(1) Fara a fi fundamental eronat se poate spune totusi ca aceasta abordare nu este decat o prima etapa din multele care trebuiesc parcurse pentru a stapani prepararea unui substrat adecvat plantei in cauza. Ameliorarea drenajului nu trebuie insa diminueze importanta unui alt aspect crucial – necesarul de substante minerale.

(2) Exista o regula de fier in cazul amestecurilor cu un continut relevant de materie organica – in anul in care se face transplantarea nu se administreaza si fertizilanti. Exista de asemenea si plante – Lithops sau Haworthia – pentru care nu se recomanda nici un fel de fertilizanti; in mod special pentru aceste categorii de plante amestecurile comerciale nu sunt recomandate.

(3) Urmeaza pamantul de gradina (sau din fata blocului) – formulari mult prea vagi care nu surprind in fapt caracteristicile acestuia. Exemplul viu este gradina mea care curprinde pe segmente diferite nu mai putin de trei tipuri diferite de pamant (exclud evident pamantul din rock garden care este un sol pregatit de mine). Pamantul argilos trimite intr-o alta directie si anume aportul necesar de argila, care poate varia cantitativ de la o planta la alta.

(4) In experienta mea un astfel de semi-compost nu este bine sa aiba o pondere mai mare de 5% in amestec indiferent de planta; pinul – probabil prin metabolitii secundari continuti (ca si radacinile sau tijele ferigilor de altfel) – este benefic in cantitati reduse si ajuta si prin faptul ca amestecul nu se compacteaza prea usor, radacinile continuand sa respire iar drenajul se mentine. La ponderi peste 5% incep sa apara surprize – radacini putrezite sau afectate de paduchi fainosi – cu o frecventa sporita. Mai mult, utilizat in proprtie prea mare acesta „rupe” amestecul ceea ce (daca vrem sa-l „legam” putin) implica utilizarea unei cantitati suplimentare de argila, ceea ce poate ruina drenajul. In fine, spre deosebire de compostul organic de buna calitate, retentia de apei este deficitara. Un compost organic de foarte buna calitate poate retine de 10 ori mai multa apa decat greutatea sa uscata, fara ca apa sa balteasca.

(5) Plantele din Crassulaceae au reactionat cred cel mai rapid si au fost un barometru (sau cobai… cum doriti) pentru un timp. Schimbarea a fost – la modul general vorbind – foarte bine primita de Echeveria, Sedum, Pachyphytum, Graptopetalum si aliatii sau hibrizii lor, moderat de Crassula, Sedum, Aeonium si cele mai multe Euphorbii precum si unii cactusi si mai putin Aloe, Gasteria si aliatii lor, Agave si aliatii sai. In plus – fara a fi totusi o regula generala pe care sa o aplic cu ochii inchisi – intrucat compostul organic pregatit de mine este bogat in azot am inceput sa reduc si mai mult ponderea acestuia. Obisnuiesc sa pregatesc un amestec „de baza” pe care (eventual) il personalizez in functie de plantele pe care le transplantez; am scazut ponderea compostului organic de la 10% la 5%, facand ajustarile necesare (daca este cazul) atunci cand utilizez amestecul.

(6) Ca sa fiu sincer – nu am reusit inca sa inteleg (sau sa gasesc o explicatie multumitoare) pentru urmatorul fenomen: prin descompunerea compostului se elibereaza o cantitate insemnata de energie care conduce la incalzirea materialelor de compost; se poate ajunge in mod frecvent la temperaturi de 35 – 50 de grade Celsius, in containere de foarte mari dimensiuni sau in movile mari chiar la 60 de grade Celsius. Daca insa cutia de compost sta cu orele in soare direct fierbinte (concret – exista un exces de aport terminc extern) procesul este oarecum dereglat. Cert este ca soarele direct in orele cele mai fierbinti ale zilei nu este benefic.

(7) O alta metoda poate foarte comoda (dar pe care eu nu o recomand) – se pun in saci largi toate componentele (inclusiv apa din belsug, acceleratori, fertilizanti, substante de reglare a pH-ului, etc.) si se lasa la compostat mai multe luni (experienta directa va spune cat, in functie de conditiile specifice) pana cand se matureaza. Pentru cantitati mici este posibil sa dureze putin (in jur de 6 luni), sunt foarte sceptic in cazul cantitatilor mai mari deoarece fiind un proces preponderent anaerob este mai lent decat descompunerea aeroba. Un alt dezavantaj este faptul ca nu poti nici controla sau influenta calitatea si durata procesului. Mirosul poate deveni suparator daca s-a adaugat prea multa apa, descompunerea stagneaza daca – dimpotriva – nu s-a pus destula apa. O alta metoda este utilizarea in paralel a doua containere de tip furnal – metoda pe care o recomand daca aveti aceasta posibilitate. In primul se va face o descompunere incompleta, dupa care semi-compostul este colectat prin usitele inferioare. Se poate face in acest moment o indepartare a fragmentelor nedorite si cu aceasta ocazie se face si o aerare foarte buna. Se va pune apoi semi-compostul in al 2-lea container unde se face compostarea finala.

(8) Nu are rost sa va ganditi la alte elemente decat aportul de carbon si azot; toate celelte elemente necesare pot fi extrrase din componenta minerala cat mai variata a substratului (dominanta cantitativ) si / sau din adaosurile de micro-elemente.

(9) Este bine in orice caz ca atunci cand adaugati material compostabil sa stropiti macar superficial.

(10) Fragmentele incomplete descompuse nu se vor arunca ci se vor adauga la materialele pentru compostat proaspete intrucat datorita microorganismelor continute accelereaza declansarea descompunerii. Sunt in fapt un accelerator natural.

(11) Exista opinii divergente in aceasta privinta. Multi sustin ca aceste plante sunt la fel de inofensive ca si altele, altii sustin dimpotriva ca „transmit boli”; personal nu as folosi aceste plante din prudenta. Daca este sa caut un sambure de adevar in aceasta teorie as spune mai degraba ca metaboliti secundari continuti de aceste plante (se stie ca ambele au mecanisme defensive redutabile impotriva unor insecte agresoare sau plante concurente) pot afecta bunastarea plantelor cultivate in compostul rezultat din acestea.

(12) Daca este uscat, sterilizarea este lipsita de eficienta.

(13) Iata cum descria dl. George Nitu aceasta metoda cu cativa ani in urma in forumul Cactus Romania: „Dezinfectarea cu succes se mai poate realiza prin adaugarea de 0.01% formaldehida in apa de udat, cu care stropim bine amestecul pe care ulterior il vom depozita intr-un sac de folie de culoare neagra. Acest sac se expune la soare, astfel temperatura poate ajunge in interiorul sacului la 78 – 80°C. Dupa 12 zile se desface sacul si se aereaza bine solul. Dupa 6 zile, vom insamanta in acest sol seminte de salata verde, care daca vor germina bine, indica faptul ac solul poate fi folosit. Daca salata rasare greu, avand o culoare galbuie, atunci solul mai trebuie lasat la aerisit. De asemenea este una dintre cele mai bune metode de dezinfectare a solului cat si a ghivecelor.”

(14) O alternativa utilizata de multi colectionari este sterilizarea amestecului (pentru a distruge toate organismele nocive) si adaugarea unei anumite cantitati de „pamant viu” (de regula pamant din gradina care contine in mod natural aceste organisme) din surse considerate sigure.