ing.Constantin Vasile Latiº

Satu Mare,

20 noiembrie 2007

SISTEMATICA DREPT EXPLICAÞIE

Cel care a pus bazele taxonomiei ºi sistematicii moderne, Carl von Linné (1707-1778) pe adevãratul nume Carol Ingemarson, botanist, fizician ºi zoolog suedez, profesor de botanicã ºi directorul Grãdinii Botanice din Upsala (Suedia), în anul 1753 în lucrare sa : „Species plantarum”, clasificã lumea vegetalã în 24 de clase (23 clase de plante cu flori ºi o clasã fãrã flori), sistematizând astfel peste 10.000 de plante. Utilizând sistematica Linneanã vom constata cã familia Cactaceae este parte a acesteia exprimatã prin structura florii.

- Plante cu corpul diferenþiat în cele 3 organe: rãdãcinã, tulpinã ºi frunze, asemenea celor de la plantele cu flori. Organele sexuale compuse din stamine ºi pistile sau din ovule (muguri de sãmânþã), care mai adeseori sunt înconjurate de un înveliº floral. Ovulele sunt aºezate între scvame deschise, sau sunt închise într-o cavitate: ovar, format din concreºterea carpelelor, pistilelor. Ca element de reproducere au sãmânþa, în care se pot observa deja primele urme ale plantei tinere.

Grupa Embryophytha syphonogama (Phanerogame, Anthophyta)

• Frunzele de obicei au altã formã. Fructul nu este con. Ovulele sunt închise într-o cavitate formatã din concreºterea carpelelor, numitã: ovar.

Subgrupa Angiosperme

• Înveliºul floral compus dintr-un perigon simplu care este sepaloid, necolorat sau petaloid, sau diferenþiat în înveliºul extern: caliciu ºi înveliºul intern: corolã. Corola îºi are petalele cu totul libere între ele (dialypetalae), rareori sunt concrescute la bazã pe micã distanþã, sau în urmã înveliºul floral prin degenerare devine simplu. Staminele inserate pe receptacol sau concrescute cu ovarul, întãrite la receptacolul concav, în unele cazuri concrescute cu corola.

Clasa Dycotyledonae

• Înveliºul floral dublu, compus din caliciu ºi corolã. Caliciul, precum ºi corola pluripepalã. Caliciul uneori constã numai dintr-o dungã (margine) neînsemnatã, din dinþiºori sau din peri.

Subclasa Archiclamydeae

• Flori cu 20 sau mai multe stamine care sunt înserate pe marginea receptacolului concav.

Tribul Dialypetalae

• Cu unul sau mai multe stile sau stigmate sesile.

Ordinul Mono-Polygynie

• Plante cãrnoase, suculente, perene, uneori de dimensiuni mari (25 m.), cu frunzele reduse la solzi sau transformate în spini. Tulpinile cilindrice, muchiate sau turtite, servesc pentru asimilaþie ºi ca rezervor de apã. Flori actinomorfe sau zigomorfe, cu numeroase tepale petaloide, colorate viu. Androceul are stamine numeroase. Pistilul este format din mai multe carpele concrescute într-un ovar inferior ºi unilocular cu numeroase ovule. Polenizare entomofilã. Fructul este o bacã.

Familia Cactaceae

Deºi º-a bazat sistematica pe structura florii, Linné nu a înþeles natura sexualitãþii la plante. Ori noi, astãzi tocmai asta vom face, vom utiliza sistematica Linneanã în a demonstra existenþa seminþei ca mijloc de reproducere.

Pentru mine, încã de pe bãncile ºcolii, sistematica , un subiect prea puþin agreat de cãtre colecþionari, a început cu Flora pentru determinarea ºi descrierea plantelor ce cresc în România, lucrare ce a avut ca autor pe marele botanist Iuliu Prodan , lucrare apãrutã la editura Cartea Româneascã S.A., Cluj, 1923. Prin aceastã lucrare am înþeles modul de diferenþiere a vastitãþii componentelor lumii vegetale ºi posibilitãþile de reproducere. În urmã cu zece ani, când am intrat în lumea colecþionarilor de cactuºi, pentru a-mi satisface dorinþa de a mã ridica cât mai aproape de nivelul de cunoaºtere ºi dimensiunea colecþiilor celor pe care i-am avut ca reper (domnii Mircea Savu, Ioan Nevezi, Alexandru Tar , Iosif Harangi, Vasile Polyak - Sãtmãreni de-ai mei - ºi István Lörincz - un Bãimãrean ce a urmat în gestionarea responsabilã a rãmãºiþelor colecþiei Vida Geza), am fost pus în situaþia de a revedea noþiunile de botanicã acumulate în tinereþe ºi de a studia literatura specificã care îmi era accesibilã. Aºa am ajuns, dupã ce am bãtut toate librãriile (ºi erau numeroase încã pe acea vreme) fãrã a gãsi lucrarea mult doritã, la Biblioteca Universitarilor din Cluj-Napoca unde singura lucrare ce mi-a putut fi oferitã a fost cea a dlui prof. Petre Dobrotã – Kaktuszok (=Cactuºii), apãrutã în editura Ceres, în anul 1975- însã în limba maghiarã. Neputând sã deosebesc o specie de alta, mi-am zis cã trebuie început cu începutul. Aºa cã am început cu studiul ºi apoi cu practica însãmânþãrii, ajungând la peste 2300 de „doze" însãmânþate, germinate ºi repicate. Deºi aproape de fiecare datã am experimentat noi tehnici nu pot zice cã sunt un expert.

Aºa dupã cum zice un confrate în ale cactuºilor, cã, fiecare colecþionar zice ºi crede cã metoda sa este cea mai bunã, zic ºi eu, oricare dintre metodele oferite ca soluþie are un inconvenient.

Pe baza cunoºtiinþelor de biologie, de fiziologie ºi ale ecosistemelor vegetale, sunt împotriva metodelor artificiale ºi fãrã explicaþie ºtiinþificã, chiar ºi atunci când sunt oferite de persoane cu experienþã. ªi aici includ "dezinfecþia" prin calcinare a amestecului de pãmânt, tratarea cãrbunelui ca „dezinfectant”, acþionarea cu alcool pe þesuturile lezate, iernarea cactuºilor la întuneric, etc. Nu voi intra în a explica opinia mea întrucât aº depãºi cadrul propus.

Cu ocazia expoziþiilor organizate de cãtre Asociaþie, întrebãrile ce ni se pun de cãtre foarte mulþi vizitatori în momentul în care îºi doresc sau le place o plantã sunt : aceastã plantã face flori?, cum se înmulþeºte?. ªi de fiecare datã rãspunsul este cel pornit din cunoaºterea cã subiectul, cactusul, este o Embryophita, o Angiosperma, o Dicotyledonata, o Dyalypetala, un Cactus, cã da, orice plantã pentru a se înmulþi va face flori pentru ca prin polenizare sã formeze fructele ce vor conþine seminþele ce puse în condiþie de germinaþie sã „nascã" o viitoare plantã.

Floare - fruct - sãmânþã

Planta ajunsã la vârsta maturitãþii fiziologice / sexuale, vârstã ce caracterizeazã diferitele genuri ºi specii, produce flori (fiind Embryoophyte,Angiosperme ºi Dicotyledonate), având ca unic scop perpetuarea speciei, reproducerea. Componentele sexuale ale florii -staminele ºi pistilul - sunt cele care prin procesul de polenizare determinã continuitatea speciei.

Polenizarea este procesul prin care polenul unei plante este transportat pe o altã plantã ºi este pus în condiþia de a germina.

Polenizarea realizatã în mediul natural, denumitã polenizare naturalã, are ca vector intermediar insectele, pãsãrile, animalele, vântul ºi chiar omul.

Atunci când avem de a face cu specii cultivate în medii închise, cum sunt serele, cu specii de o valoare deosebitã ºi care se înmulþesc mai greu în mediul lor natural, când se doreºte realizarea de hibrizi, se recurge la polenizarea artificialã. Aceasta constã în aplicarea de polen de pe o floare pe pistilul acesteia (întrucât majoritatea Cactaceelor sunt autofertile) sau a unei alte plante compatibile biologic. Aceasã operaþiune poate consta în simpla apropiere a celor douã flori atingând anterele ºi pistilurile sau, cu ajutorul unei pensule fine sau a unui tampon de vatã se preleveazã polen de pe o plantã ºi se atinge pistilul celeia pe care dorim sã o polenizãm. Pentru reuºitã, operaþiunea se va repeta de mai multe ori într-o zi. În situaþia cã înflorirea plantelor din acelaºi gen sau specie are loc eºalonat, deci nu este posibilã polenizarea directã între indivizi, este indicat a tãia floarea primului înflorit, a o împacheta într-o hârtie ºi o bucatã de pânzã ºi apoi a o introduce în frigider de unde o vom scoate în momentul înfloririi unei alte plante, utilizând polenul. Momentul optim pentru realizarea polenizãrii este pe timp frumos, cãlduros, cu atmosferã uscatã, atunci când pistilul se acoperã cu un lichid lucios-lipicios. Când aceste condiþii sunt realizate vom proceda la polenizare între orele 9 ºi 10 pentru plantele diurne, între 17 ºi 18 pentru plantele ce înfloresc dupã amiazã ºi spre searã ºi dimineaþa pentru cele nocturne.

În urma polenizãrii, grãunþele de polen germineazã ºi trecând prin tubul polinic ajung în ovar unde fecundeazã ovulul rezultând sãmânþa.

Dupã fecundare, în floare au loc transformãri esenþiale ca: ofilirea înveliºului floral, cãderea sau nu a acestuia, transformarea înveliºului ovarului în fruct.

Fructul poate fi acoperit cu un strat de cearã (Mammillarii, Melocactus, Turbinicarpus, Thelocactus, etc.), cu solzi (Gymnoclycium, Escontria), cu spini, þepi, fire de lânã ºi pãr (Echinocereus, Stenocereus), sau glochidii (Opuntia).

Culoarea fructului variazã de la o specie la alta, putând fi verde (Pediocactus, Dolichothele longimamma), alb (Rhipsalis), negru (Astrophytum) ºi în diferite nuanþe de roºu ce vireazã de la coral la maro ºi brun (majoritatea Mammillaria).

Forma fructului este asemãnãtoare ovarului din care provine: globularã, ovatã, de parã, mãciucatã, bacã.

Fructele pot fi dehiscente sau indehiscente. Cele dehiscente în momentul coacerii se deschid apical (explodând împãºtie sãmânþa, ca de exemplu la Pilosocereus), lateral (ca la Gymnocalycium), sau bazal (ca la Thelocactus).

Mãrimea fructului, este de asemenea caracterteristicã speciei. Astfel, fructul de Rhipsalis este de doar câþiva milimetrii, în timp ce la Rhodocactus, Pereskiopsis, Hylocereus sau Mammillaria bocasana ajunge la 5-7 centimetrii.

Numãrul fructelor pe o plantã este foarte variabil, diferind de la o specie la alta.

Recoltarea fructelor, în vederea obþinerii seminþelor, se va face dupã coacerea/maturarea acestora, de obicei din toamnã pânã în primãvarã. Fructul uscat, prin presare între degete, eliminã seminþele. Fructele indehiscente, de tip bacã, se recolteazã dupã o iernare pe plantã. La Pediocactus fructele se maturizeazã în anul urmãtor, târziu primãvara sau la începutul verii. Seminþele trebuie curãþite de eventualele resturi de pulpã, dupã care se vor lãsa sã se zvânte în aer liber, de preferat pe un suport absorbant (sugativã), urmând a se introduce în pungi de hârtie etichetate, pãstrându-se la loc uscat pânã la însãmânþare. Este indicat ca în punga cu seminþe sã se introducã ºi o dozã de fungicid, pentru a se evita mucegãirea.

Valoarea biologicã a seminþei este datã de capacitatea de germinaþie. Din literatura de specialitate am dedus cã, unele seminþe îºi pot pãstra capacitatea germinativã chiar ºi pânã la 30 de ani. Seminþele de Frailea se vor semãna imediat ce au fost prelevate din fruct, moment în care au puterea de germinaþie maximã, (pãstrându-ºi însã capacitatea germinativã pânã la 8-9 luni) seminþele genului Gymnocalycium au o putere germinativã de pânã la 2 ani, cele de Coryphantha ºi Mammillaria de pânã la 1 an, cele de Rhipsalis ºi Opuntia pânã la 3 ani, iar Ariocarpusul ºi Lophophora au germinat ºi dupã 50 de ani.
Datoritã condiþiilor de mediu în care s-au format unele specii, seminþele acestora trebuiesc supuse unor procedee tehnologice de stimulare a puterii germinative. Astfel, seminþele de Pediocactus ºi Opuntia, cu cel puþin 30 de zile anterior semãnãrii se vor supune procesului de iarovizare, adicã de imitare a condiþiilor de frig prin care în mediul natural obiºnuit trec, în care sens se vor pãstra la o temperaturã de -1°C ºi pânã la -4°C, creind aºa numitul ºoc termic, urmând ca încã de la începutul procesului de germinaþie (dupã semãnat) sã li se asigure temperaturi de 30-32 chiar 40°C. Însãºi afirmaþiile Prof. Dr. Helmut Antesberger, din Salzburg – Germania - urmãresc aceste principii: „Seminþele care germineazã în habitaturi extreme, au cu siguranþã nevoie de condiþii extreme, lumina ºi cãldura având un rol deosebit de important. Cãldura pare a juca îndeosebi rolul de catalizator sau starter. Dupã germinare se poate reduce cãldura, dar luminozitatea pe cât posibil nu.

Forma, mãrimea, culoarea, desenul testei ºi numãrul de seminþe într-un fruct, sunt criterii de separare ºi identificare a speciilor.

Seminþele pot proveni din fructele colectate din naturã - deci din arealul specific fiecãrui gen ºi specie, de cãtre persoane avizate sau indivizi reprezentând firme specializate în producerea ºi comercializarea seminþelor sau, din colecþiile particulare, din colecþii mai mult sau mai puþin specializate.

Firme specializate în producerea de seminþe, mai cunoscute, sunt: Mesa Garden - proprietari dl.ºi doamna Brack Steven ºi Linda -, Fritz Hochstätter din SUA , G. Köhres, K. Uhlig ºi Walter Haage din Germania, De Herdt din Olanda, Paolo Panarotto din Italia, Grãdina Botanicã din Monaco, etc.

Tehnica însãmânþãrii

Dupã ce am obþinut sãmânþa ºi am constatat cã este corespunzãtoare germinãrii (se verificã cu ajutorul lãmpii cu ultraviolete), se va trece la etapele premergãtoare semãnãrii: stabilirea mediului în care se va face germinarea, procurarea lãdiþelor sau a ghivecelor în care se va semãna, realizarea amestecului - suport pentru sãmânþa pusã la germinat, asigurarea sursei de luminã ºi de cãldurã.

Mediul în care se face germinarea este stabilit în funcþie de sezonul în care semãnãm.

Ca principiu general, cactuºii pot fi semãnaþi în oricare anotimp al anului, asigurând condiþiile specifice fiecãrei specii. Dacã dorim sã facem o însãmânþare cu cheltuieli minime, desigur, vom însãmânþa în perioada aprilie-septembrie, când sursa de cãldurã va fi cea naturalã, soarele. Dacã însã suntem mai pretenþioºi, urmãrind sezonalitatea ciclului specific sau, dorim sã obþinem plante ce sã poatã fi altoite sau repicate la început de sezon vom semãna în lunile noiembrie-ianuarie. Unii practicieni indicã lunile februarie - aprilie când, dacã se asigurã microclimatul adecvat, vor rezulta plante viguroase ce se vor putea repica în a doua jumãtate a anului. Personal, cele mai bune rezultate le-am obþinut semãnând în perioada 15 decembrie- 5 ianuarie, repicând plante viguroase în lunile mai - iunie.

Semãnatul se poate face pe substrat uscat, solid - procedeul clasic - sau, se poate opta pentru hidroculturã - procedeu mai pretenþios ºi nu la îndemâna oricui.

Dacã vom însãmânþa în lãdiþe compartimentate sau necompartimentate ce se vor acoperi de la semãnat la rãsãrire cu sticlã, putem utiliza lãdiþele de lemn, de plastic sau de ceramicã, toate trebuind sã fie prevãzute cu orificii de scurgere a excesului de apã; lãdiþele vor trebui sã aibe o înãlþime de minimum 4 cm. pentru a permite dezvoltarea normalã a sistemului radicular. Dacã optãm pentru semãnatul în ghivece, se pot folosi atât cele din ceramicã cât ºi cele de plastic; ºi acestea trebuind sã fie prevãzute cu un numãr suficient de orificii ce sã asigure eliminarea excedentului de apã, respectiv 1/25 parte din suprafaþa fundului ºi o suprafaþã de circa 0,70 cm² pentru o viitoare plantulã (adicã la un ghiveci de 4/4 cm. pot fi semãnate 20-25 seminþe de Mammillaria).

Amestecul - suport pentru însãmânþare nu are o anume reþetã. De aceea voi prezenta soluþiile recomandate de diverºi autori.

• Franz Becherer: Kakteen - 1989 - spumã de piatrã cu granulaþie finã + nisip cuarþos dur + puþinã turbã finã. Amestecul se supune timp de 2 ore la o temperaturã de 170ºC ºi apoi se lasã a se odihni 2-3 zile;

• Sorin Copãcescu, Bogdan Bobârnac, Valeriu Grigoraº : Cactuºii - 1984 - trebuie realizat un amestec de pãmânt foarte afânat, cu un grad mare de umiditate care trebuie pãstratã constant. Amestecul trebuie sã aibe o structurã mai finã, dar nu exageratã, cu un pH uºor acid format din: 2 pãrþi pãmânt de frunze + 2 pãrþi de nisip + 1 parte argilã + 1 parte cãrãmidã ºi cãrbune pisat, în pãrþi egale.

• Marcus Schneck : Cacti - 1995 - 1 parte de pãmânt uscat (materialele organice neputrezite se îndepãrteazã) + 1 parte nisip cu pietricele + 1 parte nisip ultra fin. Pentru a obþine granulaþia necesarã se va utiliza o sitã de bucãtãrie. Amestecul se sterilizeazã prin "coacere" într-o tigaie acoperitã în cuptor. Se poate apoi adãuga fertilizator granulat.

• Kiss László: Despre semãnatul total fãrã pretenþii (Debreceni Pozsgástár / 1999 II, nr.1, pag.23) - Ca sol este deosebit de potrivit pãmântul nisipos de pãdure. Majoritatea cactuºilor nord-americani se preteazã unui amestec de tipul: 2/3 nisip + 1/3 humus, ceea ce corespunde la: 60% nisip fin cu un diametru de 0,5 mm. + 30% pãmânt + 10% turbã. Cactuºii a cãror sãmânþã este micã, mãruntã (Strobocactus), se însãmânþeazã pe: 50% turbã humificatã+ 50% perlit (sau nisip), sau pe 100% turbã.

• Lörincz István : Tanácsok kaktuszkedvelöknek - 2005 - 5 pãrþi nisip cu diametrul de 2-3 mm. + 2 pãrþi turbã mãrunþitã + 1parte silicat + 1 parte perlit + 1 parte pãmânt de frunze sau, 1 parte nisip foarte fin obiºnuit + 1 parte perlit + 1 parte pãmânt ce conþine puþin humus.

• Aymeric de Barmon: Presentation d'une methode de semin de cactees ("Suculentes" nr.1- 1991) - 50% vermiculit sau perlit sau nisip + 50% turbã blondã, ceea ce asigurã capacitate pentru apã ºi substanþe nutritive ºi un pH adecvat, de aproximativ 5,5.

• Helmut Antesberger: Probleme cu însãmânþarea (KuaS 1/1990/41, pag.1), prezentând condiþiile pentru a semãna Melocactus barbarensis, amintindu-ºi condiþiile din habitatul natural, indicã : sol pietros tare, roºu-ruginiu pânã la negru-maroniu cu coþinut înalt de fier ºi magneziu, cu puþinã umiditate. Temperatura solului în jur de 60°C, fãrã umbrã!

Problema asigurãrii sursei de iluminat se pune doar în situaþia realizãrii de semãnãturi în mediu artificial: în camere de germinaþie sau în germinatoare tip acvariu, ºi atunci când semãnãm în sezonul toamnã-iarnã, când lungimea zilei este redusã sub 9 ore.

Prin iluminat înþelegem asigurarea a minimum 500 lucºi pe unitatea de suprafaþã, nivel care previne etiolarea plantelor. Nivelul optim de iluminare este de 5000 lucºi. Iluminarea artificialã se va realiza cu tuburi fluorescente, tuburi denumite „horticole” ca: Sylvania Gro-Lux ºi True-Lite, care nu emit raze ultra violete cu factor b, deasemenea fiind utile tuburile LDJ cu dominanþa bleu sau Cool White cu dominanþa în roºu. Timpul zilnic de iluminat trebuie sã fie de peste 9-10 ore ºi pânã la 16 ore.

Deasemenea, în mediile artificiale se pune ºi problema încãlzirii. Pe timpul sezonului de toamnã-iarnã, în sere temperatura se va asigura prin intermediul cotloanelor încãlzite cu lemne, rumeguº, talaj sau cãrbune sau cu registre de calorifer, cu lãmpi infraroºii sau cu aeroterme, când utilizãm ca sursã energeticã gazul metan. În germinatoarele tip acvariu cãldura se va asigura prin rezistenþe electrice montate în substratul suport sau sub tava pe care se dispun vasele de însãmânþare.

Dupã asigurarea tuturor materialelor ºi condiþiilor descrise se poate trece la însãmânþare, nu înainte ca sãmânþa sã fie tratatã în vederea înlãturãrii eventualilor spori ºi myceþi. Drept soluþii antifungice sunt recomandate: soluþia de hipermanganat de potasiu (un vârf de cuþit la 250 ml. apã), soluþia de sublimat coroziv 1gr. la 3l. apã, soluþie de potasiu supraacidulatã cu mangan ºi Fuclasin, prãfuire cu Captan sau Zineb 0,2-0,4 gr. la 100 gr. seminþe
Însãmânþarea ce se realizeazã în sezonul aprilie-septembrie, poate fi un exerciþiu simplu, când numãrul vaselor de însãmânþare este redus. Se introduce amestecul de pãmânt în vasul de însãmânþare pânã la aproximativ 1 cm. sub nivelul superior al acestuia, urmând ca apoi sã-l tasãm uºor cu un tampon de lemn. Pe suprafaþa planã rezultatã, se traseazã cu un creion sau un bãþ cu vârf ºirurile pe care urmeazã a se depune sãmânþa. Distanþa între rânduri v-a trebui sã fie de 0,8-1 cm. Apoi, cu ajutorul unui cornet sau direct din plicul cu seminþe, se înºirã de-a lungul rândurilor sãmânþa, pãstrând pe cât posibil o distanþã de 2-3 mm. între ele. Rândurile vor fi marcate prin etichete cu numãrul de ordine al însãmânþatului sau direct cu denumirea genului ºi speciei însãmânþate. Dupã unii autori ar urma a se aºterne un strat fin de praf de cãrãmidã sau cãrbune peste seminþele deja însãmânþate, strat care însã nu s-ar adãuga în cazul seminþelor mici, ca cele de Parodia, Aztekium, Strombocactus, etc. ºi deasemenea peste cele cu sãmânþa mare, ca Astrophytum, Ferocactus, Pachicereus, care însã se vor tasa pentru a intra în sol. Dupã însãmânþare se procedeazã la umidificarea solului care întotdeauna se va face prin absorþie de la fundul vasului spre partea superioarã. Vasele se þin în tava cu apã pânã ce apa apare la partea superioarã a solului când tava cu apã se va îndepãrta. Vasele cu semãnãturã se vor acoperi cu o sticlã sau se vor înveli într-o pungã de plastic, în vederea realizãrii unui mediu termic ºi hidric adecvat. Se procedeazã la încãlzirea vasului prin expunerea la soare, fãrã însã ca razele solare sã ajungã direct pe suprafaþa însãmânþatã. Condiþia de bazã a reuºitei însãmânþãrii este asigurarea temperaturii ºi umiditãþii necesare atât în sol cât ºi în atmosfera dintre sãmânþã ºi sticlã, respectiv folie. Temperatura optimã, pentru majoritatea speciilor, este situatã între 17 ºi 30°C.

Rezultate mulþumitoare am obþinut folosind o microserã, care se comercializeazã în þãrile din vest, ce are o capacitate de 24-48 ghivece de 4/4 cm.ºi care dã posibilitatea realizãrii unui microclimat mai sãnãtos prin volumul de aer mult mai mare decât în cazul descris mai sus.

Având în vedere arealul mare de rãspândire al cactuºilor, din sudul Canadei ºi pânã în Þara de Foc, de la Oceanul Pacific ºi pânã la Oceanul Atlantic, de la altitudini de câþiva metri pânã la 3000-4000 m., se vor întâlni condiþii de umiditate, temperaturã, luminã ºi tip de sol deosebit de diferite, ceea ce impune, atunci când dorim sã cultivãm cactuºii, sã cãutãm a ne apropia cât de cât de acestea. Deºi cactuºii, ca dealtfel toate plantele, au o capacitate de adaptare deosebitã, în anumite etape ale dezvoltãrii lor trebuiesc respectate niºte limite. Tocmai pe aceastã linie se situeazã ºi întocmirea ofertei de material biologic, seminþe ºi plante, de cãtre marile firme, ofertã care pe lângã denumirea genurilor, speciilor, varietãþilor ºi formelor, preþ ºi doze, dau indicaþii deosebit de valoroase privitor la condiþiile unei trebuie sã stea germinaþii ºi creºteri reuºite. Pe aceastã linie se situiazã ºi listele pe care le-am obþinut de la firma Mesa Garden în anul 1998 ºi care consider cã la îndemâna oricui doreºte sã cultive cactuºi.

Având la dispoziþie o atât de valoroasã informaþie nu poate fi greu, nu pot fi impedimente, pentru a obþine procente de germinaþie superioare. Aceste informaþii precum ºi descrierea fãcutã, cu lux de amãnunte, de cãtre dl. Aymeric de Barmon din Boulogne - Franþa, în lucrarea deja amintitã (traducere realizatã de cãtre dl. Ioan Tudorache), la care am adãugat puþinã imaginaþie, au constituit soluþia utilizatã de mine timp de aproape 10 ani, timp în care am obþinut aproximativ 25.000- 30.000 de plantule, din care am repicat peste 24.000-25.000.

Cum am procedat:

1. Confecþionarea germinatorului a constat din realizarea unui cadru metalic din fier cornier de 20/20 mm., având lungimea de 75 cm, lãþimea de 50 cm. ºi înãlþimea de 50 cm. Fundul ºi cei patru pereþi laterali s-au realizat din sticlã de 4 mm. lipitã etanº cu silicon. Pe pereþii lungi ai germinatorului, cu ajutorul siliconului, am fixat baghete, late de 2 cm., din sticlã, dispuse la o înãlþime de 30 ºi 40 cm, pe peretele posterior ºi la 14, 24 ºi 34 cm. pe peretele anterior. Baghetele vor susþine, înclinat la 45°, capacul etanºeizat, realizat din 3 segmente de sticlã groasã de 2 mm. în care, în segmentul din mijloc am practicat un orificiu prin care introduc termometrul - termostat cu contact electric.Pe fundul de sticlã al germinatorului am fixat picioruºe, din sticlã lipite cu silicon, ce scad în înãlþime de la 4 cm. în colþul din stânga-spate al germinatorului, pânã la 1 cm. în colþul din dreapta-faþã. Picioruºele au rol de izolator electric ºi suport al radiatorului electric, pe sub care trebuie sã se scurgã cei aproximativ 1200-1500 ml. apã rezultatã prin condens într-o perioadã de dezumidificare. Pe peretele lateral - dreapta am practicat trei orificii prin care trec: a/ cablurile de alimentare cu electricitate a radiatorului, b/ orificiul prin care se introduce tija curbã a termometrului de control a temperaturii interioare, c/ orificiul de evacuare prin aspiraþie a apei de condens. Peste picioruºele fixate pe fundul germinatorului, aºa cum am mai spus, este poziþionat un bloc B.C.A. cu grosimea de 7 cm. în care am practicat un numãr de 22 de canale longitudinale, adânci de 2 cm., în care am montat o rezistenþã electricã ce asigurã realizarea a 53 W (trei rezistenþe de 1000 de wati legate în serie) necesari pentru a încãlzi germinatorul la regimul termic stabilit prin schema de germinaþie. Pe pereþii laterali, drepta ºi stânga, am fixat un suport în V pe care am sprijitit cele douã baterii cu câte douã tuburi de neon de 18 waþi, ce pot culisa pe înãlþime. Peste blocul B.C.A. -radiator- voi aºeza douã tãvi de aluminiu de tipul celor ce se foloseau la cuptorul aragazului, care îmi permit încãrcarea a 108 ghivece de plastic, patrate, de 4/4 cm. Germinatorul, cu tot ceea ce a fost descris mai sus, este poziþionat pe o masã de dimensiuni corespunzãtoare ºi care are o înclinaþie ce urmãreºte pe cea a radiatorului. Dimensiunile ºi capacitatea reglabilã, prin poziþionarea diferitã a capacului, fac ca germinatorul sã poatã fi utilizat ºi ca mini-serã, pat-cald, pentru plantele mai sensibile la temperaturile mai scãzute de peste iarnã, atunci când nu este funcþional.

2. Principiile tehnologice pe care se bazeazã metoda:

1. Iluminatul este caracterizat prin: spectru, duratã ºi cantitate.
   Funcþia clorofilianã are o activitate maximã în bleu ºi roºu. Opus, este cvasi-inoperantã în verde. Ziua plantele absorb energie luminoasã prin mecanismul fotosintezei. Noaptea, activitatea dominantã este de sintezã a compuºilor organici, pornind de la produsele fotosintezei.
   O luminã foarte intensã distruge clorofila. La cactuºii tineri, cu un diametru de sub 1 cm., aceastã distrugere poate fi totalã. O luminã cu o intensitate de 50.000 de lucºi aplicatã timp de o orã pe o plantulã determinã înroºirea acesteia. Þesuturile în curs de creºtere, de la vârful plantei, de multe ori, sunt mai vulnerabile decât cele de la baza tijei.
   Dacã iluminarea este foarte slabã(inferioarã la 500 lucºi)plantele se alungesc ºi se decoloreazã.

2. Substratul este de naturã mineralã, (vermiculit, perlit, nisip) ºi organicã (turbã), având capacitate ridicatã pentru apã ºi elementele nutritive ºi cu un pH slab acid.
   O umiditate constantã favorizeazã germinaþia cactuºilor, dar favorizeazã ºi dezvoltarea cryptogamelor.Tinerele seminþe germinate suportã, ºi chiar apreciazã la început, o umiditate scãzutã momentanã a culturii.De aici ideea de a alterna periadele„umede” cu perioadele„uscate.

3. Scãderea temperaturii cu câteva grade în timpul nopþii (>15-16°C)este favorabilã germinaþiei ºi creºterii. Sub 15°C, germinaþia ºi creºterea cactuºilor este foarte slabã. O creºtere a temperaturii pânã la 27°C amelioreazã germinaþia ºi dezvoltarea. Între 27 ºi 35°C, variaþiile de temperaturã au o micã influienþã asupra germinaþiei. Între 35 ºi 40°C, condiþiile de germinare sunt puþin favorabile.
   Diferenþa de temperaturã dintre germinator ºi mediul exterior provoacã condensarea apei care poate fi recuperatã, extrasã, mediului de germinaþie.

Aplicarea principiilor

Am cumpãrat 4 tuburi cu neon de tip True-Lite, de câte 18 waþi, pe care le-am montat în douã baterii fixate mobil deasupra germinatorului, ceea ce îmi asigurã minimum 5000 Lux. Un ceas programator asigurã o duratã de iluminare de 16 ore pe zi.

Am procurat din Cehia turbã blondã finã, care în amestec de 50% cu 50% perlit (se exploateazã la Oraºul Nou-Negreºti), asigur un pH de 5,5.
NU FAC NICI O OPERAÞIUNE DE STERILIZARE A AMESTECULUI

Amestecul realizat l-am introdus în ghivece de 4X4 cm, a cãror masã, când este gol, este de 8 gr., iar când este plin este de 15 gr.

Pentru umidificarea iniþialã a ghivecelor încãrcate cu amestecul de perlit ºi turbã am realizat un amestec din: 1 litri apã, 2 ml. de Evabo-Aldecol 1‰ ca anticryptogamic, ºi 4 ml. îngrãºãmânt lichid specific cactuºilor.

Masa unui ghiveci dupã umidificare este de 40 gr. (umidificarea se face în douã reprize pentru a permite amestecului sã absoarbã soluþia).
Umplu ghivecele cu seminþe (câte 5-10-20-25 seminþe, funcþie de specia de semãnat ºi de doza primitã de la furnizor. În general seminþele au provenit din Ungaria ºi Germania). Niciodatã nu seamãn mai mult de 25 seminþe într-un ghiveci. Le etichetez. Etichetele poartã numãrul de ordine al ghiveciului însãmânþat corespunzãnd cu numãrul de ordine din registrul de însãmânþãri. Aºez ghivecele pe tãvile de aluminiu din germinator. Umectez prin absorbþie.

Închid germinatorul, punând cele trei sticle-capac.Trec la aplicarea programului sãptãmânal :

• „perioada umedã”, ziua 1 la 3, fãrã cãldurã în plus (noaptea 20°C, ziua 25°C). Nu se formeazã condens, deci umidifierea este constantã;

• „perioada de dezumidificare” - ziua 4 la 7, încãlzire în timpul zilei (noaptea 20°C, ziua 35°C). Condensul este golit în exterior prin aspiraþie, deci umidificarea scade.

• „reumidificare” efectuatã în ziua 7. Masa unui ghiveci porneºte de la 25-30 gr. ºi ajunge pânã la 35 gr.

Ghivecele vor sta în germinator 10 sãptãmâni, pentru marea majoritate a speciilor ºi 15 sãptãmâni cele cu sãmânþa foarte finã (Parodia, Blossfeldia,etc.).

Ghivecele cu sãmânþa negerminatã se vor usca timp de 3 sãptãmâni ºi apoi se repetã seria de operaþiuni descrise mai sus.

La sfârºitul perioadei de germinator am plasat ghivecele cu plantule la semiumbrã, în afara germinatorului, continuând regimul de udare, dar cu cantitãþi de apã adaptate regimului termic din ambient.

Am executat repicarea plantulelor prin luna mai-iunie, în lãzi de lemn de 50 x 70 cm.

Atât în perioada de germinator cât ºi dupã, pe amestecul-suport de cultivat pot apare fungi ºi alge verzi pe care le-am îndepãrtat aplicând o soluþie de Evabo-Aldecol 1‰, un produs cu efect antifungic, antimicotic ºi antibiotic,excepþional.

În general am obþinut rezultate în jurul a 90% germinaþie, fapt pentru care recomand aplicarea metodei tuturor celor care doresc rezultate sigure.