Plante suculente naturalizate în Noua Zeelanda - adnotãri
Notele autorului:
(1) Prescurtaãri utilizate pentru a desemna în unele
cazuri zonele de origine ale plantelor: A = Australia; ACE = Asia
Centrala ºi de Est; AE = Africa (tropicalã) de Est – inclusiv
Madagascar; AMS = America de Sud; AS = Africa de Sud; AT = Asia
tropicala; E = Europa (incluzând însã aici ºi tot bazinul mediteranean ºi nordul Africii); HYH = hibrid horticultural; IC = Insulele Canare; M
= Mexic (incluzând aici ºi sudvestul SUA).
(2) Tölken considerã
ca aceste plantule sunt o caracteristicã a ssp. multicava, nu a fost
consemnatã ca atare în nici o lucrare botanicã în Noua Zeelanda.
(3)
Identificarea nu este întotdeauna o sarcinã uºoarã. De multe ori în
naturã nu este scãpatã o specie purã ci hibrizi sau cultivari, iar pe
de altã parte plantele pot avea datoritã condiþiilor specifice un
aspect mult diferit faþã de cum aratã ele în habitatul original.
(4) În acest caz (ºi în alte 2 sau 3 rânduri) am utilizat ºi surse mai
puþin ortodoxe, dar credibile. Unul din pãcatele literaturii botanice
este faptul cã se citeazã ºi reciteazã la nesfârºit informaþiile, de
multe ori în detrimentul realitãþii din teren sau încetinind o
anumitã idee care nu este neapãrat în perfectã concordanþã cu adevãrul.
Am avut surpriza în iulie 2007 ca, în momentul în care am menþionat
(publicând ulterior ºi fotografiile) lui Didge Rowe, un mare cunoscãtor
al Aizoaceae în general dar ºi al C&S naturalizate în Noua Zeelanda, pe unul
din grupurile lui de discuþii de pe Yahoo, despre populaþiile de
Cotyledon orbiculata var. orbiculata observate de mine la Piha sã aflu
ca este o locaþie necunoscutã încî, deºi prezenþa plantei fusese
semnalatã la câþiva km distanþã. Nicãieri în literatura botanicã din Noua Zeelanda
nu este citata Piha, ci doar Anawhata în Auckland.
(5) Tölken
considerã acum Carpobrotus aequilaterus o specie endemicã australianã
diferitã de Carpobrotus chilensis originarã din America de Sud.
(6)
Am confundat-o iniþial cu Lampranthus aurantiacus (De Candolle)
Schwantes; sub numele acesta am menþionat-o în articolul din 2005.
(7) Chinnock contestã prezenþa acestui hibrid la Castlerock susþinând cã este vorba de Carpobrotus edulis x Disphyma australe.
(8)
Sunt utilizate alternativ douã nume diferite, Opuntia vulgaris si
Opuntia monacantha Haworth, cu predilectþe însã primul. Pentru a spori
confuzia existã însã ºi autori care utilizeazã simultan ambele nume.
(9) În perioadele incipiente ale colonizãrii europene multe din insuliþele
rãspândite în Hauraki Gulf, Bay of Islands (Northland) sau Firth of
Thames erau locuite ºi ferite întrucâtva de eventualele incursiuni
ostile ale triburilor maori. ªi-au pierdut însã rapid importanþa
strategicã, în prezent doar cãteva mai sunt locuite (existã doar case
de vacanþã).
(10) În prezent Aloe latifolia este consideratã
doar o formã cu frunze mai late a Aloe maculata. Þin însã sã menþionez
faptul cã lãþimea frunzelor la aceastã specie (ºi la Aloe în general)
este influenþatã foarte mult ºi de gradul de insolaþie la care este
expusã planta, luarea în considerare doar a acestui aspect poate genera
confuzii.
(11) Originea acestei plante este disputatã, autorii neozeelandezi considerând de regulã Europa ºi vestul Asiei ca zone de origine;
problema este cã planta pare a fi existat în America încã din perioada
precolumbiana iar în Europa de vest (susþin unii autori) nu a fost
cunoscutã decât în jurul anului 1600. Probabil întroducerea plantei în
Noua Zeelanda (ºi probabil dispersia ei în întreaga lume) sã se fi fãcut prin
intermediul cãlatorilor europeni, planta având de fapt o origine
Americana.
(12) Fotografii fãcute în a doua jumatate a sec. 19
aratã clar cã vegetaþia insulei era mult mai subþire ºi, foarte
probabil, mult mai puþin diversificatã decât în zilele noastre. Nici
acum vegetaþia nu este atât de bogatã încât sã poatã suporta populaþii
semnificative de pãsãri, excepþie fãcând doar câteva specii de
pescãruºi care doar cuibãresc ºi nu au nevoie de suportul de hranã /
habitat oferit de insulã. Cercetãri sistematice au început însã doar
din anii ’50 - ’60.
(13) Numele insulei derivã dintr-o fraza – „Te rangi i totongia a Tamatekapua” – ziua când a fost vãrsat sangele
lui Tamatekapua, care este menþionatã într-o legendã maori. Tamatekapua
a fost ºeful Arawa, una din canoele legendare ale colonizãrii maori;
acesta a murit într-o luptã pierdutã cu ocupanþii canoei rivale Tainui
la Islington Bay (Insula Rangitoto). Sunt multe mituri maori asociate
cu aceastã insulã, unele fac referire la Tupua, copii zeului foc, care
locuiau zona Auckland. Una din legende explicã ridicarea insulei din
mare. Este de presupus cã în momentul colonizãrii maori vulcanul încã
mai erupea.
(14) Încercarea biologilor ºi ecologilor de a lãsa
flora ºi fauna din insulã sã se „dezvolte” natural, fãrã intervenþii
exterioare a cunoscut în timp contestãri vehemente mai ales din partea
unor asociaþii civice sau de protecþie a animalelor þn mod special când
s-a recurs la mãsuri drastice (þn principal otrãvire) pentru a eradica
mai ales mamiferele – capre, câini sãlbaticiþi, iepuri, opossum, pisici
sãlbãticite, ºobolani, etc. – care afectau dezvoltarea naturalã a
vegetaþiei, distrugând în mod special lãstarii tineri ai plantelor
colonizatoare sau îngreunând încercãrile (ºi aºa puþine) unor specii de
pãsãri de a coloniza insula – aspect important întrucât este esenþial în modificarea habitatului. În prezent mai exista un numãr redus de
pisici, ºobolani, ºoareci ºi arici ale cãror populaþii sunt
monitorizate.
(15) Ponderea speciilor suculente naturalizate,
adiþionale sau ocazionale semnalate în Noua Zeelanda nu reprezintã nici 2% din
numãrul de specii native; în Rangitoto procentul de 11 – 12% se referã
la totalul speciilor prezente – incluzând ºi alþi „intrusi”.
 Imprimã
Copyright Asociaþia Aztekium Asociatia Aztekium. Cactus Satu Mare Toate drepturile rezervate. Publicat la data de: 2007-12-08 [ Înapoi ] |
