Asociatia Aztekium
. Istoric
. Fondatori
. Statut
. R.O.I.
. Conducerea
. Fonduri
. Colectionari
. In memoriam
. Expozitii
. Băișoara
. Premiatii asociatiei
. Linkuri

Revista asociației

Newsletter Aztekium

Discuții despre cactuși și viața asociației

Foto

Vânzări, cumpărări

Cactușii
. Geneză
. Clasificare
. Componentele denumirii
. Sistematica cactușilor
. Convenția CITES

Pentru cine nu stie
. Ce sunt cactușii ?
. Primi pași
. Îngrijirea cactușilor
. Udarea
. Transplantarea
. Amestecul de pământ
. Înmulțirea cactușilor
. Pregătirea semintelor
. Iernare, boli, dăunători
. Curiozități
. Aclimatizarea cactușilor
. 10 greșeli frecvente
. Alte 10 greșeli frecvente

Articole despre cactusi si plante suculente
. Orostachys spinosa
. Plante suculente
. Sera noastra
. Varsta cactusilor
. Udare și uscare
. Cactusii și compostul
. Inteligența plantelor(pdf)
. O înflorire neobișnuită
. Un colț cu suculente
. Aeonium 'Rangitoto'
. Temperaturi de iernare
. Suculentele carpatilor I
. Suculentele carpatilor II
. Un suculent halofit
. Colecție de Tillandsia
. Itinerar brazilian
. Genul Mammillaria
. Aloe variegata
. Colonii de Aeonium
. Alpinarium
. Cactusi deosebiti
. Digitostigma
. Însămânțarea cactusilor
. Altoirea
. Aloe vera
. Suculente naturalizate I
. Suculente naturalizate II


Suculente naturalizate II

Pagina: 1/3


Plante suculente naturalizate în Noua Zeelanda
Eduart Zimer
Auckland, Noua Zeelanda
Septembrie, 2007

Un reprezentant de rasă – Carpobrotus (familia Aizoaceae)

Carpobrotus N. E. Brown este o prezență de marcă în rândul plantelor naturalizate în Noua Zeelnda, un adevărat spectacol și în același timp un ajutor de nădejde în conservarea unui sistem ecologic foarte important pentru insulă – dunele de nisip din proximitatea țărmurilor. Chiar cu riscul de a limita (în unele locuri chiar de a elimina) unele plante endemice cu habitat similar răspândirea în natură și integrarea în ecosistemele locale a avut un efect benefic – fixarea dunelor de nisip (mai eficient decât ar fi putut-o face multe din plantele native sau endemice) nu poate fi ignorat. Două specii sunt prezente - Carpobrotus aequilaterus (Haworth) N. E. Brown 1928 [A] (sinonim Carpobrotus chilensis (Molina) N. E. Brown) (5) și Carpobrotus edulis (Linnaeus) L. Bolus 1927 [AS] au fost întroduse în Noua Zeelanda de om cu 150 – 160 de ani în urmă cultivate ca plante de grădina (există o tradiție engleză în cultivarea acestui tip de plante) și în aparență au scăpat foarte repede în natură răspândindu-se mult mai rapid decât s-ar putea crede. Între timp acestea au devenit parte o importantă a ecosistemelor locale și s-au integrat complet în peisajul marin neozeelandez. Carpobrotus edulis este foarte comună în numeroase locuri fiind prezentă practic doar cu unele intreruperi în toate zonele de coastă, mai puțin vestul Insulei de Sud. Suportă foarte bine și clima cu influențe subpolare din sudul extrem, inclusiv Insula Stewart. Am întalnit-o în numeroase locuri, printre care Muriwai, Manukau Harbour și Long Bay (6) (Auckland), Ninety Mile Beach (Northland) și Whangamata (Coromandel), formând de regulă populații extinse.

Carprobotus edulis, habitat lângă localitatea Murwai, regiunea Auckland


Carpobrotus edulis preferă dunele de nisip de langă plaje formând un covor des care se poate întinde rapid datorită tulpinilor târâtoare care pot ajunge la 6 m lungime; ocupă însă uneori și locuri stâncoase sau avansează spre interior pe marginile drumurilor și în balastul căilor ferate. Este o plantă cu un caracter deosebit de invaziv (crează mari probleme în California, Italia sau Franța) dar are în Noua Zeelanda în mod paradoxal o contribuție inestimabilă în conservarea habitaturilor de coastă și in mod special în fixarea dunelor de nisip. A fost semnalată pentru prima dată în 1883.

Carpobrotus aequilaterus este o plantă similară din punct de vedere vegetativ, dar are un caracter mult mai puțin invaziv; ocupă de altfel și un habitat diferit – locuri stâncoase și de preferință pante abrupte. Are o răspândire mult mai limitată – Patea (Taranaki), Pukerua Bay (Wellington) și doar în cateva alte locații din Canterbury și Otago. A
Disphyma australe
fost consemnată pentru prima dată de T. Kirk în 1880 sub numele de Mesembryanthemum aequilaterale Haworth. Numele a fost însă ulterior eronat aplicat unor forme cu pedunculi lungi ai plantei endemice Disphyma australe ssp. australe (Aiton) J. M. Black 1932, cu care prezintă o asemanare superficială, ceea ce pune sub semnul întrebarii multe din mențiunile timpurii. Este meritul lui R. J. Chinnock care a clarificat și acest aspect legat de prezența unor Aizoaceae în Noua Zeelanda datorită cercetărilor sale în teren în perioada 1968 – 1969, iar ulterior a clarificat din punct de vedere taxonomic și complexul Disphyma australe.

Tot Chinnock este cel care a semnalat prezența unor foarte interesanți hibrizi naturali ai celor două Carpobrotus sp. cu endemica Disphyma australe ssp. australe, aspect ciudat dacă ținem seamă de ciudata incompatibilitate a acesteia cu plante aparținând aceluiași gen sau chiar cu subspecii foarte apropiate. Cel mai des întalnit este Carpobrotus edulis x Disphyma australe care a fost semnalat pentru prima dată de Healy în 1959 sub numele de Mesembryanthemum sp. în diverse zone de coastă din Canterbury și Otago. Healy a constatat că planta în cauză era asemenatoare cu Carpobrotus edulis dar nu a putut face o identificare mulțumitoare. Chinnock (1972) a considerat de la început că această plantă
Caprobrotus edulis x Disphyma australe
este un hibrid natural deoarece a fost semnalată inițial în 3 locații în care coexistau ambii părinți și în alte câteva locații în care existau doar unul din părinți. Chinnock a examinat în 1968 nu mai puțin de 8 locații diferite în zona Wellington descoperind atât Disphyma australe ssp. australe cât și plante diferite, imbinând și caracteristici vegetative ale Carpobrotus edulis și care s-au dovedit a fi sterile, demonstrând originea lor hibridă. Personal am întâlnit aceasta plantă hibridă într-o singura locație – Muriwai (Auckland), dar este răspândită practic în aproape toate regiunile de coastă ale insulei în care cei doi părinți coexistă. Hibridul Carpobrotus aequilaterus x Disphyma australe este cunoscut doar din Castlerock și Patea (Taranaki); a fost semnalat încă din 1934 de Cockayne și Allan, care au sugerat că forme intermediare observate s-ar putea datora hibridizării cu Carpobrotus aequilaterus. (7)

Recent G. Rowley a înființat genul xCarpophyma pentru a încadra taxonomic acești hibrizi naturali extrem de interesanți.

Alte Aizoaceae

Fam. Aizoaceae este foarte bine reprezentată numeric atât de specii care și în țara de origine (de regulî Africa de Sud) populează zonele de coastă dar și prin câțiva cultivari scăpați în natură. Ea reprezintă probabil ca importanță a doua grupă de plante suculente naturalizate în Noua Zeelanda. Iată în continuare alte câteva specii naturalizate:

Aptenia cordifolia (Linnaeus) Schwantes 1928 − a fost semnalată pentru prima dată în 1959 și preferă solurile pietroase din proximitatea țărmurilor dar poate fi întalnită ocazional și crescând în nisip. Fără a forma populații numeroase este destul de răspândită în zona Auckland, Mokohinau Island (Hauraki Gulf - Auckland), Napier (Hawke’s Bay), Wellington, Nelson, Marlborough, Canterbury și în nordul Otago. Această specie se distinge de toate celelalte Aizoaceae întâlnite în Noua Zeelanda prin faptul că are 4 sepale care sunt mai mari decât petalele.

Delosperma sp. [SA] – în aparență două specii diferite consemnate doar generic, semnalate în 1987 în Church Bay (Christchurch), din păcate nu s-a reușit identificarea exactă.

Dorotheanthus bellidiformis (Burm. F.) [AS] − numită și „Livingstone Daisy” (margareta lui Livingstone) a fost semnalată în 1968 și este o prezență sporadică, doar câteva mici grupuri de plante localizate în Ohawe Beach (Taranaki) și Christchurch.

Drosanthemum floribundum (Haworth) Schwantes 1927 [AS] − a fost semnalată din 1959 și crețte în principal în zonele de coastă pe versanți stâncoși; este foarte răspândită în Tauranga (Bay of Plenty) și Wellington iar în Insula de Sud în zone de coastă din Nelson, Canterbury, Christchurch și Otago. Este deosebit de activă atunci când descoperă o nișă noua – în prezent avansează spre interior pe marginile drumurilor.

Disphyma clavellatum (Haworth) Chinnock 1976 [A] − a fost multă vreme inclusă în Disphyma australe (Aiton) J. M. Black 1932 sensu lato dar în prezent este considerată o specie validă. Este prezentă in estuare, lagune și plaje, mereu în apropierea apei și mereu la limita etajului ocupat de plantele halofite. Are prin aceasta un habitat oarecum diferit de „ruda” sa din Noua Zeelanda (Disphyma australe ssp. australe (Aiton) J. M. Black 1932 sensu Chinnock) deși vegetativ sunt similare; ciudată este și prezența sa doar într-un estuar de langă Invercargill (Southland) într-o zona cu climat cu influențe subpolare.

Disphyma papillatum Chinnock 1971 − originară din Insulele Chatham, a fost și ea inclusă inițial în complexul Disphyma australe. Prezența ei în Noua Zeelanda este controversată, ca de altfel și statutul ei – naturalizată / indigenă; consemnez doar numele fără a încerca să clarific un aspect care mă depășește.


Lampranthus − este un alt gen bine reprezentat numeric și apparent în continuă extindere. Lampranthus glaucus (Linnaeus) N. E. Brown 1930 – semnalată în 1981 (ca Lampranthus sp.) mai întâi în Insula de Sud în stâncării uscate din Pakawau Beach (Nelson) și Church Bay (Christchurch) pentru ca din 1998 să fie semnalată și în Insula de Nord în Wellington (la Castlecliff s-au observat extreme de multe plante foarte tinere indicând răspândirea masivă prin semințe) și Wanganui.

Iată pe scurt și alte câteva reprezentante ale genului Lampranthus a căror prezență, deși în număr relativ mic, a fost semnalată în Noua Zeelnda: Lampranthus „Purple”, colectat o singură dată în 1988 la Taylor’s Mistake (Christchurch), pe marginea unui drum; Lampranthus „Hunter Gully”, alt cultivar semnalat în 1988 la Church Bay (Christchurch); Lampranthus spectabilis (Haworth) N. E. Brown 1930 [AS], răspândită local în Diamond Harbour și Taylor’s Mistake (Peninsula Banks - Christchurch) în stâncării, dune de nisip și pe marginea drumurilor. P. J. Garnock-Jones (1981) semanalează și o altă Lampranthus sp. [SA] colectată de Moore în 1947 la Pakawau (Nelson) și ulterior și la Himatangi Beach (Manawatu), calitatea specimenelor este însă inadecvată și nu permite o identificare specifică. Oricum genul este vast și înca puțin cunoscut.

Oscularia caulescens (Miller) Schwantes [AS] − a fost semnalată în 1986 la Scarborough Hill (Canterbury) și formează o mică populație bine închegată.

Ruschia tumidula (Haworth) Schwantes 1927 [AS] − semnalată în 1981; se găsește în Himitangi Beach (Manawatu), Diamond Harbour și Church Bay (Peninsula Banks– Christchurch). Populează cu predilecție dune de nisip, bancuri argiloase și promontorii stâncoase.




Imprimă  Imprimă

Pagina următoare (2/3) Pagina următoare