând foarte mult - plantele suculente aparþinând familiei Crassulaceae naturalizate au o adaptare xerofitã, în timp ce plantele native populeazã preponderent locurile mai umede.

Prima menþiune a unei plante aparþinând acestei familii a fost fãcutã în 1883 - Crassula decumbens C. P. Thunberg, [M] sub numele de Tillaea trichotoma W. G. Walpers; a fost observatã de T. F. Cheeseman în Penrose (Auckland) „dispersându-se rapid de pe marginea drumului spre câmpurile de lavã ale Mout Smart”. Zona de distribuþie este acum practic toata Insula de Nord, avansând chiar ºi în Insula de Sud – în zonele de coastã, malurile râurilor, grohotiºuri, plaje, balastul ºinelor de cale feratã ºi marginile drumurilor. Planta are un aspect intermediar între Crassula coccinea ºi Crassula multicava ºi este una din foarte puþinele plante suculente care reuºesc sã se adapteze la condiþiile umede ale Coastei de Vest în Insula de Sud.
Crassula multiclava - localitatea Russel, regiunea Northland


Crassula multicava Lemaire 1862 [AS] a fost menþionatã pentru prima datã de Healy (1959) datoritã exemplarelor de ierbar colectate de C. M. Smith în 1957; iniþial a fost consideratã o prezenþa localã (în Wadestown, Wellington) ca urmare a unei scãpãri accidentale din cultivaþie. În prezent se considerã (deºi nu existã dovezi) cã prezenþa ei în naturã dateazã dinainte de 1940. În mod evident Crassula multicava a fost scãpatã din culturã cu mult înainte de a fi fost semnalatã deoarece a fost încî de la sfârºitul epocii Victoriene o foarte popularã plantã de grãdinã. Plantulele care se formeazã pe pedunculii inflorescenþelor (2) ºi care se rãspândesc cu uºurinþã, precum ºi rezistenþa ei deosebiã atât la secetã cât ºi la udare excesivã, imensa capacitate de a se regenera din resturi vegetative, chiar ºi dupã geruri puternice care pot distruge populaþii întregi, o fac deosebit invazivã. În prezent planta este rãspânditã aproape peste tot în zonele de coastã, ajungându-se pe alocuri la infestãri grave, dar ºi în zone din interior în care îngheþurile la sol sunt fenomene rare. Este combatutã activ (scopul propus este eradicarea completã) în zonele de control al vegetaþiei ºi monitorizatã în restul þãrii, intervenindu-se dacã se observã formarea unor populaþii semnificative. Am observat planta de multe ori în naturã, cele mai interesante populaþii fiind în cele din Insula Rangitoto (Auckland) ºi Russell – Bay of Islands (Northland), ultima chiar pe þãrmul Pacificului, crescând fixatã pe stânci nu foarte înalte, dar pe o pantã aproape verticalã formând o bandã aproape continuã la 1 m de limita fluxului.

Crassula arborescens ssp. arborescens (Miller) Willdenow 1798 [AS] a fost semnalatã pentru prima datã în 2005 fiind deocamdatã o prezenþã sporadicã.

Crassula biplanata Haworth [AS] este o prezenþã modestã dar persistentã doar în Canterbury. Planta seamãnã vag cu Crassula tetragona iar exemplarele scãpate în naturã provin probabil din aceeaºi clonã deoarece nu se reproduc decât vegetativ.


Crassula coccinea
Linnaeus 1753, [AS] cunoscutã ºi sub numele de Rochea coccinea (Linnaeus) De Candolle, este o altã plantã foarte popularã în cultivaþie datoritã inflorescenþei mari, de un roºu aprins distinctiv; florile sunt mari ºi au o corolã tubularã caracteristicã secþiunii Kalosanthes. Sunt cunoscute doar douã populaþii, reminiscente ale unor grãdini abandonate datând din perioada de început a colonizãrii europene – în Insula Rangitoto (Auckland) ºi Camp Bay – Banks Peninsula (Christchurch).

Crassula orbicularis Linnaeus 1753 [AS] este o plantã foarte rãspânditã în Noua Zeelanda, vândutã deseori cu nume eronate cum ar fi Crassula rosularis Haworth sau Aeonium x haworthii. A fost întâlnitã în 2005 pe Insula Rangitoto (Auckland) – câteva plante rãzleþe în apropierea unei cariere abandonate. Cum este o plantã greu de controlat care se inmulþeºte uºor atat prin stoloni cât ºi prin seminþe au fost distruse toate exemplarele gãsite, iar în 2006 nu a mai fost semnalatã aici. Exemplare izolate au mai fost semnalate ºi în Northland, puþin probabil sã creascã la sud de Auckland întrucât este foarte sensibilã la frig.

Nu am gasit menþionatã Crasula ovata Miller [AS] în nici o publicaþie botanicã, am avut însã ocazia sã observ o plantã izolatã într-un loc unde în mod normal nu ar fi putut fi gãsitã. Crassula ovata este foarte popularã în Noua Zeelanda, în special în rândul populaþiei asiatice (chinezii cred cã aduce belºug dacã ai una la intrarea în casã). Am vãzut cultivate cel puþin 7-8 forme diferite, existã un adevarat cult pentru aceastã plantã. În naturã am vãzut-o la marginea unei zone urbane (Henderson – Auckland), un câmp în pantã uºoarã, la marginea unui petec de pãdure. O singurã plantã într-o stare destul de proastã. În mod cert cã aceastã plantã a fost distrusã pentru cã în zonã a fost construit între timp un cartier rezidenþial. O sursã neconfirmatã a semnalat recent prezenþa a doua mici populaþii în Northland. H. H. Allen (2004) nu exclude prezenþa persistentã în naturã a unor relicve din cultivaþie menþionând în acest sens cã „un numãr de specii sudafricane, altele decât cele naturalizate, sunt cultivate în mod curent în zonele mai calde ale Noua Zeelandei ºi uneori persistã ca relicve cultivate în mod special în vechi grãdini aflate în pantã. Alte douã specii care probabil sunt rãspândite sunt Crassula muscosa var.muscosa Linnaeus (C. lycopodioides Lamaire), (…) ºi Crassula perfoliata Linnaeus var. minor (Haworth) G. Rowley, de regulã cunoscutã în horticulturã sub numele de Crassula falcata H. L. Wendand (…).”

Crassula pellucida ssp. marginalis (Dryander) Tölken este prezentã într-o singurã locaþie la Breaker Bay (Wellington); a fost colectatã de Sykes în 1987, care a ºi semnalat-o în 1988 în volumul 4 al monografiei „Flora of New Zealand” la care este coautor.

Crassula pubescens ssp. radicans (Haworth) Tölken [AS] a fost recent semnalatã în Canterbury (probabil pentru prima datã în 2007) dar D. J. Mahon (2007) nu o considerã doar o prezenþã localã – nu am reuºit sã obþin mai multe informaþii din pãcate.

Crassula spathulata C. P. Thunberg 1778 [AS] a fost colectatã prima datã în 1981 de Sykes în Whangaroa Harbour ºi Auckland City (Auckland) pe marginea drumurilor sau în zone în care vegetaþia a fost deranjatã prin lucrãri publice, dar preferã locurile umbroase. Crassula spathulata seamãnã vag cu exemplare mai debile ale Crassula multicava cu care a fost confundatã chiar ºi de botaniºti în câteva rânduri; posibil sã aibã o rãspândire mai mare.

Crassula tetragona Linneus

Crassula tetragona
Linneus 1753 [AS] a fost menþionatã tot în 1959 ºi are o distribuþie largã în ambele insule, preponderent în locuri stâncoase ºi promontorii, prezenþa ei este însã destul de redusã numeric, singurele populaþii semnificative fiind în Insula Rangitoto (Auckland) ºi Whakatane (Bay of Plenty) iar în Insula de Sud în zona Nelson ºi în jurul localitãþii Lyttelton Harbour (Banks Peninsula - Christchurch). Am avut norocul sã gãsesc una într-un grohotiº de la malul râului Puhoi aproape de Wenderholm, la nord de Auckland. O plantã bine dezvoltatã, de 25 – 30 cm înãlþime (planta mamã). Eu am luat ceea ce cred cã este o plantã formatã dintr-o frunzã cazutã. Avea pe atunci (în Noiembrie 2003) cam 2-3 cm, trei perechi de frunze formate ºi rãdãcini destul de bine dezvoltate.

Crassula sarmentosa Harvey [AS] – în 1989 a fost semnalatã o singurã populaþie nesemnificativã numeric în Auckland, pentru ca ulterior (1999) sã fie semnalatã ºi în Insula Rangitoto (Auckland) ºi în Ranganui Harbour (Northland). Creºte direct pe blocuri de lavã sau în soluri pietroase pe marginile drumurilor.

Aeonium este un alt gen foarte bine reprezentat ca numãr de specii dar nu ºi ca distribuþie. Aeonium ciliatum (Willdenow) Webb & Berthelot, plantã originara din Macaronesia precum ºu Aeonium cf. ciliatum (diferã uºor de Aeonium ciliatum prin faptul cã frunzele sunt complet verzi – unii o considerã o formã, alþii un hibrid cu Aeonium urbicum, A. J. Healy se pare cã a confundat-o cu Aeonium arboreum – sub aceastã denumire a fost semnalatã prima datã în 1959), ambele au fost semnalate în Auckland în zone stâncoase din apropierea plajelor, þîn Insula Rangitoto (Auckland) precum ºi în Anderson’s Bay – Dunedin (Otago) ºi Sumner (Christchurch). D. R. Given (1984) precizeazã cã mici grupuri de plante sunt rãspândite peste tot în Insula de Nord ºi Insula de Sud în zonele de coastã mai uscate, fãrã a substaþia însã. Au mai fost semnalate ºi exemplare izolate de Aeonium urbicum (C. A. Smith) Webb & Berthelot [IC] la Massey memorial – Wellington, Aeonium undulatum Webb & Berthelot [IC] în Insula Rangitoto (Auckland) ºi Banks Peninsula (Christchurch), Aeonium ciliatum x urbicum [HYH] ºi Aeonium x velutinum [HYH]. Existã ºi menþiuni ale Aeonium arboreum (Linnaeus) Webb & Berthelot [E] în Insula Rangitoto, posibil sã fie însã o perpetuare a erorii lui Healy. Fãrã a exclude posibilitatea prezenþei în natura þin sã menþionez totuºi cã New Zealand Plant Conservation Network prezintã fotografia unei plante în aparenþã cultivatã într-un parc regional. Aeonium x floribundum Berger [HYH] a fost semnalat în 1986 în Sumner ºi Port Hills (Christchurch), iar în 1989 ºi în Whakatane (Bay of Plenty), pentru cã în 1989 sã ajungã în Insula Rangitoto (Auckland) iar în 1993 sã fie descoperitã ºi în Insula Waiheke (Auckland); diverºi hibrizi Aeonium haworthii [HYH] au fost semnalaþi în perioada 1986 – 1989 în Port Hills ºi Church Bay (Christchurch).


Bryophyllum delagoense
(Ecklon & Zeyher) Schinz [AE] (plantã cunoscutã sub mai multe nume - Bryophyllum tubiflorum, Bryophyllum verticillatum, Kalanchoë delagoense, Kalanchoë tubiflora) este o plantã care a fost semnalatã în 1988 doar în Insula Rangitoto. Puþin ciudat - creºte direct pe câmpurile de lavã, scapatã fiind dintr-o micã gradinã abandonatã. Bryophyllum pinnatum (Lamaire) Oken [AT] a fost semnalatã în 1977. Creºte în soluri nisipoase, grohotiºuri ºi crãpãturi ale rocilor în Insula Rangitoto (Auckland). Deºi a fost observatã în 1995 o singurã plantã în Insula Motutapu (Auckland) Bryophyllum daigremontianum Raymond-Hamet & Perrier [AE] este o plantã care datoritã uºurinþei cu care se înmulþeºte vegetativ este un pericol real, mai ales cã în apropiere sursa (plante cultivate în aer liber) a continuat sã existe.

Cotyledon orbiculata var. orbiculata Linnaeus 1753 [AS] este o plantã consideratã deosebit de invazivã, populaþiile cunoscute fiind în permanenþã monitorizate pentru a se limita rãspândirea ei. În prezent principalele populaþii sunt localizate în Anawhata ºi Piha (Auckland), Whakatane (Bay of Plenty), Moa Point, Paekakariki ºi Wellington Harbour (Wellington) pentru ca în Insula de Sud prezenþa acesteia sã fie mult mai consistentã pe toatã coasta de Est în Marlborough (în mod special Seddon), Canterbury, Christchurch (în mod special Port Hills ºi Peninsula Banks) ºi Otago. Preferã pante cu sol pietros sau stâncãrii, dar poate ajunge ºi în zona dunelor de nisip, uneori în asociaþie cu vegetaþie joasa sau ierburi, formând pe alocuri populaþii dense, în mod special în zonele de coastã, dar ocazional avanseazã ºi în interior urmãrind traseele cãilor ferate ºi ale drumurilor. Am întâlnit aceastã plantã în zona Piha (Auckland), în douã subpopulaþii foarte compacte aflate cam la 400 m distanþã una de alta, crescând însã în condiþii total diferite. Fiecare subpopulaþie (foarte probabil nu sunt singurele din zonã) era formatã din cel putin 20 de exemplare mature uºor de observat ºi de numãrat întrucât erau în floare. Prima subpopulaþie era în extremitatea sudicã a plajei, unde plantele (cel puþin cele pe care le-am putut observa) creºteau exclusiv fixate direct pe peretele stâncos.



Cotyledon orbiculata var.orbiculata, plante crescute lângã localitatea Russel

Cotyledon orbiculata var. orbiculata, plante pe Lion Rock

Cea de a doua subpopulaþie am întalnit-o pe formaþiunea stâncoasã înaltã de 101 m denumitã Lion Rock izolatã de þãrmul propriu-zis ºi aflatã în zona sudicã a plajei lungi de caþiva km, iar plantele creºteau pe o pantã de cca. 45° într-un sol foarte bogat în nisip bazaltic specific zonei. Un aspect foarte interesant – una din fotografiile fãcute pe Lion Rock prezintã o plantã în mod evident diferitã prin mãrime, culoarea frunzelor ºi a florilor. Nu ºtiu dacã este o altã varietate, forma sau un hibrid întâmplãtor – diferenþele sunt însã evidente. Un aspect interesant legat de aceastã plantã – clonele întâlnite în Noua Zeelnda (foarte puþine dacã þinem cont de imensa varietate ºi bogaþie tipologicã a acestei specii în habitaturile originale) au frunzele late ºi mai mult sau mai puþin orbiculare ºi au fost desemnate ca aparþinând var. orbiculata. Aceastã varietate poate avea ocazional ºi frunze de forme diferite, alungite, aºa cum pot avea ºi alte varietãþi (în mod special var. oblonga). Originea plantelor (sau a unora dintre clone) întalnite în Noua Zeelnda este disputatã. C. J. Webb & al. (2004):„… Plantele cu frunze alungite din Peninsula Banks nu pot fi alocate unei varietãþi anume ci doar se presupune cã ar aparþine varietãþii orbiculata deºi nu corespunde întru totul descrierii formei cu frunze înguste fãcute de Tölken. Este posibil ca plantele noastre cu frunze înguste, necunoscute în cultivatie în Noua Zeelnda, sã fi derivat din forme obiºnuite cu frunze orbiculare. Aceste plante se aseamãnã întrucâtva unor alte relicve din cultivare cunoscute în zonã, deºi acestea sunt în mod cert plante hibride referite ca fiind Cotyledon campanulata Marloth × Cotyledon orbiculata var. oblonga (Haworth) De Candolle ºi au frunzele mult mai verzi ºi inflorescenþe care au mult mai puþini peri glandulari…” Aceastã afirmaþie este importantã deoarece deschide douã posibilitãþi interesante – fie plantele menþionate de Webb sunt rehibridizãri naturale între var. orbiculata ºi hibridul horticol menþionat de el, fie relativa instabilitate geneticã (caracteristicã acestei specii) a condus la apariþia unei „linii” specific neozeenlandezã care poate crea confuzii dacã se încearcã strict raportarea la descrieri ale plantelor originale.

Echeveria secunda W. B. Booth 1838 [M] este singura reprezentantã a acestui gen care a reuºit sã aiba o rãspândire semnificativã în naturã, populaþii importante numeric fiind semnalate în zona Auckland (în mod special Insula Rangitoto ºi Glen Eden) precum ºi în Insula de Sud în zona localitãþilor Lyttelton, Birdlings Flat, Port Hills ºi Diamond Harbour (Canterbury - Christchurch). Aceastã plantã este foarte popularã aici ºi cum mici rozete ale acesteia se pot desprinde ºi re-înrãdãcina uºor, este de înþeles cã s-a putut rãspândi fãrã probleme. Existã numeroase exemplare de ierbar colectate în timp, H.H. Allen susþine însã cã datoritã faptului ca cele mai multe exemplare de Echeveria cultivate sunt Echeveria elegans Rose [M], caracterizatã în principal prin rozete mai mari ºi frunzele mai glaucoase, este foarte posibil ca unele din exemplarele de ierbar sã aparþinã de fapt acestei specii cu comportament similar. Desigur, afirmaþia (în fond o supoziþie) valoreazã mai puþin decât un exemplar colectat ºi confirmat, sã þinem cont însã ºi de faptul cã vine de la unul din patriarhii botanicii moderne din Noua Zeelanda. Prezenþe singulare ºi reduse numeric sunt Echeveria multicaulis Rose [M], semnalatã în 1992 ºi Echeveria setosa Rose & Purpus [M], semnalatã în 1990 – ambele în Insula Rangitoto (Auckland) iar prima din 1999 ºi în Nelson. Existã de asemenea o colecþie datatã 12.09.1971 aparþinând A.E. Esler din Insula Rangitoto (Auckland); se pare cã aceastã plantã colectatã într-o zonã sãlbaticã ar putea fi Echeveria multicaulis Rose, din pãcate exemplarul de ierbar nu este nici numerotat ºi nici formal identificat. O altã posibilã prezenþã (neconfirmatã însã) este ºi Echeveria cv. „Seto-Oliver”. Echeveria x imbricata Deleuil [HYH] este un hibrid scãpat în naturã ºi care deja formeazã mici populaþii în Whangaroa Harbour ºi Waikumete (Auckland) precum ºi Motunau (Canterbury) ºi Anderson’s Bay (Otago).

Greenovia aurea (C. A. Smith) Webb & Berthelot [IC] a fost semnalatã în 1986 la McCormack’s Bay (Christchurch) ºi se presupune cã este singura locaþie în care este prezentã.



Imprimã  Imprimã

Pagina anterioarã Pagina anterioarã (2/4) - Pagina urmãtoare (4/4) Pagina urmãtoare