Plante suculente naturalizate în Noua Zeelanda

Un reprezentant de rasă – Carpobrotus (familia Aizoaceae)

Carpobrotus N. E. Brown este o prezenţă de marcă în rândul plantelor naturalizate în Noua Zeelnda, un adevărat spectacol şi în acelaşi timp un ajutor de nădejde în conservarea unui sistem ecologic foarte important pentru insulă – dunele de nisip din proximitatea ţărmurilor. Chiar cu riscul de a limita (în unele locuri chiar de a elimina) unele plante endemice cu habitat similar răspândirea în natură şi integrarea în ecosistemele locale a avut un efect benefic – fixarea dunelor de nisip (mai eficient decât ar fi putut-o face multe din plantele native sau endemice) nu poate fi ignorat. Două specii sunt prezente - Carpobrotus aequilaterus (Haworth) N. E. Brown 1928 [A] (sinonim Carpobrotus chilensis (Molina) N. E. Brown) (5) şi Carpobrotus edulis (Linnaeus) L. Bolus 1927 [AS] au fost întroduse în Noua Zeelanda de om cu 150 – 160 de ani în urmă cultivate ca plante de grădina (există o tradiţie engleză în cultivarea acestui tip de plante) şi în aparenţă au scăpat foarte repede în natură răspândindu-se mult mai rapid decât s-ar putea crede. Între timp acestea au devenit parte o importantă a ecosistemelor locale şi s-au integrat complet în peisajul marin neozeelandez. Carpobrotus edulis este foarte comună în numeroase locuri fiind prezentă practic doar cu unele intreruperi în toate zonele de coastă, mai puţin vestul Insulei de Sud. Suportă foarte bine şi clima cu influenţe subpolare din sudul extrem, inclusiv Insula Stewart. Am întalnit-o în numeroase locuri, printre care Muriwai, Manukau Harbour şi Long Bay (6) (Auckland), Ninety Mile Beach (Northland) şi Whangamata (Coromandel), formând de regulă populaţii extinse.

Carprobotus edulis, habitat lângă localitatea Murwai, regiunea Auckland

Carpobrotus edulis preferă dunele de nisip de langă plaje formând un covor des care se poate întinde rapid datorită tulpinilor târâtoare care pot ajunge la 6 m lungime; ocupă însă uneori şi locuri stâncoase sau avansează spre interior pe marginile drumurilor şi în balastul căilor ferate. Este o plantă cu un caracter deosebit de invaziv (crează mari probleme în California, Italia sau Franţa) dar are în Noua Zeelanda în mod paradoxal o contribuţie inestimabilă în conservarea habitaturilor de coastă şi in mod special în fixarea dunelor de nisip. A fost semnalată pentru prima dată în 1883.

Carpobrotus aequilaterus este o plantă similară din punct de vedere vegetativ, dar are un caracter mult mai puţin invaziv; ocupă de altfel şi un habitat diferit – locuri stâncoase şi de preferinţă pante abrupte. Are o răspândire mult mai limitată – Patea (Taranaki), Pukerua Bay (Wellington) şi doar în cateva alte locaţii din Canterbury şi Otago. A

Disphyma australe

fost consemnată pentru prima dată de T. Kirk în 1880 sub numele de Mesembryanthemum aequilaterale Haworth. Numele a fost însă ulterior eronat aplicat unor forme cu pedunculi lungi ai plantei endemice Disphyma australe ssp. australe (Aiton) J. M. Black 1932, cu care prezintă o asemanare superficială, ceea ce pune sub semnul întrebarii multe din menţiunile timpurii. Este meritul lui R. J. Chinnock care a clarificat şi acest aspect legat de prezenţa unor Aizoaceae în Noua Zeelanda datorită cercetărilor sale în teren în perioada 1968 – 1969, iar ulterior a clarificat din punct de vedere taxonomic şi complexul Disphyma australe.

Tot Chinnock este cel care a semnalat prezenţa unor foarte interesanţi hibrizi naturali ai celor două Carpobrotus sp. cu endemica Disphyma australe ssp. australe, aspect ciudat dacă ţinem seamă de ciudata incompatibilitate a acesteia cu plante aparţinând aceluiaşi gen sau chiar cu subspecii foarte apropiate. Cel mai des întalnit este Carpobrotus edulis x Disphyma australe care a fost semnalat pentru prima dată de Healy în 1959 sub numele de Mesembryanthemum sp. în diverse zone de coastă din Canterbury şi Otago. Healy a constatat că planta în cauză era asemenatoare cu Carpobrotus edulis dar nu a putut face o identificare mulţumitoare. Chinnock (1972) a considerat de la început că această plantă

Caprobrotus edulis x Disphyma australe

este un hibrid natural deoarece a fost semnalată iniţial în 3 locaţii în care coexistau ambii părinţi şi în alte câteva locaţii în care existau doar unul din părinţi. Chinnock a examinat în 1968 nu mai puţin de 8 locaţii diferite în zona Wellington descoperind atât Disphyma australe ssp. australe cât şi plante diferite, imbinând şi caracteristici vegetative ale Carpobrotus edulis şi care s-au dovedit a fi sterile, demonstrând originea lor hibridă. Personal am întâlnit aceasta plantă hibridă într-o singura locaţie – Muriwai (Auckland), dar este răspândită practic în aproape toate regiunile de coastă ale insulei în care cei doi părinţi coexistă. Hibridul Carpobrotus aequilaterus x Disphyma australe este cunoscut doar din Castlerock şi Patea (Taranaki); a fost semnalat încă din 1934 de Cockayne şi Allan, care au sugerat că forme intermediare observate s-ar putea datora hibridizării cu Carpobrotus aequilaterus. (7)

Recent G. Rowley a înfiinţat genul xCarpophyma pentru a încadra taxonomic aceşti hibrizi naturali extrem de interesanţi.

Alte Aizoaceae

Fam. Aizoaceae este foarte bine reprezentată numeric atât de specii care şi în ţara de origine (de regulî Africa de Sud) populează zonele de coastă dar şi prin câţiva cultivari scăpaţi în natură. Ea reprezintă probabil ca importanţă a doua grupă de plante suculente naturalizate în Noua Zeelanda. Iată în continuare alte câteva specii naturalizate:

Aptenia cordifolia (Linnaeus) Schwantes 1928 − a fost semnalată pentru prima dată în 1959 şi preferă solurile pietroase din proximitatea ţărmurilor dar poate fi întalnită ocazional şi crescând în nisip. Fără a forma populaţii numeroase este destul de răspândită în zona Auckland, Mokohinau Island (Hauraki Gulf - Auckland), Napier (Hawke’s Bay), Wellington, Nelson, Marlborough, Canterbury şi în nordul Otago. Această specie se distinge de toate celelalte Aizoaceae întâlnite în Noua Zeelanda prin faptul că are 4 sepale care sunt mai mari decât petalele.

Delosperma sp. [SA] – în aparenţă două specii diferite consemnate doar generic, semnalate în 1987 în Church Bay (Christchurch), din păcate nu s-a reuşit identificarea exactă.

Dorotheanthus bellidiformis (Burm. F.) [AS] − numită şi „Livingstone Daisy” (margareta lui Livingstone) a fost semnalată în 1968 şi este o prezenţă sporadică, doar câteva mici grupuri de plante localizate în Ohawe Beach (Taranaki) şi Christchurch.

Drosanthemum floribundum (Haworth) Schwantes 1927 [AS] − a fost semnalată din 1959 şi creţte în principal în zonele de coastă pe versanţi stâncoşi; este foarte răspândită în Tauranga (Bay of Plenty) şi Wellington iar în Insula de Sud în zone de coastă din Nelson, Canterbury, Christchurch şi Otago. Este deosebit de activă atunci când descoperă o nişă noua – în prezent avansează spre interior pe marginile drumurilor.

Disphyma clavellatum (Haworth) Chinnock 1976 [A] − a fost multă vreme inclusă în Disphyma australe (Aiton) J. M. Black 1932 sensu lato dar în prezent este considerată o specie validă. Este prezentă in estuare, lagune şi plaje, mereu în apropierea apei şi mereu la limita etajului ocupat de plantele halofite. Are prin aceasta un habitat oarecum diferit de „ruda” sa din Noua Zeelanda (Disphyma australe ssp. australe (Aiton) J. M. Black 1932 sensu Chinnock) deşi vegetativ sunt similare; ciudată este şi prezenţa sa doar într-un estuar de langă Invercargill (Southland) într-o zona cu climat cu influenţe subpolare.

Disphyma papillatum Chinnock 1971 − originară din Insulele Chatham, a fost şi ea inclusă iniţial în complexul Disphyma australe. Prezenţa ei în Noua Zeelanda este controversată, ca de altfel şi statutul ei – naturalizată / indigenă; consemnez doar numele fără a încerca să clarific un aspect care mă depăşeşte.


Lampranthus − este un alt gen bine reprezentat numeric şi apparent în continuă extindere. Lampranthus glaucus (Linnaeus) N. E. Brown 1930 – semnalată în 1981 (ca Lampranthus sp.) mai întâi în Insula de Sud în stâncării uscate din Pakawau Beach (Nelson) şi Church Bay (Christchurch) pentru ca din 1998 să fie semnalată şi în Insula de Nord în Wellington (la Castlecliff s-au observat extreme de multe plante foarte tinere indicând răspândirea masivă prin seminţe) şi Wanganui.

Iată pe scurt şi alte câteva reprezentante ale genului Lampranthus a căror prezenţă, deşi în număr relativ mic, a fost semnalată în Noua Zeelnda: Lampranthus „Purple”, colectat o singură dată în 1988 la Taylor’s Mistake (Christchurch), pe marginea unui drum; Lampranthus „Hunter Gully”, alt cultivar semnalat în 1988 la Church Bay (Christchurch); Lampranthus spectabilis (Haworth) N. E. Brown 1930 [AS], răspândită local în Diamond Harbour şi Taylor’s Mistake (Peninsula Banks - Christchurch) în stâncării, dune de nisip şi pe marginea drumurilor. P. J. Garnock-Jones (1981) semanalează şi o altă Lampranthus sp. [SA] colectată de Moore în 1947 la Pakawau (Nelson) şi ulterior şi la Himatangi Beach (Manawatu), calitatea specimenelor este însă inadecvată şi nu permite o identificare specifică. Oricum genul este vast şi înca puţin cunoscut.

Oscularia caulescens (Miller) Schwantes [AS] − a fost semnalată în 1986 la Scarborough Hill (Canterbury) şi formează o mică populaţie bine închegată.

Ruschia tumidula (Haworth) Schwantes 1927 [AS] − semnalată în 1981; se găseşte în Himitangi Beach (Manawatu), Diamond Harbour şi Church Bay (Peninsula Banks– Christchurch). Populează cu predilecţie dune de nisip, bancuri argiloase şi promontorii stâncoase.

  Imprimă

Pagina următoare (2/3)