Sinonim D i g i s t o s t i g m a c a p u t - m e d u s a V l z c o + N v r z


În vara anului 2001 este descoperit pe teritoriul statului Nuevo Leon din Mexic un cactus la a cărei examinare nu s-a putut determina apartenenţa la vreun gen deja cunoscut. S-a încercat compararea cu genurile Ariocarpus, Leuchtenbergia, Obregonia cu care planta descoperită prezenta asemănări fără să se poată  însă stabili legături clare. Hibridarea naturală nu era posibilă datorită ariei restrânse de răspândire a plantei.
S-a formulat ipoteza descoperirii unui gen nou !

Astrophytum caput-medusae, sinonim Digitostigma caput-medusae Foto, colecţia Basarab Popa

Astrophytum caput-medusae, sinonim Digitostigma caput-medusae Foto, colecţia György Agócs

Prima descriere a plantei este făcută de doi botanişti mexicani, Manuel Nevares de los Reyes şi Carlos Velazco Macias şi este publicată în revista mexicană Cactaceas y Suculentas Mexicana  în toamna anului 2002, planta fiind denumită de ei: Digitostigma caput - medusae Vlzco+ Nvrz, fiind catalogată ca un gen monotip.
Manuel Nevares şi Carlos Velazco au localizat trei popualţi însumând 129 de indivizi, în mici coloni întinse pe suprafeţe cuprinse între 2 ş 5m². Populaţiile cresc în compania unor tufe şi arbuşti de talie mică, care le oferă protecţie şi umbră. Florile galbene se ridică  deasupra vegetaţiei înconjurâtoare făcând astfel ca plantele să  fie greu observabile.
Pentru a proteja noua descoperire, s-a încercat ţinerea în secret alocaţiei. S-a încredinţat unui institut mexican sarcina de reproducere ş comercializare a plantei către comercianţi şi productori, încercându-se astfel evitarea distrugeri habitatului, dar la un an de la descoperire nu s-a mai găsit nici o plantă  în zona respectivă .
În 2004 se vând 200 de seminţe, la preţul de 15 E bucata, interesul pentru ele fiind mai mare în Europa. Au început să  apară şi pe internet plante de vânzare, la preţuri astronomi ce. Preţul primei plante vândute la licitaţie în 2004 a ajuns la 432 E. Numărul plantelor şi a seminţelor vândute la licitaţi creşte treptat, scăzând preţul, majoritatea plantelor vândute fiind altoite. În 2006 apar la vânzare primi hibrizi artificiali, hibridându-se uşor cu specii de Astrophytum.


Descriere:

Plantă solitară cu rădăcină mare pivotantă şi corp de talie mică. Prezintă formaţiuni de fire, unele lungi şi dure altele scurte şi mai fine, din care se dezvoltă protuberanţe (mamile) lungi, înguste, care ajung până la 19 cm lungime şi cel mult 0,5 cm lăţime, întreaga plantă putând ajunge la o înălţime de 20 cm.

Protuberanţele sunt triunghiulare la bază, cu muchii rotunjite. La maturitate aceştea tind a fi cilindrice, porţiunea situată  după areola floriferă fiind conică uşor curbată în jos, cu vârful îndreptat în sus.
Epiderma, verde-cenuşiu, este acoperită cu smocuri mici de firişoare albe, neregulate ca formă, distincte între ele.
Areolele, în formă eliptică, de tip dimorf se situează în vârful protuberanţei şi în apropierea acestuia.

Areola de pe protuberanţă şi din vârful acesteia

Meristemul apical se află în areola situată în vârful protuberanţei, din care apar şi 1-4 spini semierecţi, alb-cenuşii la bază, cu vârf maroniu, de 1-3 mm lungime, înconjuraţi de firişoare subţiri albe. Doi spini sunt aşezaţi lateral, aproape perpendicular pe axa protuberanţei, ceilalţi în mijlocul areolei.
Areola situată pe protuberanţă (mamilă), mai mare ca şi cea din vârf, se situează la o distanţă de 18-45 mm de acesta.




Floarea de culoare galbenă cu gâtul roşiatic se dezvoltă din areola situată pe protuberanţă, cu un diametru de 50-55 mm şi 45-50 mm înălţime, cu petalele cu marginea dantelată. Tubul floral de culoarea verde, înalt de 19 mm este acoperit de spini în formă de lance cu vârful negricios şi firişoare albe. Stilul de un galben intens, înalt de 18 mm, cu 5-8 stigmate de 5 mm lungime, se ridică deasupra anterelor şi filamentelor, înalţ
i de 10-12 mm, de un galben mai pal decât stilul.



Prezintă asemănare cu floarea de la Astrophytum capricorne, acesta având însă petalele mai fin dantelate.
Fructul cărnos, dehiscent, de culoare verde este acoperit de spini închişi la culoare în formă de vârf de lance de 1-2 mm lungime, de 0,5 mm lăţime şi de firişoare albe lânoase. Are forma ovaloidă, de 20 mm înălţime şi 8-9 mm diametru.


Seminţele sunt de dimensiuni mari în formă de coif, de culoare cafeniu - închis spre negru, cu partea către hilum îngroşată.
În descriere, autorii menţionează că în habitat planta trăieşte în compania unor tufişuri şi arbuşti, crescând la umbra acestora. Este un aspect de care trebuie ţinut cont. În cultură creşte bine pe soluri bine drenate, un pic bogate în substanţe organice. Nu tolerează excesul de umiditate.
Înmulţirea se face prin seminţe, butăşire sau altoire.
Seminţele au nevoie de o perioadă mai lungă de germinare, comparat cu seminţele de Astrophytum, această perioadă putând ajunge chiar la două săptămâni şi de expunere la lumină (la semănat nu se acoperă). Seminţele germinează foarte bine, ca şi seminţele de Astrophytum în general, plante tinere dezvoltându-se fără să necesite condiţii speciale. La vârsta de trei ani se conturează vizibil areolele florale de pe protuberanţe.

Plante de doi ani şi jumătate, obţinute din seminţe. Foto, colecţia Basarab Popa	Segment de protuberanţă altoit. Foto,colecţia György Agócs

Altoirea rămâne metoda cea mai eficientă şi rapidă chiar dacă se obţin doar clone ale plantei mamă. Este metoda cea mai uzuală la această oră mai ales din considerente comerciale. Ca altoi se folosesc segmenţi de protuberanţe, despicate în două de-a lungul axei longitudinale. Semne ale dezvoltării apar după o perioadă destul de lungă care poate dura chiar câteva luni. După apariţia primelor protuberanţe dezvoltarea plantei se face într-un ritm accelerat. Pe un asemenea segment altoit pot apare mai multe protuberanţe care se dezvoltă ca tulpini independente.
Butăşirea este destul de anevoioasă.
La un an de la publicarea primei descrieri, David Hunt supravizează încadrarea taxonomică a lui Manuel Nevares şi Carlos Velazco şi încadrează planta ca o nou specie a genului Astrohytum, creind pentru ea alături de subgenurile Astrophytum şi Neoastrophytum create de Backeberg, subgenul Stigmatodactylus Hunt care cuprinde specii cu mamile lungi şi flori bicolore, şi prin asta cea de a şasea specie a genului (în cadrul sistematicii alcătuite de el). Încadrarea lui Hunt se bazează pe morfologia florii şi a fructului, care corespunde cu cea a speciilor din subgenul Neoastrophytum Backb.
David Hunt încadrează noua descoperire în categoria plantelor geofite fără a da date precise asupra duratei de viaţă a protuberanţelor (mamile).
Este interesant graba cu care s-a procedat în cazul primei descrieri, care se face de obicei după o periodă de observaţie de 2-3 ani în cultură a noi descoperiri, chiar dacă între timp unele informaţii ajung publice. Este însă justă şi motivaţia lui Nevarez şi Velazco, care au încercat în acest fel protejarea habitatului şi a plantei de aviditatea comercianţilor.
Încadrarea lui Hunt a generat destul de multe controverse. Viitorul va decide cine are dreptate. După părerea mea această încadrare se doreşte a fi, ţinând cont de vârsta lui David Hunt, punctul culminant al unei cariere de cercetare în domeniul cactuşilor de aproape un jumătate de veac.

Mulţumesc domnilor Agócs, György din Miskolc, Ungaria şi Popa, Basarab din Constanţa pentru pozele puse la dispoziţie.


Bibliografie:

www.aztekia.com
www.cactus-co.com
http://cp34.free.fr/astrophytum.htm
www.kaktuszgyujtok.hu
The New Cactus Lexicon; David Hunt, Remous Ldt, Milborne Port Somerset 2006, England