Asociatia Aztekium
. Istoric
. Fondatori
. Statut
. R.O.I.
. Conducerea
. Fonduri
. Colecționari
. In memoriam
. Expoziții
. Bãiºoara
. Premiații asociației
. Linkuri

Ofertele de semințe ale membrilor

Newsletter Aztekium

Revista asociaþiei

Discuþii despre cactuºi ºi viaþa asociaþiei

Foto

Cactuºii
. Genezã
. Clasificare
. Componentele denumirii
. Sistematica cactuºilor
. Convenþia CITES

Pentru cine nu stie
. Ce sunt cactuºii ?
. Primi paºi
. Îngrijirea cactuºilor
. Udarea
. Transplantarea
. Amestecul de pãmânt
. Înmulþirea cactuºilor
. Pregãtirea semintelor
. Iernare, boli, dãunãtori
. Curiozitãþi
. Aclimatizarea cactuºilor
. 10 greșeli frecvente
. Alte 10 greșeli frecvente

Articole despre cactusi si plante suculente
. Orostachys spinosa
. Plante suculente
. Sera noastra
. Varsta cactusilor
. Udare ºi uscare
. Cactusii ºi compostul
. Inteligenþa plantelor(pdf)
. O înflorire neobiºnuitã
. Un colþ cu suculente
. Aeonium 'Rangitoto'
. Temperaturi de iernare
. Suculentele carpatilor I
. Suculentele carpatilor II
. Un suculent halofit
. Colecþie de Tillandsia
. Itinerar brazilian
. Genul Mammillaria
. Aloe variegata
. Colonii de Aeonium
. Alpinarium
. Cactusi deosebiti
. Digitostigma
. Însãmânþarea cactusilor
. Altoirea
. Aloe vera
. Suculente naturalizate I
. Suculente naturalizate II

Vânzãri, cumpãrãri


Suculente naturalizate II

Pagina: 1/3


Plante suculente naturalizate în Noua Zeelanda
Eduart Zimer
Auckland, Noua Zeelanda
Septembrie, 2007

Un reprezentant de rasã – Carpobrotus (familia Aizoaceae)

Carpobrotus N. E. Brown este o prezenþã de marcã în rândul plantelor naturalizate în Noua Zeelnda, un adevãrat spectacol ºi în acelaºi timp un ajutor de nãdejde în conservarea unui sistem ecologic foarte important pentru insulã – dunele de nisip din proximitatea þãrmurilor. Chiar cu riscul de a limita (în unele locuri chiar de a elimina) unele plante endemice cu habitat similar rãspândirea în naturã ºi integrarea în ecosistemele locale a avut un efect benefic – fixarea dunelor de nisip (mai eficient decât ar fi putut-o face multe din plantele native sau endemice) nu poate fi ignorat. Douã specii sunt prezente - Carpobrotus aequilaterus (Haworth) N. E. Brown 1928 [A] (sinonim Carpobrotus chilensis (Molina) N. E. Brown) (5) ºi Carpobrotus edulis (Linnaeus) L. Bolus 1927 [AS] au fost întroduse în Noua Zeelanda de om cu 150 – 160 de ani în urmã cultivate ca plante de grãdina (existã o tradiþie englezã în cultivarea acestui tip de plante) ºi în aparenþã au scãpat foarte repede în naturã rãspândindu-se mult mai rapid decât s-ar putea crede. Între timp acestea au devenit parte o importantã a ecosistemelor locale ºi s-au integrat complet în peisajul marin neozeelandez. Carpobrotus edulis este foarte comunã în numeroase locuri fiind prezentã practic doar cu unele intreruperi în toate zonele de coastã, mai puþin vestul Insulei de Sud. Suportã foarte bine ºi clima cu influenþe subpolare din sudul extrem, inclusiv Insula Stewart. Am întalnit-o în numeroase locuri, printre care Muriwai, Manukau Harbour ºi Long Bay (6) (Auckland), Ninety Mile Beach (Northland) ºi Whangamata (Coromandel), formând de regulã populaþii extinse.

Carprobotus edulis, habitat lângã localitatea Murwai, regiunea Auckland


Carpobrotus edulis preferã dunele de nisip de langã plaje formând un covor des care se poate întinde rapid datoritã tulpinilor târâtoare care pot ajunge la 6 m lungime; ocupã însã uneori ºi locuri stâncoase sau avanseazã spre interior pe marginile drumurilor ºi în balastul cãilor ferate. Este o plantã cu un caracter deosebit de invaziv (creazã mari probleme în California, Italia sau Franþa) dar are în Noua Zeelanda în mod paradoxal o contribuþie inestimabilã în conservarea habitaturilor de coastã ºi in mod special în fixarea dunelor de nisip. A fost semnalatã pentru prima datã în 1883.

Carpobrotus aequilaterus este o plantã similarã din punct de vedere vegetativ, dar are un caracter mult mai puþin invaziv; ocupã de altfel ºi un habitat diferit – locuri stâncoase ºi de preferinþã pante abrupte. Are o rãspândire mult mai limitatã – Patea (Taranaki), Pukerua Bay (Wellington) ºi doar în cateva alte locaþii din Canterbury ºi Otago. A
Disphyma australe
fost consemnatã pentru prima datã de T. Kirk în 1880 sub numele de Mesembryanthemum aequilaterale Haworth. Numele a fost însã ulterior eronat aplicat unor forme cu pedunculi lungi ai plantei endemice Disphyma australe ssp. australe (Aiton) J. M. Black 1932, cu care prezintã o asemanare superficialã, ceea ce pune sub semnul întrebarii multe din menþiunile timpurii. Este meritul lui R. J. Chinnock care a clarificat ºi acest aspect legat de prezenþa unor Aizoaceae în Noua Zeelanda datoritã cercetãrilor sale în teren în perioada 1968 – 1969, iar ulterior a clarificat din punct de vedere taxonomic ºi complexul Disphyma australe.

Tot Chinnock este cel care a semnalat prezenþa unor foarte interesanþi hibrizi naturali ai celor douã Carpobrotus sp. cu endemica Disphyma australe ssp. australe, aspect ciudat dacã þinem seamã de ciudata incompatibilitate a acesteia cu plante aparþinând aceluiaºi gen sau chiar cu subspecii foarte apropiate. Cel mai des întalnit este Carpobrotus edulis x Disphyma australe care a fost semnalat pentru prima datã de Healy în 1959 sub numele de Mesembryanthemum sp. în diverse zone de coastã din Canterbury ºi Otago. Healy a constatat cã planta în cauzã era asemenatoare cu Carpobrotus edulis dar nu a putut face o identificare mulþumitoare. Chinnock (1972) a considerat de la început cã aceastã plantã
Caprobrotus edulis x Disphyma australe
este un hibrid natural deoarece a fost semnalatã iniþial în 3 locaþii în care coexistau ambii pãrinþi ºi în alte câteva locaþii în care existau doar unul din pãrinþi. Chinnock a examinat în 1968 nu mai puþin de 8 locaþii diferite în zona Wellington descoperind atât Disphyma australe ssp. australe cât ºi plante diferite, imbinând ºi caracteristici vegetative ale Carpobrotus edulis ºi care s-au dovedit a fi sterile, demonstrând originea lor hibridã. Personal am întâlnit aceasta plantã hibridã într-o singura locaþie – Muriwai (Auckland), dar este rãspânditã practic în aproape toate regiunile de coastã ale insulei în care cei doi pãrinþi coexistã. Hibridul Carpobrotus aequilaterus x Disphyma australe este cunoscut doar din Castlerock ºi Patea (Taranaki); a fost semnalat încã din 1934 de Cockayne ºi Allan, care au sugerat cã forme intermediare observate s-ar putea datora hibridizãrii cu Carpobrotus aequilaterus. (7)

Recent G. Rowley a înfiinþat genul xCarpophyma pentru a încadra taxonomic aceºti hibrizi naturali extrem de interesanþi.

Alte Aizoaceae

Fam. Aizoaceae este foarte bine reprezentatã numeric atât de specii care ºi în þara de origine (de regulî Africa de Sud) populeazã zonele de coastã dar ºi prin câþiva cultivari scãpaþi în naturã. Ea reprezintã probabil ca importanþã a doua grupã de plante suculente naturalizate în Noua Zeelanda. Iatã în continuare alte câteva specii naturalizate:

Aptenia cordifolia (Linnaeus) Schwantes 1928 − a fost semnalatã pentru prima datã în 1959 ºi preferã solurile pietroase din proximitatea þãrmurilor dar poate fi întalnitã ocazional ºi crescând în nisip. Fãrã a forma populaþii numeroase este destul de rãspânditã în zona Auckland, Mokohinau Island (Hauraki Gulf - Auckland), Napier (Hawke’s Bay), Wellington, Nelson, Marlborough, Canterbury ºi în nordul Otago. Aceastã specie se distinge de toate celelalte Aizoaceae întâlnite în Noua Zeelanda prin faptul cã are 4 sepale care sunt mai mari decât petalele.

Delosperma sp. [SA] – în aparenþã douã specii diferite consemnate doar generic, semnalate în 1987 în Church Bay (Christchurch), din pãcate nu s-a reuºit identificarea exactã.

Dorotheanthus bellidiformis (Burm. F.) [AS] − numitã ºi „Livingstone Daisy” (margareta lui Livingstone) a fost semnalatã în 1968 ºi este o prezenþã sporadicã, doar câteva mici grupuri de plante localizate în Ohawe Beach (Taranaki) ºi Christchurch.

Drosanthemum floribundum (Haworth) Schwantes 1927 [AS] − a fost semnalatã din 1959 ºi creþte în principal în zonele de coastã pe versanþi stâncoºi; este foarte rãspânditã în Tauranga (Bay of Plenty) ºi Wellington iar în Insula de Sud în zone de coastã din Nelson, Canterbury, Christchurch ºi Otago. Este deosebit de activã atunci când descoperã o niºã noua – în prezent avanseazã spre interior pe marginile drumurilor.

Disphyma clavellatum (Haworth) Chinnock 1976 [A] − a fost multã vreme inclusã în Disphyma australe (Aiton) J. M. Black 1932 sensu lato dar în prezent este consideratã o specie validã. Este prezentã in estuare, lagune ºi plaje, mereu în apropierea apei ºi mereu la limita etajului ocupat de plantele halofite. Are prin aceasta un habitat oarecum diferit de „ruda” sa din Noua Zeelanda (Disphyma australe ssp. australe (Aiton) J. M. Black 1932 sensu Chinnock) deºi vegetativ sunt similare; ciudatã este ºi prezenþa sa doar într-un estuar de langã Invercargill (Southland) într-o zona cu climat cu influenþe subpolare.

Disphyma papillatum Chinnock 1971 − originarã din Insulele Chatham, a fost ºi ea inclusã iniþial în complexul Disphyma australe. Prezenþa ei în Noua Zeelanda este controversatã, ca de altfel ºi statutul ei – naturalizatã / indigenã; consemnez doar numele fãrã a încerca sã clarific un aspect care mã depãºeºte.


Lampranthus − este un alt gen bine reprezentat numeric ºi apparent în continuã extindere. Lampranthus glaucus (Linnaeus) N. E. Brown 1930 – semnalatã în 1981 (ca Lampranthus sp.) mai întâi în Insula de Sud în stâncãrii uscate din Pakawau Beach (Nelson) ºi Church Bay (Christchurch) pentru ca din 1998 sã fie semnalatã ºi în Insula de Nord în Wellington (la Castlecliff s-au observat extreme de multe plante foarte tinere indicând rãspândirea masivã prin seminþe) ºi Wanganui.

Iatã pe scurt ºi alte câteva reprezentante ale genului Lampranthus a cãror prezenþã, deºi în numãr relativ mic, a fost semnalatã în Noua Zeelnda: Lampranthus „Purple”, colectat o singurã datã în 1988 la Taylor’s Mistake (Christchurch), pe marginea unui drum; Lampranthus „Hunter Gully”, alt cultivar semnalat în 1988 la Church Bay (Christchurch); Lampranthus spectabilis (Haworth) N. E. Brown 1930 [AS], rãspânditã local în Diamond Harbour ºi Taylor’s Mistake (Peninsula Banks - Christchurch) în stâncãrii, dune de nisip ºi pe marginea drumurilor. P. J. Garnock-Jones (1981) semanaleazã ºi o altã Lampranthus sp. [SA] colectatã de Moore în 1947 la Pakawau (Nelson) ºi ulterior ºi la Himatangi Beach (Manawatu), calitatea specimenelor este însã inadecvatã ºi nu permite o identificare specificã. Oricum genul este vast ºi înca puþin cunoscut.

Oscularia caulescens (Miller) Schwantes [AS] − a fost semnalatã în 1986 la Scarborough Hill (Canterbury) ºi formeazã o micã populaþie bine închegatã.

Ruschia tumidula (Haworth) Schwantes 1927 [AS] − semnalatã în 1981; se gãseºte în Himitangi Beach (Manawatu), Diamond Harbour ºi Church Bay (Peninsula Banks– Christchurch). Populeazã cu predilecþie dune de nisip, bancuri argiloase ºi promontorii stâncoase.




Imprim  Imprim

Pagina urmtoare (2/3) Pagina urmtoare