S-a scris destul de mult in Romania despre cultivarea cactusilor si a altor plante suculente in sera, materiale si indrumare exista, se poate vorbi chiar de o experienta cvasi-generalizata. Incerc insa sa abordez putin o alta modalitate de cultivare a C&S – direct in pamant intr-un rock-garden in aer liber, metoda mult mai putin incercata, cu speranta ca va trezi interesul. Sunt convins ca pentru conditiile Romaniei este destul de dificil, ba chiar foarte dificil in anumite zone, cred insa ca merita incercat daca aveti la dispozitie spatiul necesar. Sunt destui colectionari care au avut deja realizari deosebite cu grupe diferite de plante – Marcu Nicolae (Turnu Severin), Razvan Diaconescu (Targoviste), Fabian Vanghele (Bucuresti) – un adevarat specialist in plante hardy, lista de plante de pe website-ul sau sta marturie, Mihai Ionescu (Mangalia) si altii – in ultima instanta cred ca acestia trebuiesc consultati in detaliu in ceea ce priveste plantele care „merg” in Romania. Cateva principii generale si cate ceva din putina mea experienta cred ca nu strica insa, motiv pentru care doresc sa public acest articol atat pe website-ul Aztekium, cat si in pagina de articole a Cactus Romania.

Vreau sa spun ca de cand am descoperit placerea cultivarii C&S in aer liber, aceasta a devenit principala mea preocupare, nu cultivarea lor in sera. Am avut parte de multe surprize extrem de placute, cu putina ingeniozitate in aranjamentul plantelor, in protectia care li se ofera (poate fi orice – de la alta planta la un bolovan sau un gard), cu un substrat adecvat se pot cultiva si plante relativ sensibile la umiditate Anacampseros, Haworthia, Titanopsis, Pleiospilos sau Gasteria. Mesajul meu in clar este – merita cu prisosinta sa incercati, oricat de adverse vi se vor parea conditiile concrete in care va trebui sa la cultivati, exista C&S pentru orice conditii (inclusiv pentru clima din Suedia sau Norvegia), nu va lasati descurajati de esecuri, incercati sa observati bine plantele si va garantez satisfactii incredibile. In linii mari – principala problema pe care o vad in Romania este protectia pe timpul iernii, nu atat din cauza umiditatii ridicate (nu se poate compara cu umiditatea din Noua Zeelanda de pe timpul iernii, va asigur de asta) ci datorita gerului.

Carprobotus edulis foto:autor

Putem avea insa surprize si in acest sens - Razvan Diaconescu a cultivat Titanopsissub zapada la -15°C, Mihai Ionescu scria in forumul Cactus Romania despre Carpobrotus edulis care a rezistat la - 8°C - desigur gama de plante va fi ceva mai redusa decat in Noua Zeelanda, tot raman insa multe sute de specii de cactusi si alte plante suculente din care sa alegeti. Ba mai mult, in unele cazuri - unele reprezentante ale genului Opuntia - puteti obtine ceea ce este practic imposibil de obtinut intr-un climat cu influente subtropicale si oceanice, anume infloriri spectaculoase si spinatii deosebite. Oricat de limitate vi se vor parea initial optiunile trebuie spus totusi foarte clar – raman in orice caz foarte multe alte specii de C&S care nu pot fi cultivate direct la sol si in aer liber in conditiile climatice ale Romaniei, este necesar doar putin discernamant in legerea speciilor si mai ales o informare solida asupra necesitatilor lor. Si mai ales indepartarea unor prejudecati. Puteti avea surpriza ca plante care au reputatia de a nu rezista la frig sa manifeste o capacitate surprinzatoare de supravietuire. Un bun exemplu este Austocylindropuntia subulata, cele mai multe clone ale acesteia fiind periclitate la 0°C; exista insa si clone deosebit de rezistente la frig, am intalnit in Noua Zeelanda la Hamilton o planta care suporta de ani buni umiditate pe timp de iarna si temperaturi care pot ajunge ocazional la -6 sau -8°C. Un alt exemplu este Graptopetalum paraguayense, planta la care in mod normal este bine sa te opresti pe la -4°C; am avut insa exemplul acestei plante precum si al unui hibrid al sau care au reusit in Elvetia sa supravietuiasca cu bine neprotejate pe timp de iarna la temperaturi care au coborat destul de des la -10 sau chiar -15°C cu pagube mai mult sau mai putin neglijabile si oricum surmontabile. Strict referitor la ger - daca planta rezista la degeraturi ale partilor aeriene, radacinile – mai protejate in sol decat intr-un ghiveci cu un volum limitat de pamant, care ingheata mult mai usor - au sanse mult mai mari sa reziste.

Cand incepem sa amenajam un rock-garden cel mai important lucru este alegerea locului. In nici un caz cu expunere nordica – asa ceva iese total din discutie, soarele nu poate fi inlocuit cu nimic. Expunerea trebuie sa fie de la est sau sud-est (in mod special in zonele de campie cu temperaturi caniculare pe timpul verii si ierni geroase) pana la sud (preferabil in zonele colinare sau montane ceva mai racoroase vara si cu ierni mai blande), acceptabil este si sud-vest sau vest. Este preferabil ca terenul ales sa fie in panta sau sa aiba o alternanta de relief, asta rezolva din start foarte multe probleme legate de drenaj, daca este posibil sa fie si elevat artificial si sa se termine cu un perete de retinere din piatra, beton sau (preferabil) lemn, care – foarte important – sa aiba si gauri sau rosturi pentru drenaj. Se poate amenaja un rock-garden si pe un teren plat, tehnica de amenajare este insa diferita, pot apare de asemenea si dificultati suplimentare legate de drenaj. Foarte important este sa aveti (daca este posibil) un perete / gard inalt de 150 – 200 cm, preferabil chiar mai mult, in partea opusa pantei de expunere la soare. Acest lucru este de dorit din doua motive - in primul rand (daca vanturile dominante bat din acea directie) acesta poate fi un obstacol in calea ploii, scutindu-va in oarecare masura de problema umiditatii excesive; in al doilea rand (si asta este marele avantaj) peretele va reflecta lumina soarelui si caldura spre plante, mai mult sau mai putin si in functie de materialul din care este confectionat, asigurand insa un loc ceva mai cald decat intr-o zona expusa. Este esential - chiar si numai 2 - 3 grade in plus pot fi vitale pentru ca ridica temperatura medie zilnica in care vor creste plantele voastre si le va ajuta sa reziste mai bine frigului / gerului excesiv de pe timpul noptii. Este esential, este in unele cazuri diferenta dintre viata si moarte. Este de altfel un vechi truc al gradinarilor care au observat ca plante mai pretentioase au sanse de supravietuire mai redusa daca sunt plantate in zone expuse. As vrea sa insist putin si asupra expunerii sud-estice de dorit in zonele foarte friguroase. Poate pare un paradox, de ce nu sud intrucat planele vor „incasa” mai mult soare pe o astfel de expunere? Si in acest caz studiul habitatului natural al plantelor va ofera raspunsul - toate C&S alpine au tendinta ca la altitudini mai joase sa prefere expunerile sudice (sau nordice, in emisfera sudica) pentru ca la altitudini mai mari sa se grupeze in mod natural pe versanti cu expunere tot mai estica. Primele raze de soare primite dimineata devreme le ajuta sa supravietuiasca gerului de peste noapte, mai important decat tot soarele din timpul zilei. Deci, daca puteti sa oferiti plantelor voastre soare de dimineata, cu atat mai bine.

As dori sa vorbesc putin si despre substrat – in primul rand trebuie reconsiderat tot ce stim „de la ghiveci”. Daca ghiveciul este un sistem inchis, in care procesele de auto-reglare naturala sunt practic inexistente, un rock-garden este un sistem mult mai deschis, mult mai apropiat de conditiile naturale. Daca intr-un ghiveci fenomenele se pot derula foarte rapid (de exemplu schimbarea pH-ului), intr-un substrat cu volum incomparabil mai mare si cu o structura cvasi-naturala acestea se produc cu mult mai lent, lasand mult mai mult timp disponibil pentru interventie daca se observa probleme in dezvoltarea plantelor. Alte probleme - cum ar fi depunerile de saruri din cauza apei din retea - scad foarte mult ca incidenta, atat datorita faptului ca udarea se va face in principal din precipitatii, cat si datorita faptului ca si atunci cand se apeleaza la „furtun” depunerile de saruri vor fi practic inexistente intr-un substrat bine drenat, in care apa nu balteste deloc; chiar cand apar depuneri efectul lor este in parte anulat de procese naturale care se produc in sol. Durata de viata a unui substrat bine preparat si bine intretinut este in cazul unui rock-garden de 10 ani sau chiar mai mult, dupa care poate fi reconditionat fara a se scoate complet plantele, spre deoasebire de durata de viata a substratului in ghiveci - cel mult 4 - 5 ani, dupa care trebuie inlocuit complet fiind deja epuizat de substantele nutritive, sau cu drenaj deficitar, complet degradat. Intr-un astfel de mediu inchis acumularea sarurilor se produce rapid, fara posibilitatea unei autoreglari naturale; de asemenea prin limitarea extrema a anvergurii radacinilor resursele vitale din substrat se vor epuiza, fara a putea fi inlocuite prin procese naturale. In mod similar la plantele cultivate direct in sol va deveni mai putin important impactul unor adaosuri de calcar sau ghips pentru plante care in mod natural nu au nevoie de asa ceva sau care pur si simplu nu tolereaza aceste adaosuri in solul din ghiveci. Se poate incerca utilizarea unor ingrediente noi, de neimaginat in amestecurile obisnuite pentru ghiveci (recomand in mod special coaja de pin bine maruntita, adaugata in proportie de 1 - 2%), veti putea observa de altfel ca exista destule plante suculente pentru care componenta amestecului pentru ghiveci difera substantial de cea recomandata pentru plantare direct la sol. De asemenea chiar si pentru plantele care necesita in mod normal un amestec mai organic in ghiveci, puteti utiliza un substrat ceva mai sarac.

As mai dori sa insist putin asupra unui sfat de ordin general. Exista in landscaping-ul modern tendinta de a acoperi solul cu o folie de plastic, gaurita doar in locurile de plantare, peste care este asternut materialul de suprafata - coaja de pin sau pietris. In aparenta acest lucru este util deoarece limiteaza cantitatea de apa ce ajunge in sol permitand cultivarea unor plante mai sensibile la umezeala, C&S sau alte plante xerofite, in plus limiteaza drastic si aparitia buruienilor sau le face si mai usor de inlaturat atunci cand totusi apar deoarece nu reusesc sa se ancoreze puternic in pamant adanc. Este o solutie convenabila atat pentru companiile in cauza (ieftina si „ia ochii”) cat si pentru beneficiarii comozi (nu necesita decat un minim de ingrijire), pe termen lung insa genereaza un adevarat genocid pentru plante – putine vor supravietui peste cativa ani, deoarece solul va fi impiedicat sa respire; in cativa ani se vor observa multe plante care mor subit si fara nici o explicatie. Sfatul meu - nu utilizati acest procedeu!

Am lucrat in etape la rock-garden-ul meu (este in fapt o creatie continua, deoarece adaug periodic plante noi, in locuri mai mult sau mai putin prestabilite), in 3 ani diferiti, incepand modest, ca sa-mi fac mana. Acum am segmente diferite, cu orientari diferite – de la est la vest, cele mai multe insa spre nord, insumand acum aproape 25 m lungime si latimi ce variaza intre 30 - 150 cm (de regula in jurul a 90 - 100 cm). Cu o singura exceptie, toate segmentele sunt in panta mai mult sau mai putin accentuata si marginite de un perete de retinere din lemn, inalt de ca. 100 cm. Cu variatiile de rigoare (determinate atat de orientarea segmentului respectiv, dar si de ce am gasit cand am trecut la sapaturi) tehnologia utilizata a fost destul de atipica si influentata de 3 elemente – posibilitatea de a forma o panta cu o inclinatie multumitoare, peretele de retinere din lemn (care asigura un drenaj lateral foarte bun si permite in parte solului sa respire) si existenta la numai 30 - 40 cm adancime a unui strat de argila – in ultima instanta o adevarata mana cereasca.

In mod normal ar fi trebuit sa excavez totul la 80 – 100 cm adancime, chiar mai mult daca se vor planta plante de mari dimensiuni, sa pun un strat de pietris grosier de 15 – 20 cm, dupa care sa umplu cu amestecul preparat, eventual sa asigur si o elevatie de 15 - 20 cm. Pentru plante de dimensiuni mai mici pana la medii (cum am intentionat sa populez rock-garden-ul) este suficient sa se excaveze totul la 60 - 70 cm adancime, dupa care se va pune stratul de pietris. Cele mai multe C&S au un sistem radicular superficial bine dezvoltat, intinzandu-se la adancime relativ mica, putine au radacini pivotante care sa patrunda la mari adancimi; cele mai multe se simt dealtfel bine in spatii cat de cat inchise. Am lucrat pe sectiuni de 100 - 150 cm lungime, incepand cu decopertarea (in cele mai multe locuri a fost gazon, dar ocazional si alte plante) indepartand totul pana la ca. 20 cm adancime. Este esential sa se indeparteze absolut toate radacinile intalnite (acum la decopertare, sau mai tarziu la prepararea substratului) in mod deosebit radacinile carnoase, tuberculi, rizomi din care se pot regenera fie buruieni fie alte plante nedorite in rock-garden. Este o activitate migaloasa, obositoare, lipsita de satisfactii imediate – dar absolut necesara pe termen lung. Am excavat apoi totul pana la ca. 50 - 60 cm adancime fata de planul proiectat al suprafetei. Principala problema (de care aveam stiinta din incercari anterioare) a fost existenta unui strat masiv de argila, aflat la suprafata (la 30 - 50 cm adancime); asta ar fi insemnat ca substratul preparat (in care inglobam tot ce se putea utiliza din ceea ce am excavat) sa aiba un continut mult prea mare de argila, ceea ce ar fi putut afecta drenajul. Am indepartat excesul de argila, l-am uscat si pus in saci pentru utilizare ulterioara la plantele de sera, apoi am trecut la modelarea unei pante accentuate din stratul de argila, in cadere spre peretele de retinere. Ideea este ca apa se va scurge cu usurinta prin substratul cu drenare buna iar cand va ajunge la stratul de argila relativ impermeabil excesul de apa va curge spre peretele de retinere, care asigura fie scurgerea in adancime (exista un sistem rudimentar de drenare) fie in exterior prin rosturile acestuia. Pamantul aflat deasupra stratului de argila a fost foarte sarac, un pamant de umplutura, foarte pietros - numai bun pentru ce-mi trebuia mie.

Urmatoarea etapa a fost maruntirea pamantului si a argilei utilizate - operatie iarasi destul de migaloasa si foarte greoaie daca solul este fie prea ud fie prea uscat; am incercat sa nu las bucati compacte cu dimensiunui mai mari de 1 cm. De asemenea am indepartat in continuare toate fragmentele vegetale si mai ales radacinile intalnite. Am lucrat dupa cum am mai zis in segmente de 100 - 150 cm lungime, cam atat era norma mea zilnica, uneori destul de greu de realizat, mai ales dupa o zi ploioasa. Urmatorul pas - prepararea substratului si realizarea umpluturii. Cu aproximatiile de rigoare am utilizat un amestec cat mai omogen realizat din 15 - 20% argila foarte bine fragmentata, 35 - 40% din pamantul pietros gasit la suprafata foarte bine fragmentat, 20% criblura de granit cu granulatie diferita intre 5 - 15 mm (la care am adaugat in limita cantitatii disponibile si putin granit rosu si criblura din bazalt), 10% nisip grosier (din roci vulcanice concasate) cu granulatie 2 - 3 mm, 5% tuf vulcanic, 5% compost organic bine procesat, 5% materie organica mai putin putrezita - in general fragmente de lemn sau carbune din compost comercial, la care am mai adaugat fragmente foarte mici de radacini si tulpini de feriga (bine uscate si maruntite) si mai ales coaja de pin bine maruntita. Am mai adaugat si cantitati mici de faina de oase (cam 50 gr la 1 mp de suprafata) si spartura de calcar (cam 250 - 300 gr la 1 mp de suprafata). Am inglobat evident si toate pietrele gasite in pamantul de umplutura si nu au fost putine. Am utilizat de asemenea roci de dimensiuni mai mari pentru ornarea suprafetei sau obtinerea unui anumit relief dorit, ocazional am ingropat chiar pietre mai mari pentru a realiza „pungi” pietroase (uneori usor elevate) pe care le-am umplut cu un amestec diferit (mai pietros, pentru plante mai dificile) sau pe fundul carora am asternut stratul recomandat de pietris. Suprafata poate fi acoperita cu un strat subtire de pietris, cribluri cu granulatie ceva mai mare ( 10 - 15 mm) sau calcar, nu recomand coaja de pin, utila pentru alte tipuri de plante dar nu si pentru plante xerofite datorita umiditatii excesive mentinute la coletul plantelor in cazul unor udari abundente. Eu am utilizat spartura din calcar atat pentru aspectul deosebit cat si pentru faptul ca asigura un balans al pH-ului in jurul valorilor neutre; dupa cum am mai spus efectul este diferit fata de amestecurile pentru ghiveci. Nu se va utiliza insa pentru plante care necesita un substrat mai degraba acid. Evident, se pot utiliza cele mai diverse materiale minerale, in functie de resursele disponibile; ideea este sa se asigure un drenaj foarte bun. Sugerez insa inglobarea in substrat a unei cantitati reduse de coaja de pin bine maruntita care, dincolo de substantele continute care stimuleaza cresterea plantelor, impiedica compactarea si cimentarea substratului, asigura o aerare foarte buna in momentul in care solul este uscat.

In cazul in care suprafata este orizontala si nu exista posibilitatea formarii unei pante, cel mai bine este sa se construiasca un rock-garden elevat, un fel de movila cu drenaj foarte bun. Se va sapa si excava totul la adancimi de 25 - 30 cm, groapa se va umple complet cu un strat de pietris mai grosier la fund si ceva mai fin spre suprafata. In jurul gropii se vor pune bolovani sau alte materiale (caramizi) care sa asigure un perete de cel putin 20 cm inaltime si care va asigura si un drenaj lateral. Se va umple cu un amestec de pamant ceva mai pietros decat cel utilizat de mine, la fel de sarac insa in materie organica. Se va forma o movila care – in functie de diametrul stratului – poate avea pana la 100 cm inaltime in centru, cu panta spre exterior, stabilizata cu ajutorul unor bolovani. In centru vor fi plantate plantele mai mari, cu sistem radacinos mai puternic, spre margini plantele mai mici.

Cu un drenaj foarte bun, care nu permita apei sa balteasca, cu o panta suficient de accentuata ca sa permita scurgerea imediata, sau cu o supra-inaltare care are acelasi efect, problema este pe jumatate rezolvata - ramane insa o problema cu care eu nu am cum sa ma lovesc aici in Noua Zeelanda - gerul puternic pe timp de iarna. Acest lucru limiteaza destul de mult optiunile, dar cum am mai zis raman destule specii din care sa tot alegem. Se impune insa orientarea spre specii care provin din zone cu ierni ploioase, din zone alpine sau chiar din zone semi-desertice care cunosc ingheturi severe pe timp de iarna si care - in mod surprinzator uneori - pot fi destul de tolerante la umiditate pe timp de iarna. Nu este insa neaparat necesar… sa luam mai bine la rand toate optiunile:

Plantari permanente. Chiar si in conditiile Romaniei, cu geruri ocazional foarte puternice pe timpul iernii, sunt plante care pot fi utilizate. Desi nu am experienta directa (cel mai bine este sa va sfatuiti cu cei mai experimentati in aceasta privinta) pot sa sugerez cateva genuri - in primul rand Sempervivum(cam toate speciile), foarte rezistente la ger mai ales acoperite de zapada,

dar si Sedum mai ales speciile alpine europene si mexicane: Sedum acre, Sedum dasyphyllum, Sedum kimnachii, Sedum forsterianum, Sedum moranense, Sedum praealtum<, Sedum reflexum, Sedum spectabile sunt doar cateva sugestii pentru plante care merita a fi incercate. Partea buna este ca cele mai multe specii pot reveni usor din fragmente, chiar daca mare parte a plantei a degerat si au si o crestere suficient de rapida ca sa-si revina in numai 2 - 3 luni. Pentru zone cu geruri puternice pot fi utilizate o serie de genuri nord-americane cum ar fi:Agave (A. parryi, A. utahensis), Opuntia (O. polyacantha, O. compressa, O. humifusa, O. fragilis), Cylindropuntia (C. imbricata, C. whipplei),

Cylidropuntia fulgida foto: autor

Yucca, dar si (foarte surprinzator) multe sud-africane Delosperma cooperii(cel mai usor de procurat, dar si alte specii). Pentru zonele cu climat mai bland pot fi utilizate si unele Echeveria, Graptopetalum(in mod specialG. paraguayense, precum si toti hibriziiGraptoveriasau Graptosedumin la care unul din parinti este Graptopetalum paraguayense, deosebiti de rezistenti la frig, dar si multe plante sud-africane din zonele cu ierni ploioase Crassula, Carpobrotus, Lampranthus, Aloe, Gasteria, Haworthia, etc. de asemenea selectia posibila pentru cactusi va fi ceva mai mare. As sugera ca, dupa o documentare corespunzatoare asupra conditiilor din habitatul natural sau dupa consultarea unor specialisti in plante rezistente la frig, multe specii pot fi incercate cu curaj (dar si cu o planta de rezerva in sera). Dupa cum am mai amintit exista o experienta in formare in Romania in ceea ce priveste C&S rezistente la frig, nu dezarmati in fata unui esec, cel mai bine abordati persoanele cu mai multa experienta in domeniu. In zonele colinare si de munte aditional puteti incerca si utilizarea altor tipuri de plante alpine, sau (in zonele cu climat mai bland) plante ca Arenaria, Scleranthus ca o binevenita completare.

Plantari temporare in ghiveci. Ghivecele vor fi complet ingropate in substrat imediat ce conditiile climatice permit, pentru a fi dezgropate toamna si duse pentru iernare in sera. Este o solutie de compromis, dar pe de o parte largeste foarte mult spectrul plantelor ce pot fi utilizate, iar pe de alta parte plantele vor beneficia fara discutie de multe din avantajele traiului sub cerul liber&, materializat printr-o dezvoltare mai sanatoasa, spinatie si colorit mult mai natural si nu in ultimul rand o inflorire mai bogata. Nu este chiar un rock-garden autentic, dar mai ales pe spatii mici si pe un amplasament optim, se pot obtine rezultate foarte bune cu un volum de munca relativ redus. Trebuie retinut faptul ca ingroparea ghivecelor inseamna automat si o uscare mai lenta a substratului dupa ploi abundente, sau chiar perioade de umiditate prelungita a substratului; as sugera de asemenea utilizarea cu precadere a ghivecelor din lut. Este insa o solutie de luat in considerare in zone cu climat extrem de geros pe timpul iarnii. De asemenea, mai ales in cazul plantelor cu ritm de crestere foarte lent, este nevoie de mentinerea orientarii fata de soare si poate deveni destul de dificil sa tii socoteala la multe zeci sau sute de plante; in asemenea cazuri se poate marca pe ghiveci unul din punctele cardinale pentru a avea un reper.
Plantari temporare direct in pamant. Este tot o solutie de compromis care merita a fi luata in considerare in zonele cu ierni foarte geroase si care consta din plantarea primavara devreme (dupe ce dispare riscul unor ingheturi puternice) a plantelor alese in stratul preparat, urmand ca toamna sa fie din nou transplantate in ghiveci si tinute peste iarna in sera. Marele dezavantaj al acestei metode este stressul la care sunt supuse plantele, in mod special cele cu crestere lenta. Nu este o metoda prea buna pentru cei mai multi cactusi, este insa demna de luat in considerare la plantele cu crestere rapida, care-si revin rapid, uneori dupa numai o saptamana. Este cazul celor mai multe specii de Sedum, unele Echeveria, in general la plantele care apartin fam. Crassulaceae, in mod special hibrizii horticoli care provin din Sedum, Echeveria, Graptopetalum sau Crassula. Unele Aizoaceae sud-africane Carpobrotus edulis, Carpobrotus aequilaterus, (dar si sud-amaricana Carpobrotus chilensis), unele Disphyma, Lampranthus, de asemenea si foarte multe Aloe - in general speciile mici si mai putin suculente sau care lastaresc abundent.

Sedum furfuraceum si Sedum rubrotinctum

In mod foarte interesant unele plante de dimensiuni relativ mari cum ar fi Aeonium trec foarte usor peste socul unor transplantari repetate. Este in opinia mea o metoda care poate fi explorata cu succes daca nu exista alternative.

Plantari anuale. Este vorba in principal de plante anuale - Portulaca grandiflora - sau Dorotheanthus sunt poate cele mai bune exemple. Orice planta anuala poate intra in aceasta categorie, dar pot fi luate in considerare si plante perene cum ar fi Carpobrotus, Disphyma, Lampranthus, Delosperma, cele mai multe Sedum - lista poate fi foarte lunga, plante care pot efectua, pornind de la un mic butas sau segment pastrat peste iarna in sera, un ciclu complet de viata pana la inflorire din primavara pana toamna.

Lampranthus spectabilis foto: autor

Aceasta metoda necesita un volum destul de mare de munca in fiecare primavara, limiteaza oarecum numarul de specii care se preteaza la asa ceva, te priveaza de placerea de a avea in gradina si plante puternice, cu caracteristici arhitecturale, dar poate compensa printr-o simfonie de culori in momentul in care plantele infloresc.
Exista fara indoiala si destule riscuri - cand si pentru cine a fost „viata sub cerul liber” lipsita de pericole? Riscurile care in ultima instanta va trebui sa ni le asumam se datoreaza in primul rand unor factori climatici care nu pot fi controlati - ierni extrem de geroase si mai ales lipsite de zapada, veri foarte reci si ploioase, schimbari bruste de vreme / temperaturi, dar mai ales (cel putin pentru mine) grindina. Grindina mi se pare un dusman teribil atat pentru faptul ca nu poate fi prevazut din timp dar si pentru faptul ca (in cazul meu, deoarece am parte de grindina in plina iarna) este mai devastatoare in conditii de umiditate prelungita si la plante aflate in hibernare. Banuiesc ca in Romania efectele grindinei nu depasesc decat rareori pagubele imediate. Probabilitatea de a pierde plante este insa desigur mai mare decat in cazul cultivarii in sera (tocmai de aceea este bine sa aveti si plante de rezerva in sera, din care se poate porni din nou), mai ales daca incercati sa impingeti plantele dincolo de rezistenta lor naturala, de parametri obisnuiti in habitatul lor natural, dar si satisfactiile vor fi imense atunci cand reusiti.
Avantajul major, dincolo de satisfactiile strict estetice pe care le ofera un rock-garden bine amenajat, este cultivarea unor plante sanatoase, care pot beneficia din plin de avantajele oferite de soare (dar mai ales aportul de UV), apa de ploaie (in zonele nepoluate) si ventilatia naturala atat de importanta. Bolile si daunatorii (de la nematode la paduchii lanosi) afecteaza in mult mai mica masura plantele care cresc in aer liber (in mai mare masura insa cele care sunt mentinute in ghiveci); eu unul nu am avut nici un fel de probleme cu exceptia musculitelor de tot felul care sunt atrase in principal de inflorescentele unor plante din genul EcheverisiKalanchoe, ceva mai rar din alte genuri inrudite. Melcii mai pot face ravagii, mutiland uneori plante, acestia pot fi insa controlati ceva mai usor.

Chiar daca experienta mea directa in conditiile Romaniei este inexistenta, sper sa va fi trezit interesul pentru acest tip de cultivare a C&S. Cum am mai zis, sunt destui colectionari care au reusit sa faca cu succes acest pas spre cultivarea unor C&S in aer liber, direct in sol. Exista exemplul lor si sunt convins ca vor fi dispusi sa impartaseasca din experienta lor directa. Daca aveti posibilitatea, merita sa incercati – nu stiti ce pierdeti!



Eduart Zimer,
Octombrie 2008

http://eduart.page.tl/Home.htm

Copyright Asociaţia Aztekium Asociatia Aztekium. Cactus Satu Mare Toate drepturile rezervate.

Publicat la data de: 2008-10-17