28 februarie 2013 - se împlinesc 100 de ani de la nașterea sculptorului Vida Gheza. Pentru unii a însemnat începutul și baza unei pasiuni de o viațã. Ne amintim în primul rând de omul Vida Gheza, prin articolul dlui profesor Petre Dobrotã, scris cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la moartea sa, publicat în „Aztekium-Revista colecționarilor de cactuși”, numãrul 2 (33) - 2005
VIDA GHEZA
(1913-1980)
Se împlinesc 25 de ani, adicã un sfert de veac de când marele și bunul nostru prieten, ne-a pãrãsit. Un sfert de veac care a trecut ca o pãrere. Cel care prefera sã I te adresezi cu „nene” dar care a fost și a rãmas un mare „domn”. În mintea și memoria tuturor celor care l-au cunoscut, l-au respectat și l-au apreciat ca om și ca artist., iar pentru noi ceu impãtimiți în dragostea pentru naturã și pentru minunãțiile ei și pe nedrept ne luați în seamã de mulți, (este vorba desigur de lumea cactușilor) Vida a fost un cactusist de seamã, un precursor și un deschizãtor de drumuri.
Ca om, Vida s-a impus prin bunãtatea sa sufleteascã, prin tãria caracterului sãu, prin simplitatea sa directã și prin capacitatea de a purta, a urmãri și a se adapta oricãrui dialog, cu orice partener de conversație, fie cã era un om simplu, un miner sau un țapinar, fie cã era un erudit, un critic de artã sau un om de vazã, un demnitar. Un o robust, cu o privire blajinã, cu o vorbã molconã, în dulcele grai moroșenesc, acesta era Vida, cel din totdeauna. Ca artist, Vida a vut o carierã lungã și deosebit de prolificã. Deși primele sale debuturi sunt datate de prin anii '34-'35, încã de pe bãncile școlii primare, fãcea desene și sculpturã micã sub îndrumarea învãțãtorului sãu. A realizat desene și schițe în creion, în tuș și în acuarelã, de la linogravuri la sculpturã monumentalã. Eroii sãi au fost oameni simpli, muncitori sau rãzvrãtiți împotriva nedreptãților sociale, haiduci sau personaje de legendã, dar parcã fiecare din aceștia avea câte ceva din chipul și asemãnarea artistului.
Creația sa artisticã a fost prezentã în peste 60 de expoziții. Personalitatea lui artisticã a fost obiectul a peste 40 de lucrãri, monografii și albume, lexicoane și dicționare, studii, interviuri, sinteze și reportaje. A scris multe articole în țarã și în strãinãtate, iar despre el au scris peste 200 de publiciști în presã. Melinsz József îl considera unul din marii artiști ai Europei, un alt artist revoluționar. Eugen Schileri îl considera adânc înrãdãcinat în pãmântul din care irumpe și din care își trage tãriile, iar Petru Comarnescu îl situa alãturi de Brâncuși în sculptura în lemn, pe linia tradiției populare. Cu acordul artistului, Raul Șerban I-a dedicat o lucrare monumentalã, intitulatã simplu: VIDA. Din pãcate și pe nedrept, dupã dispariția sa fizicã, Vida a intrat într-un con de umbrã, care s-a accentuat dupã anii '90.
Oare sã fi fost atât de copleșitoare personalitatea și creația lui artisticã încât sã dãinuie singure în timp fãrã nici un strop de prinos din partea iubiților sãi bãimãreni pentru care a fãcut atâtea și atâtea ca și cetãțean al urbei și ca artist ?.
Vida a fost un mare iubitor de naturã. Încã de mic copli, îi plãcea sã hãlãduiascã prin pãduri, sã caute plante, arbori, pietre, sã admire forme și structuri. A fost ucenic grãdinar în tinerețe și unealta sa de bazã de care nu s-a despãrțit o viațã întreagã a fost, nu îmtâmplãtor, „custura sau cuțitul de altoit”. Ca participant activ la rãzboiul civil din Spania, (antifascist convins, fiind) nu putea sã nu observe plantațiile naturalizate de Opuntia și așa s-a fãcut cã la întoarcera sa în țarã în buzunarul sãu de la piept se aflau – dupã spusele sale - și câteva semințe de cactuși, culese de el însuși.
Dupã ani de pelegrinãri, atunci când s-a stabilit definitiv la Baia Mare, în curtea casei sale de sub Gutâi și-a amenajat o plantație de cactuși și și-a construit o serã de circa 100 m². În timp, sera s-a populat cu peste 1000 de specii de cactuși și alte plante suculente. A fãcut multe achiziți și de la cultivatori din țarã ( a fost în relații apropiate cu doctorul Vișinescu din București ), dar și din strãinãtate, chiar și din China unde afost de câteva ori și ca parlamentar și ca artist. Beneficiind de microclimatul local specific, dar și de harul de cultivator a lui Vida, plantele sale creșteau într-un an cât la alții în șapte, cum spune povestea. Forme înalte, monumentale și forme joase, globulare, încântau prin aspectul și prin florile lor. În curtea sa era un permanent pelerinaj. Maestrul zâmbea stingher și rãspundea cu modestie complimentelor care I se aduceau. Încã pe vremea aceea, deci prin anii '60-'70 avea în colecție mulți Oreocereus, Espostoa, Eulychnia, Pachycereus dar și Echinocactus, Gymnocalycium, Astrophytum, Melocactus și încã multe genuri și specii de dimensiuni de neimaginat. Folosea un pãmânt renumit prin aciditatea sa corectã, compus turbã acidã dar și pãmânt vegetal din pãdurile de fag, fiind de fapt, cel care a decoperit poate primul, virtuțiile acestei bogãții naturale. Altoia nu de dragul altoirii. Folosea ca portaltoi Echinopsis de diametrul mare pentru forme joase sau cu creștere lentã și Cereus pentru altoiri înalte. Tot pe ceea ce punea mâna devenea de nerecunoscut peste un an sau doi. Și cactușii fãceau parte din viața lui.
L-am cunoscut în 1966 și pânã când a plecat dintre noi, deci în aproape un sfert de veac l-am vizitat de nenumãrate ori, ca și când pe atunci Baia Mare era mai aproape de Brãila decât acum. În vara lui 1973 mi-a fãcut o mare onoare vizitându-mã împreunã cu familia. În permanențã corespondam sau vorbeam la telefon. Îi prezentam plantele pe care le importam direct, fie în diapozitive color și se minuna la vederea lor ca și cum ar fi fost un începãtor în ale cactușilor.
De la el am învãțat multe și mai ales cã: „aceluia cãruia nu-i plac florile nu-i om” - dupã cum singur mãrturisea. Nu putea sã-și închipuie lãcomia, avariția sau incorectitudinea unora, în relațiile dintre cactușiști. Iar atunci când era pus în fața unor probe incontestabile, chipul I se înãsprea iar vocea îi devenea gravã. A fost un model de conduitã și de corectitudine. Desigur cã l-au cunoscut mulți. Dintre cei care pot povesti de el mai sunt și doctorul Lungu de la Lugoj, care a avut relații strânse pe plan cactusistic cu Vida, la fel și domnul Miclãuș Gheorghe din Oradea și ca și Carol Steib stabilit de mulți ani în Germania și care îi era foarte apropiat. Și poate cã mai sunt și alții pe care semnatarul acestor rânduri nu-i cunoaște prea bine sau deloc.
Nu mi-a fost greu sã scriu aceste rânduri, ca un modest și pios omagiu despre Vida Gheza, omul, artistul, cactusistul. Dar ele nu pot descrie întru totul uriașa personalitate a celui de la a cãrui dispariție fizicã a trecut un sfert de veac, așa, ca o pãrere
Prof. Petre Dobrotã
Brãila
Publicat în revista „Aztekium-Revista colecționarilor de cactuși” , nr. 2 (33) - 2005
Imprimã
Copyright Asociaþia Aztekium Asociatia Aztekium. Cactus Satu Mare Toate drepturile rezervate.
