Asociatia Aztekium
. Istoric
. Fondatori
. Statut
. R.O.I.
. Conducerea
. Fonduri
. Colecționari
. In memoriam
. Expoziții
. Bãiºoara
. Premiații asociației
. Linkuri

Ofertele de semințe ale membrilor

Newsletter Aztekium

Revista asociaþiei

Discuþii despre cactuºi ºi viaþa asociaþiei

Foto

Cactuºii
. Genezã
. Clasificare
. Componentele denumirii
. Sistematica cactuºilor
. Convenþia CITES

Pentru cine nu stie
. Ce sunt cactuºii ?
. Primi paºi
. Îngrijirea cactuºilor
. Udarea
. Transplantarea
. Amestecul de pãmânt
. Înmulþirea cactuºilor
. Pregãtirea semintelor
. Iernare, boli, dãunãtori
. Curiozitãþi
. Aclimatizarea cactuºilor
. 10 greșeli frecvente
. Alte 10 greșeli frecvente

Articole despre cactusi si plante suculente
. Orostachys spinosa
. Plante suculente
. Sera noastra
. Varsta cactusilor
. Udare ºi uscare
. Cactusii ºi compostul
. Inteligenþa plantelor(pdf)
. O înflorire neobiºnuitã
. Un colþ cu suculente
. Aeonium 'Rangitoto'
. Temperaturi de iernare
. Suculentele carpatilor I
. Suculentele carpatilor II
. Un suculent halofit
. Colecþie de Tillandsia
. Itinerar brazilian
. Genul Mammillaria
. Aloe variegata
. Colonii de Aeonium
. Alpinarium
. Cactusi deosebiti
. Digitostigma
. Însãmânþarea cactusilor
. Altoirea
. Aloe vera
. Suculente naturalizate I
. Suculente naturalizate II

Vânzãri, cumpãrãri


Însãmânþarea cactuºilor

Pagina: 1/2



ing.Constantin Vasile Latiº

Satu Mare,

20 noiembrie 2007


SISTEMATICA DREPT EXPLICAÞIE


Cel care a pus bazele taxonomiei ºi sistematicii moderne, Carl von Linné (1707-1778) pe adevãratul nume Carol Ingemarson, botanist, fizician ºi zoolog suedez, profesor de botanicã ºi directorul Grãdinii Botanice din Upsala (Suedia), în anul 1753 în lucrare sa : „Species plantarum”, clasificã lumea vegetalã în 24 de clase (23 clase de plante cu flori ºi o clasã fãrã flori), sistematizând astfel peste 10.000 de plante. Utilizând sistematica Linneanã vom constata cã familia Cactaceae este parte a acesteia exprimatã prin structura florii.

- Plante cu corpul diferenþiat în cele 3 organe: rãdãcinã, tulpinã ºi frunze, asemenea celor de la plantele cu flori. Organele sexuale compuse din stamine ºi pistile sau din ovule (muguri de sãmânþã), care mai adeseori sunt înconjurate de un înveliº floral. Ovulele sunt aºezate între scvame deschise, sau sunt închise într-o cavitate: ovar, format din concreºterea carpelelor, pistilelor. Ca element de reproducere au sãmânþa, în care se pot observa deja primele urme ale plantei tinere.

Grupa Embryophytha syphonogama (Phanerogame, Anthophyta)

  • Frunzele de obicei au altã formã. Fructul nu este con. Ovulele sunt închise într-o cavitate formatã din concreºterea carpelelor, numitã: ovar.

Subgrupa Angiosperme

  • Înveliºul floral compus dintr-un perigon simplu care este sepaloid, necolorat sau petaloid, sau diferenþiat în înveliºul extern: caliciu ºi înveliºul intern: corolã. Corola îºi are petalele cu totul libere între ele (dialypetalae), rareori sunt concrescute la bazã pe micã distanþã, sau în urmã înveliºul floral prin degenerare devine simplu. Staminele inserate pe receptacol sau concrescute cu ovarul, întãrite la receptacolul concav, în unele cazuri concrescute cu corola.

Clasa Dycotyledonae

  • Înveliºul floral dublu, compus din caliciu ºi corolã. Caliciul, precum ºi corola pluripepalã. Caliciul uneori constã numai dintr-o dungã (margine) neînsemnatã, din dinþiºori sau din peri.

Subclasa Archiclamydeae

  • Flori cu 20 sau mai multe stamine care sunt înserate pe marginea receptacolului concav.

Tribul Dialypetalae

  • Cu unul sau mai multe stile sau stigmate sesile.

Ordinul Mono-Polygynie

  • Plante cãrnoase, suculente, perene, uneori de dimensiuni mari (25 m.), cu frunzele reduse la solzi sau transformate în spini. Tulpinile cilindrice, muchiate sau turtite, servesc pentru asimilaþie ºi ca rezervor de apã. Flori actinomorfe sau zigomorfe, cu numeroase tepale petaloide, colorate viu. Androceul are stamine numeroase. Pistilul este format din mai multe carpele concrescute într-un ovar inferior ºi unilocular cu numeroase ovule. Polenizare entomofilã. Fructul este o bacã.

Familia Cactaceae

Deºi º-a bazat sistematica pe structura florii, Linné nu a înþeles natura sexualitãþii la plante. Ori noi, astãzi tocmai asta vom face, vom utiliza sistematica Linneanã în a demonstra existenþa seminþei ca mijloc de reproducere.

Pentru mine, încã de pe bãncile ºcolii, sistematica , un subiect prea puþin agreat de cãtre colecþionari, a început cu Flora pentru determinarea ºi descrierea plantelor ce cresc în România, lucrare ce a avut ca autor pe marele botanist Iuliu Prodan , lucrare apãrutã la editura Cartea Româneascã S.A., Cluj, 1923. Prin aceastã lucrare am înþeles modul de diferenþiere a vastitãþii componentelor lumii vegetale ºi posibilitãþile de reproducere. În urmã cu zece ani, când am intrat în lumea colecþionarilor de cactuºi, pentru a-mi satisface dorinþa de a mã ridica cât mai aproape de nivelul de cunoaºtere ºi dimensiunea colecþiilor celor pe care i-am avut ca reper (domnii Mircea Savu, Ioan Nevezi, Alexandru Tar , Iosif Harangi, Vasile Polyak - Sãtmãreni de-ai mei - ºi István Lörincz - un Bãimãrean ce a urmat în gestionarea responsabilã a rãmãºiþelor colecþiei Vida Geza), am fost pus în situaþia de a revedea noþiunile de botanicã acumulate în tinereþe ºi de a studia literatura specificã care îmi era accesibilã. Aºa am ajuns, dupã ce am bãtut toate librãriile (ºi erau numeroase încã pe acea vreme) fãrã a gãsi lucrarea mult doritã, la Biblioteca Universitarilor din Cluj-Napoca unde singura lucrare ce mi-a putut fi oferitã a fost cea a dlui prof. Petre Dobrotã – Kaktuszok (=Cactuºii), apãrutã în editura Ceres, în anul 1975- însã în limba maghiarã. Neputând sã deosebesc o specie de alta, mi-am zis cã trebuie început cu începutul. Aºa cã am început cu studiul ºi apoi cu practica însãmânþãrii, ajungând la peste 2300 de „doze" însãmânþate, germinate ºi repicate. Deºi aproape de fiecare datã am experimentat noi tehnici nu pot zice cã sunt un expert.

Aºa dupã cum zice un confrate în ale cactuºilor, cã, fiecare colecþionar zice ºi crede cã metoda sa este cea mai bunã, zic ºi eu, oricare dintre metodele oferite ca soluþie are un inconvenient.

Pe baza cunoºtiinþelor de biologie, de fiziologie ºi ale ecosistemelor vegetale, sunt împotriva metodelor artificiale ºi fãrã explicaþie ºtiinþificã, chiar ºi atunci când sunt oferite de persoane cu experienþã. ªi aici includ "dezinfecþia" prin calcinare a amestecului de pãmânt, tratarea cãrbunelui ca „dezinfectant”, acþionarea cu alcool pe þesuturile lezate, iernarea cactuºilor la întuneric, etc. Nu voi intra în a explica opinia mea întrucât aº depãºi cadrul propus.

Cu ocazia expoziþiilor organizate de cãtre Asociaþie, întrebãrile ce ni se pun de cãtre foarte mulþi vizitatori în momentul în care îºi doresc sau le place o plantã sunt : aceastã plantã face flori?, cum se înmulþeºte?. ªi de fiecare datã rãspunsul este cel pornit din cunoaºterea cã subiectul, cactusul, este o Embryophita, o Angiosperma, o Dicotyledonata, o Dyalypetala, un Cactus, cã da, orice plantã pentru a se înmulþi va face flori pentru ca prin polenizare sã formeze fructele ce vor conþine seminþele ce puse în condiþie de germinaþie sã „nascã" o viitoare plantã.

Floare - fruct - sãmânþã

Planta ajunsã la vârsta maturitãþii fiziologice / sexuale, vârstã ce caracterizeazã diferitele genuri ºi specii, produce flori (fiind Embryoophyte,Angiosperme ºi Dicotyledonate), având ca unic scop perpetuarea speciei, reproducerea. Componentele sexuale ale florii -staminele ºi pistilul - sunt cele care prin procesul de polenizare determinã continuitatea speciei.

Polenizarea este procesul prin care polenul unei plante este transportat pe o altã plantã ºi este pus în condiþia de a germina.

Polenizarea realizatã în mediul natural, denumitã polenizare naturalã, are ca vector intermediar insectele, pãsãrile, animalele, vântul ºi chiar omul.

Atunci când avem de a face cu specii cultivate în medii închise, cum sunt serele, cu specii de o valoare deosebitã ºi care se înmulþesc mai greu în mediul lor natural, când se doreºte realizarea de hibrizi, se recurge la polenizarea artificialã. Aceasta constã în aplicarea de polen de pe o floare pe pistilul acesteia (întrucât majoritatea Cactaceelor sunt autofertile) sau a unei alte plante compatibile biologic. Aceasã operaþiune poate consta în simpla apropiere a celor douã flori atingând anterele ºi pistilurile sau, cu ajutorul unei pensule fine sau a unui tampon de vatã se preleveazã polen de pe o plantã ºi se atinge pistilul celeia pe care dorim sã o polenizãm. Pentru reuºitã, operaþiunea se va repeta de mai multe ori într-o zi. În situaþia cã înflorirea plantelor din acelaºi gen sau specie are loc eºalonat, deci nu este posibilã polenizarea directã între indivizi, este indicat a tãia floarea primului înflorit, a o împacheta într-o hârtie ºi o bucatã de pânzã ºi apoi a o introduce în frigider de unde o vom scoate în momentul înfloririi unei alte plante, utilizând polenul. Momentul optim pentru realizarea polenizãrii este pe timp frumos, cãlduros, cu atmosferã uscatã, atunci când pistilul se acoperã cu un lichid lucios-lipicios. Când aceste condiþii sunt realizate vom proceda la polenizare între orele 9 ºi 10 pentru plantele diurne, între 17 ºi 18 pentru plantele ce înfloresc dupã amiazã ºi spre searã ºi dimineaþa pentru cele nocturne.

În urma polenizãrii, grãunþele de polen germineazã ºi trecând prin tubul polinic ajung în ovar unde fecundeazã ovulul rezultând sãmânþa.

Dupã fecundare, în floare au loc transformãri esenþiale ca: ofilirea înveliºului floral, cãderea sau nu a acestuia, transformarea înveliºului ovarului în fruct.

Fructul poate fi acoperit cu un strat de cearã (Mammillarii, Melocactus, Turbinicarpus, Thelocactus, etc.), cu solzi (Gymnoclycium, Escontria), cu spini, þepi, fire de lânã ºi pãr (Echinocereus, Stenocereus), sau glochidii (Opuntia).

Culoarea fructului variazã de la o specie la alta, putând fi verde (Pediocactus, Dolichothele longimamma), alb (Rhipsalis), negru (Astrophytum) ºi în diferite nuanþe de roºu ce vireazã de la coral la maro ºi brun (majoritatea Mammillaria).

Forma fructului este asemãnãtoare ovarului din care provine: globularã, ovatã, de parã, mãciucatã, bacã.

Fructele pot fi dehiscente sau indehiscente. Cele dehiscente în momentul coacerii se deschid apical (explodând împãºtie sãmânþa, ca de exemplu la Pilosocereus), lateral (ca la Gymnocalycium), sau bazal (ca la Thelocactus).

Mãrimea fructului, este de asemenea caracterteristicã speciei. Astfel, fructul de Rhipsalis este de doar câþiva milimetrii, în timp ce la Rhodocactus, Pereskiopsis, Hylocereus sau Mammillaria bocasana ajunge la 5-7 centimetrii.

Numãrul fructelor pe o plantã este foarte variabil, diferind de la o specie la alta.

Recoltarea fructelor, în vederea obþinerii seminþelor, se va face dupã coacerea/maturarea acestora, de obicei din toamnã pânã în primãvarã. Fructul uscat, prin presare între degete, eliminã seminþele. Fructele indehiscente, de tip bacã, se recolteazã dupã o iernare pe plantã. La Pediocactus fructele se maturizeazã în anul urmãtor, târziu primãvara sau la începutul verii. Seminþele trebuie curãþite de eventualele resturi de pulpã, dupã care se vor lãsa sã se zvânte în aer liber, de preferat pe un suport absorbant (sugativã), urmând a se introduce în pungi de hârtie etichetate, pãstrându-se la loc uscat pânã la însãmânþare. Este indicat ca în punga cu seminþe sã se introducã ºi o dozã de fungicid, pentru a se evita mucegãirea.

Valoarea biologicã a seminþei este datã de capacitatea de germinaþie. Din literatura de specialitate am dedus cã, unele seminþe îºi pot pãstra capacitatea germinativã chiar ºi pânã la 30 de ani. Seminþele de Frailea se vor semãna imediat ce au fost prelevate din fruct, moment în care au puterea de germinaþie maximã, (pãstrându-ºi însã capacitatea germinativã pânã la 8-9 luni) seminþele genului Gymnocalycium au o putere germinativã de pânã la 2 ani, cele de Coryphantha ºi Mammillaria de pânã la 1 an, cele de Rhipsalis ºi Opuntia pânã la 3 ani, iar Ariocarpusul ºi Lophophora au germinat ºi dupã 50 de ani.
Datoritã condiþiilor de mediu în care s-au format unele specii, seminþele acestora trebuiesc supuse unor procedee tehnologice de stimulare a puterii germinative. Astfel, seminþele de Pediocactus ºi Opuntia, cu cel puþin 30 de zile anterior semãnãrii se vor supune procesului de iarovizare, adicã de imitare a condiþiilor de frig prin care în mediul natural obiºnuit trec, în care sens se vor pãstra la o temperaturã de -1°C ºi pânã la -4°C, creind aºa numitul ºoc termic, urmând ca încã de la începutul procesului de germinaþie (dupã semãnat) sã li se asigure temperaturi de 30-32 chiar 40°C. Însãºi afirmaþiile Prof. Dr. Helmut Antesberger, din Salzburg – Germania - urmãresc aceste principii: „Seminþele care germineazã în habitaturi extreme, au cu siguranþã nevoie de condiþii extreme, lumina ºi cãldura având un rol deosebit de important. Cãldura pare a juca îndeosebi rolul de catalizator sau starter. Dupã germinare se poate reduce cãldura, dar luminozitatea pe cât posibil nu.

Forma, mãrimea, culoarea, desenul testei ºi numãrul de seminþe într-un fruct, sunt criterii de separare ºi identificare a speciilor.

Seminþele pot proveni din fructele colectate din naturã - deci din arealul specific fiecãrui gen ºi specie, de cãtre persoane avizate sau indivizi reprezentând firme specializate în producerea ºi comercializarea seminþelor sau, din colecþiile particulare, din colecþii mai mult sau mai puþin specializate.

Firme specializate în producerea de seminþe, mai cunoscute, sunt: Mesa Garden - proprietari dl.ºi doamna Brack Steven ºi Linda -, Fritz Hochstätter din SUA , G. Köhres, K. Uhlig ºi Walter Haage din Germania, De Herdt din Olanda, Paolo Panarotto din Italia, Grãdina Botanicã din Monaco, etc.



Imprim  Imprim

Pagina urmtoare (2/2) Pagina urmtoare